Petru Mircea a explicat joi la Realitatea Tv şi motivul pentru care nu le permite socrilor să-şi vadă nepotul. El susţine că nu vrea ca băiatul lui să fie martorul unor scene asemănătoare celor de joi, de la mormântul artistei. „Haideţi să fim cinstiţi. Dacă voiau (părinţii Mădălinei Manole, n.r.) să-şi vadă nepoţelul, şi-l vedeau. Puteau veni fără presă şi, dacă nu reuşeau, începeau procesul”, a completat el.
Totodată, soţul artistei a mai spus că Mădălina nu a avut parte de o copilărie prea fericită şi că atmosfera din casa artistei era tensionată, menţionând chiar certuri şi bătăi. „Soţia mea a avut ceva sădit în suflet de mult. Ştiu că avea o neîmplinire încă din copilărie, neîmplinirea unei familii în care să stăruiască o atmosferă caldă, de familie. A fost lucrul care i-a lipsit. A trăit nişte tensiuni în copilărie care i-au lăsat traume. Certuri, bătăi…”, a declarat Petru Mircea.
Acesta a mai declarat că părinţii cântăreţei ar fi ştiut de stările proaste prin care trecea Mădălina Manole înainte de moarte, dar că nu i-a interesat. „Cu 2 luni înainte de a se stinge soţia mea, părinţii ei nu au mai călcat în casă la noi, nu au mai dat niciun semn de viaţă. Nu m-a mai sunat nimeni, nici mama, nici tatăl, nici fratele, să mă întrebe cum se mai simte Magda, cum s-a trezit, absolut nimeni. Niciun semn cu 2 luni înainte de tragedie”, a precizat soţul cântăreţei.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Reacția SUA după ce Vladimir Putin a schimbat doctrina nucleară a Rusiei. Anunțul făcut de Casa Albă
Viva.ro
Gestul făcut de Igor Cuciuc la o numai o zi de la înmormântarea fiicei de 17 ani. A postat un videoclip sfâșietor: „O așteptăm acasă pe Andreea...”
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
Patru zodii intră sub protecție divină până la 1 decembrie. Împăcări, oportunități, dar și surprize mari pentru ele
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Elle.ro
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Observatornews.ro
Strategia simplă prin care putem ține cheltuielile sub control pentru a economisi mai mult
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei