Omul care le-a făcut cunoştinţă cu rock-ul generaţiilor de după Revoluţie, Petre Magdin îşi petrece cea mai mare parte a anului alături de soţia sa, Ana, în casa lor din Creţeni, situată într-un decor de vis, lângă un pârâu şi între două dealuri.
Ieşit la pensie din televiziunea publică, loc unde s-a autosuspendat după decenii de muncă deoarece proiectele sale “n-au zâmbit” conducerii TVR, cel supranumit “Ministrul Rock-ului” se ocupă, normal, tot de rock. Fondator în anii 70 al trupelor “Modern grup” şi “Dixie”, Magdin, care lucrează de zor la un nou album conceput alături de soţia sa şi de chitaristul Mike Vlahopol, ne-a răspuns la câteva întrebări.
Libertatea: Te-ai mutat de tot la ţară?
Petre Magdin: Nu de tot, dar eu şi Ana venim des la Creţeni şi stăm mult. Chiar mi-am adus şi pianina şi m-am apucat de al doilea album. Aici avem parte de cel mai curat aer din lume, iar decorul e de vis: casa e între dealuri, un pârâu curge prin grădină şi e linişte cât cuprinde. Însă nu am uitat Bucureştiul, pe care încă îl iubim.
De ce ai ales un sat din Oltenia, că din câte ştiu eşti bănăţean?
Am crescut în câmpia Banatului, la Pesac, dar ca om de televiziune am colindat toată ţara asta şi m-am îndrăgostit de dealurile Creţeniului. Aşa că încă din anii 70 mi-am propus să-mi fac o casă aici. Şi uite că Dumnezeu a ţinut cu mine şi am reuşit.
Unde îţi petreci majoritatea timpului?
Momentan aici, la Creţeni. Mai avem în lucru o casă lângă Bucureşti. Însă după ridicarea parterului, ne-am dat seama ca e prea mare şi am scos-o la vânzare, ca să ne facem alta mai mică. Aşa că acum aşteptăm cumpărători. Când va fi gata noua căsuţă, probabil vom sta jumătate de timp acolo şi jumătate aici.
Mai ai mult de muncă la noul album?
În mod normal el este gata, dar îmi mai vine câte o idee şi tot schimb câte ceva pe ici, pe colo. Doar versurile soţiei mele, Ana, sunt bătute în cuie. Tot ea lucrează la scenariile pentru videoclipurile pieselor «Cumpăraţi RocknRoll pe străzi» şi «Caii albi» – ultima fiind povestea vieţii noastre.