Rona Hartner are nevoie urgentă de operație, iar de când a aflat, fosta concurentă de la „Uite cine dansează!” plânge încontinuu. În timp ce se antrena, vedeta s-a lovit la menisc şi nu a mai putut participa la spectacol.

Rona Hartner are nevoie urgentă de operație la picior

„Am aflat concluzia tragică. Trebuie să fac o operaţie de urgenţă. Am fisură de menisc de gradul 3, adică mai pe româneşte, menisul este distrus, este rupt. În plus de asta, din cauza unui şoc pe care l-am avut acum 10 zile, am şi peroneul fracturat. Am o fisură chiar pe peroneu. Acea fisură dădea nişte dureri foarte mari, pe care le am şi pe care le resimt în permanenţă, dar cu ele am putut să avansez. În schimb meniscul avea tendinţa să se agraveze din ce în ce mai tare. Astăzi nici n-am voie să stau pe picior. Asta a fost pentru mine un şoc. Plâng încontinuu de atunci. Nu am de ales. Am fost la toţi specialiştii, şi pentru sport şi pentru toate cele. Am cerut părerea la 7-8 medici(…) şi toată lumea mi-a spus acelaşi lucru: operaţie de urgenţă”, a declarat Rona Hartner la Pro tv.

În cea de-a cincea ediție Uite cine dansează!, Rona Hartner îi va preda ștafeta unei noi vedete care intră în ringul de dans. Din păcate, Rona s-a accidentat la antrenamente, iar medicii i-au recomandat retragerea din competiție.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Femeia carbonizată în propria mașină a strigat după ajutor. Martorii au folosit extinctoare: „Era cu mâna sus”
Știrileprotv.ro
Femeia carbonizată în propria mașină a strigat după ajutor. Martorii au folosit extinctoare: „Era cu mâna sus”
Ce a postat Dana Budeanu, după înmormântarea fostei sale soacre, Delia Budeanu. Florile pe care i le-a dus au o semnificație neașteptată
Viva.ro

Dana Budeanu, gest sublim la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cum și-a făcut apariția la funeraliile de la Ghighiu: "Mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața"
Libertateapentrufemei.ro
Dana Budeanu, gest sublim la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cum și-a făcut apariția la funeraliile de la Ghighiu: "Mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața"
Netflix, decizia pe care nu o vrea niciun român. Când vor fi introduse abonamente cu reclame și în România
FANATIK.RO

Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
GSP.RO

Ce să pui în murături ca să nu se înmoaie și să rămână crocante. Un bucătar a dezvăluit secretul pe care toate gospodinele trebuie să-l știe

Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Unica.ro

3 filme despre educație financiară și bani. Trebuie neapărat să le vezi!
Financiarul.ro
3 filme despre educație financiară și bani. Trebuie neapărat să le vezi!
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Observatornews.ro
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI