Actorul Şerban Ionescu a fost dus marți la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce starea lui s-a agravat, el fiind internat în secţia de Terapie Intensivă.
La jumătatea lunii august, Şerban Ionescu, diagnosticat iniţial cu borelioză, în 2011, s-a întors în România de la clinica din Germania în care a fost îngrijit. Medicii de acolo l-au diagnosticat cu scleroză amiotrofică.
Avocatul lui Şerban Ionescu declara atunci că boala de care suferă Şerban Ionescu este incurabilă.
Într-un interviu acordat cu ceva timp în urmă, marele actor susţinea că se teme de moarte. Şerban Ionescu a spus că o dată pe zi îi vin gânduri negre, că s-ar putea să nu mai prindă ziua de mâine, explicând că se poate întâmpla oricând un accident, din cauza complicaţiilor bolii. „Moartea e un accident pe care îl aşteptăm din prima zi de când ne naştem”, a spus acesta.
Actor al Teatrului Naţional din Bucureşti, Şerban Ionescu s-a născut pe 23 septembrie 1950, în Corabia. Pe lângă spectacolele sale de teatru, Şerban Ionescu a jucat şi în filme, precum „Umilinţă” de Cătălin Apostol (2011), „Website Story” de Dan Chişu (2010) şi „Dincolo de America” de Marius Th. Barna (2008).
Citeşte şi:

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro

Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO

Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO

Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro

'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI