Luni, cu fix o săptămână înainte de a pleca în Portugalia, cei de la The Humans au venit la „Interviurile Libertatea” pentru a ne povesti ce au făcut făcut de când au fost aleși să reprezinte România la Eurovision 2018, dar mai ales ce pregătesc pentru prestația din marea finală. Dacă din punct de vedere muzical Cristina, Corina și Adi, cei trei delegați să vină în studioul Ringier, ne-au mărturisit că sunt extrem de încrezători, din punct de vedere al detaliilor de show au ceva emoții.
„Pentru show-ul din România, am mers împreună Andreea, cea care mi-a creat rochia, și am cumpărat materialele pentru că eu am și ceva la cap, am cumpărat perlele și ea a cusut în trei zile, de mână, tot ceea ce se vede. Pentru Lisabona pregătim altceva”, ne-a povestit Cristina Caramarcu, completată de Adi Tetrade, toboșarul trupei.
„Toată săptămâna avem probe de costume, le ajustăm. O să avem mai multe ținute”, a spus și bărbatul. Pentru că la finala din România rochia i-a cedat, Cristina și-a luat măsuri de precauție. „Avem și back-up pentru ținută. Dacă nu mă pot descurca în ceea ce privește coregrafia de pe scenă, pentru că avem și o mică coregrafie, despre asta chiar nu putem spune nimic, doar că este, deci în cazul în care nu mă descurc cu rochia, am una de rezervă, aceeași culoare, același material. Regulile sunt foarte stricte: trebuie să fim la semifinală exact cum o să fim și în finală. Nu interesează pe nimeni dacă nu ai rochia, te faci rochie”, ne-a mai povestit solista trupei.
The Humans a pregătit un show de excepție pentru marea finală Eurovision
Chiar dacă au fost sfătuiți de regizor să nu dezvăluie prea multe detalii despre show-ul din Portugalia, cei trei artiști prezenți în platou ne-au spus ”printre rânduri” că vor avea și artificii și alte detalii care să alcăuiască un show de excepție. „Avem artificii. Avem vânt că-i gratis, dar nu vă spunem mai multe”, a povestit Cristina. În momentul de față, cei șase componenți ai trupei sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile, iar totul este conform planului pe care l-au făcut de la început. „Pe 20 aprilie am trimis tot echipamentul ca să fie controlat de ei. Deci noi nu putem să punem mâna cred că nici măcar pe bețe. Noroc că avem mai multe instrumente și nu suntem așa panicați. În plus sunt și niște asigurări. E adevărat că ne-am despărțit cu greu, pentru că sunt niște instrumente scumpe, la un asemenea show nu poți să apari cu instrumente din carton, dar au fost ambalate corespunzător. Eu m-am ocupat personal”, ne-a povestit Adi, completat de colega lui.
„E totul trimis cu acte, cu dovadă de ignifugare pentru că și asta este una dintre problemele de acolo. Orice material care urcă pe scenă trebuie să fie ignifug, deci la nivelul ăsta e totul”, a concis și solista The Humans.