Înțelege. Iartă. Rămâi. Unele dintre cele mai puternice cuvinte pe care le putem spune atunci când credem cu toată puterea că merităm să primim sau să dam încă o șansă în iubire. “Stai langa mine” vorbeste despre curajul de a ne spune cu voce tare, fara teama, dorintele.
Trupa Vunk a lansat piesa Stai lângă mine, împreună cu Irina Rimeș
“Credem foarte tare în puterea cuvintelor. Un singur cuvânt poate schimba o lume întreagă. Stai lângă mine pentru ca orice iubire merita o nouă șansă. Acesta este mesajul piesei pe care am ales să-l spunem printr-un videoclip cu un puternic impact vizual, in care predomina doua culori: galben și roșu. O poveste simplă, cu doua personaje care se caută prin gesturi și priviri.
„Mi-am dorit să regizez eu clipul pentru piesa asta, să creez starea pe care am vrut să o transmitem vizual. Este o abordare ușor atipică a unui clip românesc, din punct de vedere al încadraturilor și unghiurilor de filmare, ”a declarat Cornel ILIE, liderul trupei Vunk. „Este o piesa pe care am scris-o împreună cu Andy Banica si care ne-a placut foarte mult. Am vrut să o lansăm, iar când a apărut ocazia unei colaborari cu Vunk, am știut exact ca “Stai langa mine” este piesa. Și lui Cornel i-a plăcut de la prima ascultare și acum ne bucurăm sa va prezentăm rezultatul final”, a spus Irina Rimes.
“Stai lânga mine” este cel de-al doilea videoclip al trupei Vunk, dupa “Sari” ale carui scenariu si regie sunt semnate de Cornel ILIE.
Citește și
EXCLUSIV/Marcel Toader părăsit și de cea de-a șasea soție. Maria Constantin a depus deja actele de divorț. Totul a pornit de la bani!