Un celebru prezentator TV din România trece printr-o perioadă grea atât din punct de vedere financiar, cât și personal. În 2015, acesta a anunțat că a fost părăsit de iubita cu 24 de ani mai tânără. Doru Braia a postat pe contul de socializare un mesaj emoționant, ce a stârnit reacții din partea prietenilor virtuali.
![Un celebru prezentator tv din România, sărac și bolnav. “Ce păcat că nu există indemnizație pentru murit”. Nimeni nu a știut asta despre el]()
Un celebru prezentator tv din România, într-o situație delicată
„D E S T Ă I N U I R E
(pentru că alți prieteni n-am)
După ce vă tot scriu despre voi și, preponderent, despre alții vrute și nevrute, să vă scriu ceva și despre mine (treceți-le la nevrute!): Sunt copleșit de boli, pensioara din Germania (400€) îmi este condiționată de o asigurare de Sănătate de aici, pentru perioada 1997-2010, pe care „Casa” însă nu o are în evidențe (românești, desigur), iar eu nu o pot dovedi, pentru că „angajatorii” au dispărut sau au fost incorecți. Pensie românească, să nici nu mă gândesc!
Se pare și că am „prestat” mediatic degeaba în ultimii 20 de ani (plătit fiind, din necunoaștere, ca o femeie de serviciu) și am ajuns, iată, ca om cinstit, credeți-mă!, într-o postură pe care nu mi-aș fi putut-o imagina vreodată ! Ce păcat că nu există vreo indemnizație pentru murit ! Aș încasa-o și basta !…”, a scris acesta pe contul de socializare.
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Când a avut loc prima dezbatere prezidențială televizată din istorie?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară a devenit democratică după ce dictatorul a pierdut un referendum pe care l-a organizat ca să se mențină la putere?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai veche adunare parlamentară încă în funcțiune?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Adevarul.ro
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor