Impresara de fotbaliști și prezentatoarea TV Anamaria Prodan împlinește 46 de ani pe 17 decembrie. Ca în fiecare an, pentru că ziua ei este înaintea Sărbătorilor de iarnă, va petrece lângă bradul deja împodobit și, tot ca în fiecare an, nu așteaptă cadouri de la fiicele sale. Nu că fetele n-ar avea bani, au din plin! Și de la darnica lor mamă, care „le scapă” mii de euro lunar, și din joburile proprii: una face modelling în Italia, cealaltă joacă baschet în America. Așadar, nu lipsa banilor e problema, ci faptul că Rebecca și Sarah preferă să-i cheltuiască pentru ele, nu pentru mama lor. Din fericire, Anamaria e înțelegătoare și, mai mult, e fericită când fetele îi dăruiesc, ca-n copilărie, câte o felicitare făcută de mâinile lor.
„Păstrează banii pentru ele și mie îmi fac o felicitare de mână. Anul ăsta arată foarte bine felicitările. Rebecca, având înclinarea asta către artă, face niște felicitări senzaționale. Sunt fericită că salvează banii pentru ele, că mie, știi cum e, mi-a trecut viața, acum ei trebuie să trăiască”, ne-a mărturisit Anamaria.
Anamaria nu a organizat nimic special de ziua ei, dar nu exclude o mică petrecere… pe ultima sută de metri.
„Anul ăsta simt nevoia de liniște, deci vreau să stau în pijamale, la mine acasă, să mă uit la brad și să-mi admir copiii cum se pregătesc să plece fiecare pe unde își dorește. Sinceră să fiu, nu am vreun plan. La mine, totul se întâmplă de la o secundă la cealaltă”, ne-a mai spus ea.
Ana și fetele ei își iau hainele unele altora
Dressingul generos al Anei a exercitat dintotdeauna o atracție irezistibilă asupra fetelor ei, care, de cum au crescut, au început să împrumute de la mami rochii, bluze sau accesorii. Acum însă, rolurile s-au inversat un pic. Sau, mai bine zis, e valabilă și reciproca, spune impresara: „Eu iau de la ambele fete, dar și ele încă iau la greu de la mine: genți, pantofi, haine. Când slăbesc, mă potrivesc cu amândouă. Suntem trei și ne împărțim”.
VIDEO: Cosmin Nistor