Proaspăta mămică este nedezlipită de Moise, băiețelul ei și al lui Adrian Sînă, pe care l-a adus pe lume la finalul lunii mai. Deși este destul de mic, vedeta a programat deja un concediu în formulă completă. Nu se aventurează departe, ci doar la malul Mării Negre. “Vom merge la mare pe 29 iunie plecăm și vom sta două săptămâni. Adrian a închiriat o vilă la Mamaia, unde am fost și anul trecut”, ne-a spus ea.
Urmează apoi o escapadă de o săptămână în Anglia, dar de această dată fără bebeluș. Micuțul va rămâne în grija bunicii materne, deplasarea fiind o promisiunea făcută de Anca, anul trecut, celor patru copii: David și Sara din relația anterioară și Noah și Ava Stephanie, pe care îi are împreună cu Adrian Sînă.
Deși are o familie numeroasă și are multe responsabilități de asumat, vedeta TV alocă timp și pentru soț. Cei doi vor pleca în sudul Italiei, ca doi porumbei, la finalul verii, astfel de vacanțe fiind o obișnuință pentru ei.
“E un pont pe care îl dau doamnelor: să țină cont că mai există acolo și un soț și să nu îl neglijeze, în general, ca să funcționeze o relație. Chiar dacă vine un copil și chiar dacă e greu, chiar dacă sunt mai mulți, trebuie să ținem cont și de partenerul nostru”, a dezvăluit ea rețeta unei căsnicii trainice.
Foto: Dumitru Angelescu / Facebook
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
FANATIK.RO
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii