Actriță, cântăreață, pictoriță, om de televiziune, Rona Hartner a reușit să adune o mică avere în aproape 30 de ani de carieră. Bani pe care nu i-a aruncat pe geam, ci i-a investit considerabil. Artista deține trei case, ceea ce o ajută să nu mai umble cu valize burdușite de haine atunci când vine de la Paris la București. „Am mai multe garderobe. Am peste tot câte o garderobă: la Paris, la București și pe Costa de Azur. Când mă plimb am un bagajel mic de mână, fără nimic în el. Acum o să plec cu câteva chestii pentru că mă duc în Canada și să am acolo niște treburi, dar în rest nu. Ar fi culmea să am valize să le trimit înainte, să mă agit. Nu mai suport să fac bagaje. În ultima secundă pun trei farduri, doi biscuiți, o chestie și am fugit”, ne-a declarat Rona, completând că nu este atașată de lucrurile materiale și mai ales urăște să facă bagaje. „În fiecare zi eu am altă idee și nu am obsesii din astea. Nu sunt fixistă. Nu sunt atașată de lucuririle materiale foarte tare. Ele sunt, sunt, nu sunt, iar bine. O persoană este mai mult decât ce are pe ea și cu ce se îmbracă. Dar în același timp consider că o viață avem și nu suport să o trăiesc în trening. Mie mi se pare că noi femeile ne-am pierdut foarte mult feminitatea și singure luptăm pentru a crea o antimodă. Greșim foarte mult. Femeile în treningurile alea flaușate, oversize-uri. După mine în trening trebuie să fii doar la sala de sport. Pe mine nu o să mă vezi în trening decât la sală. Ies din sală sunt pe tocuri. Viața în bascheți? Nu am chef. Mai bine mă chinui pe tocuri și mă doare spatele un pic. Mie îmi place să mă simt bine și să fiu elegantă în fiecare zi”.
Rona Hartner are trei case, dar acasă se simte lângă fiica ei
Cu sau fără mai multe case, Rona se simte însă ”acasă” doar acolo unde locuiește fiica ei. La cei aproape 10 ani, Sumalya pare că este copia fidelă a mamei sale. „Eu nu suport hainele drepte, „copac”, iar fata mea este la fel, îmi zice mereu să nu-i cumpăr rochie dreaptă, n-are talie. Ea atât așteaptă să încapă în hainele mele. Deja poartă la picior aproape 35, adică mai are un pic și mă ajunge, că eu sunt 36, deci pierd pantofiorii. Vrea să meargă deja pe tocuri și atât așteaptă să intre în rochiile mele. Ei îi place să și creeze propriile accesorii, dar ni le și împrumutăm”, ne-a povestit Rona, mărturisindu-ne că micuța a determinat-o să se așeze din nou la mașina de cusut și să croiască rochii pentru ea.
„Ea desenează modelul și mă obligă pe mine să cos. Mă pun la mintea ei și fac creațiile ei vestimentare. Avem acasă un atelier de croitorie ca lumea. Avem 3 mașini de cusut, una veche, alta modernă și una care surfilează. Lucrăm profesionist: cu fir de aur, cu fir fluorescent, cu chestii. Am mașină de brodat. Fata mea îmi spune după ce ea desenează să-i fac rochia. Eu i-o fac imediat pentru că pe vremuri, când aveam trei concerte în weekend în România, una dintre cele trei rochii era creată de mine, iar celelalte două erau desenate de mine și realizate de o croitoreasă. Eu când stăteam în România îmi făceam singură toate rochiile”.