Extrem de organizată din fire, pe Sylvia nunta a luat-o totuși prin surprindere. Artista s-a dedicat mai mult cursurilor de psihologie și meditațiilor ghidate, astfel încât a pus evenimentul pe un loc secund. „Nu sunt genul de om care să-mi planific viața și evenimentele importante după astrogramă sau în funcție de zodiac. Efectiv mă bazez strict pe ce-mi spune inima, ce-mi spune intuiția. Inima momentan este confuză și un pic incertă cu privire la acest eveniment magnific din viața mea, însă sperăm ca după această iarnă, care se anunță deosebit de grea, să se limpezească apele la mine în minte și suflet și intuiția să-mi dicteze când este momentul”, ne-a spus Sylvia, care până în momentul de față nu s-au gândit nici la o data exactă și nici nu vizualizează petrecerea. „N-am stabilit nicio dată exactă. Nu știu ce fel de nuntă mi-aș dori. Asta e marea problemă că nici nu știu ce fel de nuntă mi-aș dori. Nu mă văd să sau cu paharul de șampanie la ușă și să ciocnesc cu 200 de invitați și gata să închei nunta”, a mai spus cântăreața.
Sylvia se mărită anul viitor, dar nu știe ce fel de nuntă vrea
Sylvia a mai fost căsătorită cu Andrei Ștefănescu însă cei doi au făcut doar cununia civilă nu și pe cea religioasă, astfel că acum va îmbrăca pentru prima data rochia de mireasă. „Într-un fel mi-ar plăcea să am acea rochie de prințesă, acea rochie amplă. Visez la ea de când eram mică pentru că doar în ziua nunții poți purta o astfel de rochie, dar cu privire la tot ce se întâmplă la evenimentul respectiv, mi-aș dori să nu fie nuntă tipică. Vreau să fie altfel. Încă nu m-am hotărât, chiar nu știu cum voi face, probabil că o să fie ceva spontan. Mi-aș dori să fac și în altă țară, dar cred că toate vin la timpul lor și cu siguranță îmi vor veni ideile la momentul respectiv. Mai am timp până în primăvară”, ne-a mai spus Sylvia, completând că un singur lucru știe legat de nunta ei, aceea că nu va ține de tradiții și în mod special nu se va lăsa furată. „Habar nu am cu tradițiile. Eu îmi doresc să mă distrez și să se simtă bine invitații și în niciun caz nu vreau să fiu furată. O să mă apuce toți nervii dacă o să mă fure cineva la nuntă pentru că nu aș vrea să ratez niciun moment. La noi în țară, oricum toată lumea duce mireasa la club sau la Arcul de Triumf”.
VIDEO: Cosmin Nistor
Ce a făcut Consuelo, fosta nevastă a lui Adrian Mutu, cu doar câteva ore înainte de nunta acestuia. Bruneta arată de senzație