A acceptat şi câteva minute de vorbă, deşi machiajul, costumele şi pregătirile pentru spectacol au făcut ca timpul rămas până la primul gong să fie extrem de neprietenos cu şueta la care ne pregăteam să stăm.

VIDEO EXCLUSIV / Ileana Stana Ionescu, doamna comediei românești, la 82 de ani: “Sper să îmi duc până la capăt meseria frumos”

Cu acest spectacol m-am simţit întotdeauna foarte bine şi îmi este în continuare foarte bine şi îmi face mare plăcere că sunt cu colegii mei care sunt adorabili şi mă simt minunat. Şi vreau să cred că şi publicul va fi satisfăcut”, declară marea actriţă pentru Libertatea.

În cabina luminoasă de la etajul al treilea al teatrului, Ileana Stana Ionescu are chiar la începutul dialogului un moment de cochetărie: un pic de ruj, ca pentru filmare şi acelaşi zâmbet pe care zeci de generaţii de spectatori şi-l amintesc din rolurile sale rămase celebre. Ridurile care se întrezăresc dincolo de fard nu îi umbresc însă ochii mari, mereu căutători, cu privire adâncă. Împarte cabina cu una dintre cele mai tinere actriţe ale Naţionalului, Fulvia Folosea. Şi mai împarte şi zâmbete cabinierelor şi costumierelor care se perindă de colo-colo, ca înainte de spectacol.

Şi de această data se joacă în regim de “sold out”, cu toate biletele vândute. Am întrebat-o care este secretul, cum se face că la 82 de ani jocul său este aşa de proaspăt şi cu un asemenea tonus: “Ce să fac, e structura mea, probabil că sunt înzestrată de Creator cu multă forţă. Şi sper să mai am câţiva ani ca să pot să mă comport aproape la fel. N-am niciun secret, este natura mea destul de robustă şi iubesc aşa de mult teatrul încât nu am niciun fel de strângere de inimă când începe spectacolul”, mărturiseşte cu o sclipire în ochi actriţa.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

După mai bine de 60 de ani de carieră şi foarte multe roluri în teatru şi film, Ileana Stana Ionescu mărturiseşte că nu îşi mai doreşte să joace în vreun spectacol anume, “dar dacă mi se oferă ceva sigur că am să joc cât am să pot”.

În momentul de faţă este parte din distribuţiile a trei spectacole la Teatrul Naţional din Bucureşti: “Idolul şi Ion Anapoda”, în regia regretatului Ion Cojar, “Terorism”, regizat de Felix Alexa şi “Micul infern”, al lui Mircea Cornişteanu. “Am avut multe plăceri, multe participări excepţionale, drept care sper ca şi de acum înainte să am parte de acelaşi regim preferenţial”, mai adaugă Ileana Stana.

isi7Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

FOTO: Florin Ghioca

Fără nicio urmă de oboseală, actriţa mărturiseşte că îşi doreşte să fie sănătoasă, “şi să pot să îmi duc până la capăt meseria asta frumos, aşa cum se cuvine şi să fie încununată de bucurii. Asta îmi doresc cel mai mult, să fiu sănătoasă, să fiu alături de soţul meu, cu care m-am înţeles toată viaţa foarte bine şi doresc să ne bucurăm împreună şi să trăim tot aşa de fericiţi ca până acum”. De mai bine de 60 de ani iubeşte acelaşi bărbat, pe actorul Andrei Ionescu. Şi are mereu grijă de el, chiar dacă vârsta înaintată îşi mai spune din când în când cuvântul. “Fac menaj şi eu, îmi place să gătesc, îmi place să am din când în când musafiri pe care să-i răsfăţ”, mai spune Ileana Stana Ionescu. Când intră în bucătărie declară că găteşte cam orice, însă preferatul ei rămâne peştele prăjit cu sosuri picante. “Soţul meu mănâncă orice. Este foarte încântat de tot ce îi ofer eu. Sper din toată inima să fiu o gospodină bună de tot!”, mai adaugă actriţa, iar semnalul regizorului tehnic, care adună actorii la scenă, ne face să întrerupem dialogul.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Sala este arhiplină, ca de obicei, de 200 de spectacole încoace. Rolul de soacră o prinde foarte bine pe Ileana Stana Ionescu, iar acesta se întinde pe trei etape ale vieţii, până dincolo de vârsta onorabilă pe care aceasta o are în prezent. Chiar dacă schimbă mai multe ţinute şi peruci, actriţa de 82 de ani este într-o formă remarcabilă, iar acest lucru îl simte şi publicul. La final, primeşte aplauze cu urale, aclamată la scenă deschisă. Chiar dacă este printre ultimii reprezentanţi ai unei generaţii care a dat nume uriaşe scenei româneşti, Ileana Stana Ionescu mai are încă multe de arătat, dacă nu publicului, cel puţin tinerelor generaţii de actori care vin din urmă. Pentru toţi aceştia, care au ocazia să îi fie parteneri, rămâne un privilegiu şi o bucurie să îi dea replica. Finalul spectacolului o prinde într-un cărucior pe roti şi cu un buchet de flori în braţe. Cortina se lasă, odată cu ultimele aplauze, iar după demachiaj şi schimbarea costumului de scenă, elegantă dar cu pas mărunt, Ileana Stana Ionescu se îndreaptă spre intrarea actorilor, acolo unde o maşină o aşteaptă pentru a o conduce acasă.

CITEȘTE ȘI

VIDEO EXCLUSIV / Mihai Ioan, singurul actor reținut de vechea Securitate. ”Abia aștept să mă întâlnesc în Ceruri cu prietenii mei…”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI