Brigitte a surprins pe toată lumea în momentul în care s-a logodit cu Cornel, iubitul ei, la scurt timp de la divorțul de Ilie Năstase. Deși mulți nu dădeau prea multe șanse acestei relații, se pare că cei doi văd un viitor frumos împreună. Acum, bruneta face tratamente pentru a rămâne din nou însărcinată, pregătindu-se să întemeieze o familie cu Cornel. Cei doi nu au făcut încă pasul cel mare – și anume să meargă la Starea Civilă pentru a semna actele -, însă Brigitte nu exclude ideea de a îmbrăca din nou rochia de mireasă. „Da. O rochie alb, crem. Nu știu încă. E prea devreme. Nu m-am gândit până acolo. Am făcut un legământ în fața lui Dumnezeu, dar nu am scos și actele. Legea este lege și va veni momentul în care vom face și acest lucru, dar acum ne concentrăm să fiu eu bine și foarte sănătoasă, pentru că, după cum știți, am avut probleme de sănătate. Trebuie să-mi mai fac analize, să iasă totul bine pentru că vrem un copil. Asta este prioritatea noastră după ce voi face tratamentele de rigoare”, ne-a povestit Brigitte.
Brigitte Năstase face tratament ca să rămână gravidă cu noul ei soț, dorindu-și asta încă de când era măritată cu Ilie Năstase
Brigitte vrea să rămână gravidă chiar înainte de a face nunta. Dorința de a mai face cel puțin un copil o are încă de pe vremea când era căsătorită cu fostul mare tenismen, însă visul se pare că îl va îndeplini actualul iubit. „Am sistemul imunitar praf și fac un tratament de imunitate și mai trebuie să fac puține analize și apoi ne concentrăm pe copil”, ne-a mai spus bruneta. Întrebat dacă este pregătit să intre în rolul de tătic și mai ales dacă s-ar descurca în eventualitatea în care vor avea gemeni, Cornel a răspuns imediat că deja are doi copii, cei ai lui Brigitte, și că este loc de mai mulți. „Cred că aș putea face față. Unde este loc pentru trei, este loc și pentru al patrulea. Cum se descurcă și ceilalți părinți din lume care au patru copii, așa o să ne descurcăm și noi”, a spus Cornel, completat de Brigitte, care l-a asigurat că vor avea atât ajutor din exterior, cât și din partea fiicei sale, Sarah, care abia așteaptă un frățior sau o surioară: „Avem oricum o femeie care ne ajută și vom apela la ea și la ajutor din exterior. Plus că Sarah abia așteaptă o surioară, să aibă grijă de ea. Fetița mea de 11 ani abia așteaptă”.