Mereu pusă pe șotii, Giulia glumește chiar și atunci când vine vorba de proprii copii. Cântăreața ne-a povestit cum Antonia s-a transformat într-o domnișoară și, la cei patru ani, micuța se comportă ca un fotomodel.
„Fiică-mea, nu știu ce să zic. Îi place, chiar a avut și ea o prezentare de modă, dar na, să vedem ce o să aleagă. Îmi ia pantofii cu toc și merge foarte bine, uneori chiar merge mult mai bine decât merg eu pe tocuri și sunt mândră de chestia asta pentru că înseamnă că nu mă moștenește și va știi să stea pe niște pantofi cu toc mult mai bine decât stau eu”, a declarat Giulia pentru Libertatea, completând că Antonia s-a transformat deja în domnișoară și că, în ciuda caracterului vulcanic, este destul de grijulie cu fratele mai mic. Cu alte cuvinte Giulia se declară o mamă fericită din acest punct de vedere, mai ales că nu a avut parte de prea multe năzbătii din parte copiilor ei. „Are trusa ei, produsele ei, eu nu pot să mă ating de trusa ei de make-up. Știu că tot circulă pe internet poze unde frații care-și fac tot felul de chestii amuzante, dar Antonia e foarte cuminte. A vrut doar să-i pună un lanț la gât, atât. Nu era un lanț, era o sfoară”, ne-a mai spus cântăreața.
Giulia din postura de mamă
Tot din postura de mamă, Giulia declară că nu este deloc panicoasă atunci când vine vorba de cei doi copii ai ei, ba chiar soțul ei, Vlad, este cel care este destul de serios atunci când vine vorba de fiica lor. „Plâng de bucurie când o duc pe Antonia la grădiniță. N-am plâns nici măcar în prima zi și nici ea nu a plâns și îi place foarte mult. Când vine weekend-ul e ușor tristă că nu merge la grădiniță. Cred că are și un iubit, un prieten pe care îl cheamă Adrian pentru că vorbește doar despre el. Aseară mi-a povestit că lui Adrian îi place să o fugărească. Pe mine mă amuză chestiile astea, pe taică-su încă nu-l amuză deloc. Nu cred că o să-l amuze nimic niciodată în domeniul ăsta”, ne-a mai spus cântăreața.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro