Se prea poate ca Dorian Popa să aibă o contribuție destul de mare la noua siluetă a Alinei, mai ales că el a fost cel care i-a oferit primele sfaturi legate de alimentație și sport. De ceva vreme însă, cei doi nu se mai intersectează atât de des, iar Dorian a ratat șansa de a o ajuta pe Alina să-și facă exercițiile de la sală.
„Nu am mai intrat cu Dorian în sală pentru că nu am mai reușit să ne întâlnim în ultima perioadă, ce ne mai vedem la filmări. Acum merg la sală pentru că a devenit un obicei, sportul face parte din viața mea și am un tonus foarte bun atunci când fac sport, așa că nu vreau să elimin această activitate din programul meu”, a declarat Alina pentru Libertatea, completând că nu este pregătită să facă nicio operație estetică, ci speră ca antrenorul să o ajute să obțină rezultatele dorite.
„Slăbești uniform, n-ai cum să dai jos doar dintr-o anumită zonă, așa cum ne-am dori toate. Asta este. Sunt plusuri și minusuri când slăbești, depinde foarte mult ce-ți dorești tu de la corpul tău. Eu mi-am dorit să am o siluetă frumoasă, armonioasă. Deocamdată sunt foarte bine așa cum sunt, nu am de gând să fac o vizită la vreun chirurg pentru că mă simt bine așa cum m-a lăsat Dumnezeu și ce pot să îmbunătățesc eu cu mâna mea, cu siguranță o să fac, cum ar fi sală, mișcare. Nu m-am gândit niciodată să apelez la operațiile estetice. Cred că și imperfecțiunile au farmecul lor”, a mai spus cântăreața.
Dorian Popa o încurajează să țină un regim de viață echilibrat
Deși nu mai continuă să-i fie antrenor, Dorian Popa o încurajează în continuare să țină un regim de viață echilibrat.„Nu mi-am pus limită sau o normă, să zic că vreau să ajung la nu știu ce greutate, doar îmi doresc să mă simt bine în pielea mea și în momentul de față asta se întâmplă. Am slăbit treptat, ușor, pas cu pas, fără sacrificii uriașe, iar all a long cumva este mult mai sănătos și rezultatele se vâd în timp, adică nu te îngrași instant. Nu am ținut o dietă, ci am avut un regim alimentar foarte bine calculat și sport bineînțeles”, a mai spus Alina.
FOTO: Dumitru Angelescu
VIDEO: George Capoianu
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!