Sitemap
Anul
Luna
- Germania prelungește restricțiile cel mai probabil până în ianuarie
- Liga Campionilor, etapa a 4-a. Echipa lui Mircea Lucescu, umilită la Kiev. Patru echipe s-au calificat în optimi
- Ministrul sănătăţii, despre pacienţii trataţi pe holurile spitalelor: „Aş vedea şi partea de efort pe care o face acest corp medical”
- VIDEO | Napoli îl plânge pe Maradona. Fanii au ieșit pe străzi și l-au omagiat pe fostul mare fotbalist
- Cum arată „distanțarea” într-un oficiu pentru șomaj din Bihor. „Toți am fost chemați la 9.00 și ne-am îmbulzit pe acel coridor”
- Medicul rănit în incendiul de la Piatra Neamţ a trecut prin prima operație. Tătaru: „A scăpat de dializă”
- VIDEO | Care a fost ultima dorință a lui Diego Maradona. „După, a început să râdă în hohote”
- ÎPS Teodosie i-a scris lui Orban, după înfrângerea din justiție: „Ne veți bate, amenda, aresta și executa pe toți care vom merge să ne rugăm la Sf. Andrei?”
- SUPERCHILL SCHOOL redefinește tradiția muzicală a percuției (PUBLICITATE)
- Harta celor mai căutate țări pentru migrație: Canada conduce detașat. Românii vor în Germania
- Klaus Iohannis a anunțat că se va vaccina public împotriva COVID-19, „dacă se crede că asta ar ajuta”
- Horoscop 26 noiembrie 2020. Scorpionii au parte de reușite care îi încântă și le confirmă anumite convingeri
- Un exercițiu aviatic militar a stârnit panică în județele Covasna și Prahova. Localnic: „Am crezut că se dărâmă totul pe noi”
- Peste 20 de medici din Grecia renunță la statutul de parlamentari pentru a lucra în spitale pe durata pandemiei
- Horia Tecău explică cum s-a schimbat tenisul în pandemie: „Nu simți că joci! Lipsește energia din partea publicului”
- Germania îi reabilitează pe soldaţii discriminaţi din cauza homosexualităţii lor
- Ce riscă România dacă nu înăsprește restricțiile. Proiecțiile ECDC privind pandemia de COVID
- Accident teribil în Brazilia. Zeci de oameni au murit, după ce un autocar și un camion s-au ciocnit
- VIDEO | Top 10 cele mai frumoase goluri marcate de Diego Maradona
- Revista People: prinţul Harry, desemnat cel mai sexy membru al unei familii regale
- Leo Messi, prima reacție după moartea lui Diego Maradona: „Nu pleacă, este etern”
- Studiu: COVID-19 apare rar la copii, iar formele severe sunt întâlnite la pacienţii de altă rasă decât cea albă
- 10 lucruri memorabile despre Diego Maradona
- Pasiunea politică a lui Maradona. „Dacă nu ar fi fost fotbalist, ar fi fost un revoluționar”
- Ilie Dumitrescu, după decesul lui Diego Maradona: „Mi-a marcat copilăria. A fost un geniu”
- VIDEO | Diego Maradona a fost dat „mort” în 2018. „Jur pe viața nepotului meu că nu s-a întâmplat nimic”
- Poliția cercetează violențele din tabăra de migranți din centrul Parisului
- Mesaj emoționant transmis de Cristiano Ronaldo după decesul lui Diego Maradona. Ce au spus alte glorii ale fotbalului mondial
- VIDEO | Diego Maradona nu-i uitase pe Hagi, Popescu și Lăcătuș. Ce spunea despre meciul România - Argentina din 1990
- Gică Popescu, la aflarea veștii că Maradona a murit: „Tristețea pe care am simțit-o când au murit Balaci și Dobrin este asemănătoare cu cea de acum”
- Gică Hagi: „Supranumele de Maradona din Carpați m-a onorat. Pentru mine, Diego a fost unic! Este o zi tristă pentru toată planeta”
- Patru investitori importanţi, printre care și o companie din domeniul aerospațial, și-au suspendat investiţiile în România
- Marius Lăcătuș, după moartea lui Diego Maradona: „Cuvintele sunt greu de găsit imediat”
- Gimnast din Coreea de Nord, pus de autoritățile de la Seul să arate cum a sărit gardul în Coreea de Sud
- Doar din ochi s-a uitat și graficul s-a înmuiat
- (Publicitate) Administrator Blocuri şi Asociaţii de Proprietari
- Diego Maradona a murit la 60 de ani. Trei zile de doliu în Argentina
- Ziua Națională, fără paradă militară. Iohannis: „Ceremonia de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf, foarte restrânsă”
- Întrebat de ce a trimis petiția inginerului demis politic de PNL chiar la cei care l-au demis, Iohannis spune că nu știe situația: „După ce mă documentez, o să vă răspund”
- Sharon Stone, inclusă în echipa de tranziţie a lui Joe Biden
- Jurnaliștii de investigație din Rusia susțin că Vladimir Putin are o fiică dintr-o relație extraconjugală
- Klaus Iohannis: „Nu există nicio intenție de a intra în lockdown după alegeri”
- „Nu lăsați elanii să vă lingă mașinile” este mesajul transmis șoferilor de autoritățile dintr-un oraș canadian
- Austria începe din 4 decembrie campania de testare a populaţiei pentru depistarea COVID-19
- Joe Biden, primul candidat la președinție din istoria SUA care primește peste 80 de milioane de voturi
- Creșterea ajutoarelor sociale trece de Curtea Constituțională. Dezbaterea privind majorarea pensiilor a fost amânată
- Raluca Bădulescu a dezvăluit ce vedete nu sunt inspirate din punct de vedere vestimentar. „Nu-mi place cum se îmbracă Nicole Cherry sau Andreea Bălan”
- Când şi cum vor deveni disponibile vaccinurile împotriva noului coronavirus
- PSD i-a făcut plângere la CNA lui Iohannis. Social-democrații cer ca declarațiile președintelui să fie deduse din timpii de antenă ai PNL
- VIDEO | Limbaj șocant la catedră. O profesoară din Bistrița explică vulgar intriga unui basm: „Măi Ramona, e vorba de iubire, se...”
- VIDEO | ÎPS Teodosie îi invită pe credincioși la pelerinajul de Sf. Andrei, după ce judecătorii au decis că e doar pentru localnici: „Să vă faceți foaie!”
- Ministrul economiei susține că jumătate din măştile aflate pe piaţă nu protejează împotriva COVID. „Toate măştile neconforme sunt din import”
- Un membru al unei rețele de spălare a banilor, condamnat la închisoare în Italia, a fost prins la Târgu Mureș
- Soția unui pompier din Vâlcea, internat cu Covid, acuzații grave la adresa spitalului: „A murit într-un salon neîncălzit, cerând o pătură”
- VIDEO | Adam Gaudette și-a stricat propria nuntă. Jucătorul de hochei și-a lovit mireasa cu piciorul peste fața, în timpul unui dans lasciv
- Legătura neștiută dintre Feli Donose și Grasu XXL. „Este unul dintre cei mai calzi și buni oameni din viața mea”
- VIDEO | Cum se protejează Moș Crăciun de noul coronavirus în Danemarca
- Elevul Trandafir și-a învățat mama să-și scrie numele și visează să fie polițist: „Unul bun!”. Acum, învățătoarea îl primește zilnic la ea acasă ca să-și facă temele și să mănânce
- Frumușelul Mike s-a dus cu șase iubite însărcinate la nunta celui mai bun prieten
- ANM spune că a fost înțeleasă greșit când l-a făcut neprofesionist pe managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași. „Ne cerem scuze”
- Curtea Constituțională a amânat după alegeri decizia privind terenurile de la Romexpo
- Dana Rogoz, detalii din viața de familie. Ce s-a întâmplat în ziua în care s-a născut fetița ei. „Ne-am despărțit cu multe îmbrățișări, plângând”
- Calendarul concursului de titularizare din acest an școlar, anunțat de Ministerul Educației
- Avril Haines, alegerea lui Biden la șefia spionilor SUA, a jucat un rol central în războiul dronelor purtat de Obama și soldat cu sute de morți
- E! urmărește în continuare povestea lui Nikki și Brie în noul sezon din ”Total Bellas” din 29 noiembrie, de la 22:00 (PUBLICITATE)
- Autorităţile din Baia Mare au propus carantinarea oraşului pentru încă şapte zile
- IN A RELATIONSHIP | Sfaturi pentru părinți și adolescenți: „Să știi să pierzi”. Cum un concept din sport ne poate ajuta în viața de zi cu zi
- O româncă este ucisă în fiecare săptămână, în familie. Ambasadoarea Franței în România: „Recidiviștii să primească pedepse mai mari”
- Radio ZU organizează cel mai mare concert din pandemie. Marea Unire ZU 2020 va fi difuzată simultan pe toate platformele Radio ZU și pe Antena 1 (PUBLICITATE)
- Încă un supraviețuitor al incendiului de la Piatra Neamț a murit. Un singur pacient se mai află în viață
- Ministrul mediului: „O să folosim sateliţi civili ca să scanăm întreg fondul forestier”
- Manichiură semipermanentă - ghid complet pentru o manichiură perfectă făcută acasă
- Actrița Diana Sar din serialul „Vlad”, infectată cu noul coronavirus. „În prima seară m-am simțit mai obosită”
- Raed Arafat e gata să se vaccineze în direct, la televizor: "Fără nicio îndoială că nu ne-am injectat cu ser fiziologic!"
- FOTO | Imagini rare cu Simona Halep după ce s-a recuperat de COVID. Campioana se pregătește la munte pentru următorul sezon
- VIDEO | Familiile unor pacienți morți de COVID-19 din Brașov acuză angajații spitalului că „fac afaceri cu o firmă de pompe funebre”. Conducerea spitalului a deschis o anchetă
- Record zilnic de decese provocate de COVID-19 în Germania. Carantina parțială ar putea fi extinsă
- Urmărire ca-n filme pentru prinderea unor hoţi, care au lăsat o bunicuţă din Mehedinţi fără 20.000 de lei
- Un angajat al IPJ Maramureș a călcat cu mașina un polițist local care a vrut să-l amendeze
- Pacienții de la Spitalul „Sf. Pantelimon” din București dorm pe tărgi și se încălzesc cu „un tun pe motorină”. Medic: „Acest cort este o soluție salvatoare”
- Andreea Raicu aproape că și-a arătat sânii, într-un video postat pe Instagram. Vedeta, mai sexy ca niciodată
- Mai multe spitale din Timiș funcționează fără avize ISU. Spitalul Judeţean nu are avize de ani de zile
- Bulgaria a decis închiderea școlilor, restaurantelor și a centrelor comerciale până pe 21 decembrie
- Aproape 1.500 de noi cazuri de COVID în București. Județul Sibiu, în continuare cea mai ridicată rată de infectare
- (Publicitate) Alege siguranța și calitatea! Batist Medical lansează în România Nano Fiber Mask B
- Pârtiile de schi, închise în Europa de Crăciun? Propunerea făcută de Italia, pentru a limita răspândirea COVID-19
- Selly lansează „Selly Show”, cel mai nou proiect al său. „Vom avea cele mai grele subiecte și cele mai amuzante provocări”
- Adriana Nedelea LA FIX | Avocatul Poporului, despre solicitarea privind redeschiderea școlilor: „E încălcat dreptul constituțional la învățătură”
- O româncă e cadetul anului în Poliția Metropolitană din Londra. Andreea are 18 ani și acum 5 ani nu vorbea deloc limba engleză
- Fostul viceprimar Bădulescu trebuie să-i plătească protestatarului Cristian Dide 10.000 de lei daune morale, după ce l-a numit cerșetor și l-a înjurat într-o emisiune în direct
- Un nou bilanț ridicat COVID în România. Aproape 10.000 de infectări și 168 de decese în ultimele 24 de ore
- Dana Marijuana revine în muzică, după ce a trecut peste momentele grele din viața ei. Cum arată cântăreața acum. „Voi cânta toată viața”
- (Publicitate) Indicii care arată că internetul românesc vinde mai bine ca niciodată
- (Publicitate) Când poți oferi cadou un inel de argint?
- Tesla a trecut de 500 de miliarde de dolari capitalizare
- Cum ajung românii imigranţii perfecţi, dar invizibili: sunt albi, creştini şi integraţi
- Un tânăr din Iași a făcut infarct în timp ce aştepta la UPU. Acesta nu avea alte afecțiuni medicale, iar testul pentru COVID-19 a ieșit negativ. Reacția spitalului
- Lucrurile se complică la Ferma. Show-ul se apropie de final. „Am auzit `Au`și l-am văzut pe jos”
- VIDEO | Atac în Berlin: un bărbat a intrat cu mașina în sediul biroului cancelarului Angela Merkel
- Zeci de broaște țestoase, confiscate din curtea unui restaurant chinezesc din Timișoara. Ecolog: „Deținerea lor în captivitate este ilegală”
- VIDEO | Patru pinguini au vizitat arena lui Chicago Bears. „Au experimentat mirosuri și senzații noi”
- Asociația Dăruiește Viață va construi un spital modular ATI COVID-19 la Piatra Neamț, unde secția a fost distrusă în urma incendiului devastator
- Un medic de Terapie Intensivă din SUA prezintă care sunt ultimele imagini pe care le vede un bolnav COVID înainte de a muri: „Asta veți vedea voi”
- „Ură și furie”. Cum a intrat George Clooney într-un război al vorbelor cu guvernul Viktor Orban
- Mirela Vaida, despre cum își învață cei trei copii să se implice și să ajute. „Emoția binelui te salvează în orice moment al vieții tale!”
- Covorașele profesionale ajută la menținerea curățeniei
- Thailanda a anunțat o captură-record de droguri, de un miliard de dolari, dar „ketamina” era de fapt un aditiv alimentar
- La Roma se fac teste pentru COVID-19 în farmacii. „De cum am auzit, m-am grăbit să vin”
- „Suntem bine, oare?” Meghan Markle, ducesa de Sussex, dezvăluie că a pierdut o sarcină, într-un articol de opinie din New York Times
- VIDEO / Dani Mocanu a filmat momentul când au intrat polițiștii peste el: „Au venit în căutarea leului. M-au găsit acasă!”
- (Publicitate) Cauţi un dispozitiv manual de legat bandă cu acumulator Bosch, INTELIGENT şi USOR? Verifică oferta Maxoll!
- VIDEO | Scenă ca-n filme: un polițist a sărit în mașina șoferului care încerca să fugă
- Ce sumă a plătit România până acum pentru vaccinul anti-COVID. Florin Cîțu anunță că a semnat pentru avans
- Oana Roman spune adevărul despre divorțul dintre Pepe și Raluca. „Această informație a ajuns și la urechile mele, la un moment dat”
- Nouă spitale şi Ambulanţa vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în București în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie
- Suedia interzice, în luna decembrie, adunările publice cu mai mult de 8 persoane
- Actrița Emilia Popescu urcă pe scena de la iUmor. „Sper că va fi foarte bine, nu are legătură cu experiența mea”
- Medicul Emilian Imbri, la Adriana Nedelea LA FIX: "Sunt 550 de paturi ocupate cu COVID, iar 400 de pacienţi au nevoie de oxigen"
- Percheziții la locuința manelistului Dani Mocanu, după videoclipul în care apare un leu rănit. Imagini cu mascații, publicate de cântăreț
- Cum se menține Simona Gherghe în formă și cu ce problemă s-a confruntat atunci când a revenit pe micile ecrane. „A fost nevoie de vreo săptămână și ceva”
- Tragedie pentru Sue Ellen din ”Dallas”. Fiul acesteia a murit la 56 de ani
- Avocatul Poporului solicită Ministerului Educației redeschiderea școlilor, conform recomandării OMS
- A fost depășit pragul de 60 de milioane de cazuri de COVID-19 la nivel global. Peste 1,4 milioane de decese
- Raluca Pastramă și-a retras plângerea împotriva lui Pepe. Artistul a dovedit că nu și-a agresat soția. „Eu de asta am tăcut”
- Un român a scăpat de o datorie de 60.000 de euro, după ce a negociat cu banca
- (Publicitate) Așa se fac banii de Crăciun cu loteriile Fortuna: 4 numere câștigătoare pentru 31.000 de lei!
- VIDEO | Un fost primar l-a lovit pe fiul unui consilier, deoarece înregistra ședința. „Te calc în picioare dacă mă mai filmezi!”
- Laura Codruţa Kovesi, interviu în presa olandeză, despre frauda cu fondurile europene: „Nicio ţară din Uniunea Europeană nu are mâinile curate”
- Au fost anunțate nominalizările la Premiile Grammy 2021. Beyoncé este cap de afiș
- Acatistul Sfintei Ecaterina - ce rugăciune este bine să citești
- VIDEO | Jaf ca-n filme la Sintești. Tâlharii au dispărut cu 650.000 de lei, după un accident cu 7 mașini
- Cum a ajuns o tânără britanică manechin de succes, după ce a fost închisă într-un spital de psihiatrie și i s-au aplicat electroșocuri
- Două femei, atacate într-un magazin din stațiunea elvețiană Lugano. Autoritățile vorbesc de un posibil atac terorist
- Sondaj: 40% dintre bulgari cred că noul coronavirus este o armă biologică
- Donald Trump a graţiat un curcan de Ziua Recunoştinţei. Dintre Corn şi Cob, liderul de la Casa Albă l-a ales pe Corn
- Reportaj în miezul coșmarului COVID. Medicii din ATI Oradea fac un apel disperat la compatrioții lor: „Parcă suntem două lumi”
- Proaspăt numit secretar de stat la Ministerul Sănătății, Ciprian Bogdan e un penelist dintr-un dosar mușamalizat de DNA
- De 30 de ani, promisiunile din campania electorală sunt preludiul tragediilor