10 imagini din procesul lui Vlad Pascu care nu s-au văzut la TV și o absență de neînțeles

Am fost joi la Judecătoria Mangalia, în sala unde au depus mărturie rudele celor ucişi şi tinerii răniţi de Vlad Pascu, în accidentul de lângă 2 Mai. Iată câteva imagini ce mi-au rămas întipărite în minte:

● Foile scrise caligrafic, pe care Cristina le ţinea împăturite în mână, atunci când a venit în faţa instanţei ca să dea declaraţie despre cum i s-a schimbat viaţa după ce Vlad Pascu a lovit-o cu maşina. Tânăra de 22 de ani îşi notase totul, de teamă să nu uite ceva, exact ca atunci când vrei să recapitulezi ce ştii, înainte de intrarea într-un examen.
● Orteza în care e prins braţul stâng al Cristinei care a trecut recent prin a patra operaţie. Şi momentul în care fata povesteşte cum i-a văzut pe Sebi şi pe Roberta, prietenii şi colegii ei de facultate, morţi pe şosea. „Sunt imagini pe care nu pot să le descriu”, îi mărturiseşte judecătoarei, cu glas stins, iar mama lui Sebi, care stă în picioare în sala de judecată, îşi acoperă faţa cu mâinile şi începe să tremure din tot corpul. O prietenă care a venit cu ea la proces o îmbrăţişează şi o susţine pe mamă.
● Întrebarea obsesivă a avocaţilor lui Pascu pentru fiecare parte civilă audiată: „Puteţi pune la dispoziţia instanţei un cont, pentru a vă fi virate despăgubirile solicitate?”. Şi reacţia furioasă a celor din sala de judecată: „Voi chiar credeţi că puteţi cumpăra tot?” sau „Ne puteţi da copiii înapoi?”.
● Secvenţa în care bunica Robertei vine încet, abia mergând, în faţa prezidiului instanţei. E toată îmbrăcată în negru şi are o bentiţă de doliu peste părul scurt şi grizonat. Din cauza emoţiei, bătrâna nu poate vorbi decât în şoaptă. Spune că a crescut-o pe Roberta de la 2 ani şi a îngropat-o la 21. Judecătoarea o întreabă în continuare despre nepoata ei, devenită „parte civilă decedată” între coperţile unui dosar. „Ce consecinţe aţi avut în urma accidentului?”. Ca să poată acorda daunele morale, instanţa e nevoită să apese pe rănile din suflet.
● Scena în care Alex, un alt tânăr rănit în accident, a dat cu ochii de Vlad Pascu, cel care i-a ucis prietenii. Între cei doi e ecranul monitorului din sala de judecată, căci Pascu participă la proces prin videoconferinţă, din penitenciar. Dar amândoi poartă aceleaşi hanorace negre, ca pe o uniformă a generaţiei lor. Sunt de-o seamă şi iubeau Vama Veche. Iar într-o altă dimensiune a timpului, în Vama unde, am aflat recent, totul devine o mare şi-un pământ şi nimic nu e imposibil, ei ar fi putut să petreacă şi să se bucure de viaţă împreună, pe aceeaşi plajă.
● Încremenirea în care Vlad Pascu a ascultat toate mărturiile celor cărora le-a nenorocit viaţa, în acea noapte de august. Aşezat pe un scaun, el privea mereu spre monitorul în care vedea tot ce se întâmplă în sala de judecată, ca şi când abia atunci descoperea cu adevărat ce s-a întâmplat în acea noapte.
● Puterea ce pare supraomenească a mamei Robertei, care n-a reacţionat atunci când, din neatenţie, judecătoarea a întrebat-o dacă a fost la înmormântarea fiicei ei. Un pic mai devreme, văzând-o pe Cristina că plânge în sala de judecată, mama Robertei a strâns-o în braţe şi a început să o mângâie pe cea care a fost cea mai bună prietenă a fiicei ei.
● Disperarea din ochii tatălui lui Sebi Olariu atunci când se uita la chipul celui care i-a ucis copilul, ca şi cum ar fi încercat să-l doboare cu privirea. „Nu ştiu dacă Vlad Pascu conştientizează ce a făcut”, a rostit apăsat bărbatul, „dar băiatul meu a fost rupt în două de maşină, iar fata a avut capul zdrobit. Pentru că maşina avea viteză mare şi era condusă de un drogat cu cinci substanţe”. Pe monitor, aflat la 60 km depărtare de sala de judecată, Pascu îşi pleacă privirea, ca şi când confruntarea cu acel tată ar fi fost faţă-n faţă.
● Geamul sălii de judecată, cu ramă de lemn, pe care un bărbat audiat ulterior ca martor s-a chinuit să-l desfacă din cârlig, ca să putem respira toţi cei îngrămădiţi în sala de 40 de metri pătraţi. În colţurile ei, de-o parte şi de alta ale prezidiului, stau ţepene două drapele înalte şi prăfuite. Iar pe spatele băncuţelor din sală sunt lipite guguloaie pietrificate de gumă de mestecat. La avizier, pe hol, e lista cauzelor pe care judecătoarea Popoviciu le are, în aceeaşi zi cu procesul lui Pascu: alte 12 dosare pe penal şi 39 de dosare pe civil.
● Ultima declaraţie, a martorului, prieten de familie cu părinţii lui Sebi Olariu, care povesteşte cum „de Crăciun şi acum, de Paşte, ei se așază la masă împreună cu sora lui Sebi, şi apoi nu fac nimic, se uită lung la scaunul gol pe care stătea el”. Întrebările judecătoarei care-i cere martorului să descrie cum arată băiatul, când a fost la morga ca să-l recunoască, şi palmele cu care mama lui Sebi, aflată încă în sală, îşi astupa urechile, ca să nu afle ceea ce nicio mamă n-ar putea suporta să audă.

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Ce nu s-a văzut în sala de judecată, dar n-am văzut nici eu: chipurile celor care, direct sau indirect, au contribuit la producerea tragediei în care doi tineri au fost ucişi.

Poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă în acea maşină, deşi ar fi trebuit să-i ridice talonul maşinii şi plăcuţele de înmatriculare.

Poliţiştii care nu l-au testat cu drug-testul, deşi îi găsiseră droguri în maşină.

Autorităţile publice care au lăsat un trotuar neterminat în marginea câmpului, într-o curbă în care tragedia s-ar putea repeta oricând.

Şi, nu în ultimul rând, acolo, în sala de judecată, nu i-am văzut pe toţi cei care, ştiind de aceste nereguli, le-au acoperit şi le acoperă în continuare.

Urmărește-ne pe Google News