Degeaba ne spune prim-ministrul că suntem campioni la creșterea economică și imediat depășim țări precum Ungaria și Polonia, când cele mai vulnerabile pături sociale sunt lovite drastic. Mai ales copiii și bătrânii, familiile vulnerabile și sărace, care compun grosul acestei populații.

Pandemia a scos în evidență mai ales acest lucru. Ca de obicei în marile crize, nu știu cum se face, dar bogații se îmbogățesc și mai mult, iar săracii sărăcesc și mai tare. Suntem martorii celei mai mari creșteri a inegalităților. „Miliardarii și-au văzut averile crescând în timpul pandemiei, în timp ce săracii lumii se confruntă cu greutăți tot mai mari, arată organizația de caritate Oxfam, care solicită măsuri pentru a combate inegalitățile”, transmite Reuters. 

România a creat peste 15.000 de noi milionari în dolari în plină pandemie, potrivit unui raport al băncii elvețiene Credit Suisse. 

„Potrivit acesteia, fondurile sunt direcționate către o elită bogată, care traversează pandemia în lux, în timp ce cei din prima linie – lucrători din magazine, din domeniul sănătății și vânzătorii din piețe – se luptă să își plătească facturile. De altfel, COVID-19 a declanșat o furtună economică ce i-a lovit cel mai puternic pe cei săraci și vulnerabili, pe femei și pe lucrătorii marginalizați, care s-au confruntat cu cele mai grave pierderi de locuri de muncă. De altfel, Banca Mondială a avertizat că peste 100 de milioane de oameni ar putea fi împinși în sărăcie extremă”.

Conform unei analize a Băncii Mondiale, s-a constatat că țările bogate au cheltuit în medie 695 de dolari pe persoană pentru a face față consecințelor economice ale pandemiei, în timp ce țările cu venituri mici au cheltuit între 4 și 28 de dolari. 

Peste un miliard de oameni ar putea ajunge în sărăcie extremă în următorii 10 ani ca rezultat la pandemiei (conform unui studiu ONU) – titrează presa internațională.

4 din 10 copii români sunt în risc de sărăcie

Revenim la noi. Ultimul studiu ne arată unde lovește cel mai dur pandemia: copiii din România sunt cei mai supuși riscului de sărăcie și excluziune socială la nivelul UE. 41,5% dintre ei sunt în acest pericol, raportat la media europeană de 24,2%, arată datele prezentate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Raportul analizează situația din 2020: cea mai ridicată pondere a copiilor aflaţi în această situaţie este în România (41,5%), Bulgaria (36,2%), Spania (31,8%) şi Grecia (31,5%).

Cea mai scăzută pondere a copiilor supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială se înregistra anul trecut în Slovenia (12,1%), Cehia (12,9%), Danemarca (13,5%) şi Finlanda (14,5%).

Care sunt factorii care au influențat în 2020 riscul de sărăcie şi excluziune socială în UE? Iată câțiva: 

  • locul de muncă  (71,9% din populația sub 60 de ani locuia în gospodării cu intensitate de lucru foarte scăzută, iar copiii în întreţinere erau supuşi riscului de sărăcie);
  • nivelul de educație (50,5% din copiii ai căror părinți aveau un nivel scăzut de educaţie erau supuşi riscului de sărăcie, comparativ cu 7,7% din copiii ai căror părinţi aveau un nivel ridicat de educație);
  • migraţia (copiii cu cel puţin un părinte migrant se confruntă cu un risc mai ridicat de sărăcie decât cei ai căror părinţi sunt nativi: 32,9% faţă de 15,3%) etc.

Încă 400.000 de copii au intrat în rândul celor săraci

În ultimul raport internațional al organizației Salvați Copiii lucrurile arată și mai catastrofal. În perioada pandemiei a anului 2020, celor un milion și jumătate de copii care trăiau la limita sărăciei li s-au mai adăugat alți 400.000 de copii: Dacă în 2019 erau 1,2 milioane de copii în risc de sărăcie sau excluziune socială, în 2020 avem aproape 1,6 milioane de copii în această situație. Enorm. Aici se mai adaugă și alte neputințe: 23% dintre părinți se aflau în incapacitatea de a procura medicamente pentru copiii lor, în vreme ce 15% spuneau că nu au acces la servicii medicale pentru copii.

Copiii cu dizabilități și copiii de etnie romă se plasează în zona de risc crescut de segregare, inclusiv în ceea ce privește educația. Mai știm că în urma migrației economice a părinților, numărul copiilor lăsați în țară a ajuns la 75.136 la finalul lunii decembrie 2020: dintre care 13.253 cu ambii părinți plecați, iar 9.409 rămânând în grija unui singur părinte.

Un sfert dintre copiii între 15 și 18 ani nu fac nicio școală

Să vă mai dau niște date aflate de la expertul Constantin-Alexandru Manda: În anul 2019, 1 din 4 copii cu vârsta de 15-18 ani (liceu) nu erau înscris la școală! 1 din 4. Procentul copiilor cu vârsta între 15 și 18 ani care nu sunt prinși în nicio formă de învățământ, conform INS: 2019 – 22,8%; 2009 – 11,2%; 2000 – 25,4%.

Să facem o comparație. În anul 2000, Portugalia avea aproape dublul României la capitolul tineri 18-24 de ani cu nu mai mult de opt clase finalizate (părăsire timpurie a școlii). Ca să nu mai zic de Malta – de 2,35 de ori valoarea României în acel moment.

Anul 2000, părăsirea timpurie a școlii: România – 23%; Portugalia – 43,7%; Malta – 54%.

Cum stăm după 20 de ani? Anul 2020, părăsire timpurie a școlii: România – 15,6% (locul 2 în Uniunea Europeană); Portugalia – 8,9% (!!); Malta – 12,6% (!!).

Ce am mai aflat în pandemie, cu trecerea în online a școlii? În România, aproape 900.000 de copii nu au acces la școala online. Practic, sunt lăsați fără acces la educație. E un fenomen catastrofal.

Munca prost plătită a părinților afectează copiii

Ați auzit de ceva măsuri? Nu. Viitorul nostru arată sumbru, pentru că am sacrificat câteva generații deja. Pentru că sărăcia este legată mult de educație, adică de lipsa ei. Sărăcia e mai rea ca o boală, pentru că se reproduce. 

Pentru a ieși din sărăcie ai nevoie de niște intervenții structurale sociale, economice, instituționale plus multă educație de bună calitate și infrastructură educațională – la care avem acces tot mai puțin, tot mai precar. 

Educația online accelerează acest proces de diferențiere pentru că exclude o mare parte a copiilor de la procesul educației. 

Iar copiii sunt afectați direct pe termen mediu și lung, pentru că familiile lor sunt afectate dur: munca ieftină prost plătită, precaritate, pierderea locurilor de muncă, lipsa asistenței sociale, ineficacitatea politicilor și măsurilor de protecție și prevenție, lipsa unui program decent care să acopere nevoile tuturor păturilor sociale urbane și rurale, lipsa infrastructurii etc.

Acestea ar trebui să fie prioritatea Zero a oricărui partid și guvern. Însă „guvernul meu” a luptat cu săracii și „asistații social”, în loc să lupte cu sărăcia. Vai și amar de țara în care capitalul este mai important decât copiii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News