Aici a fost liniște până în 22 decembrie, când Nicolae Ceaușescu a fugit spre Târgoviște și haosul a înghițit, în cele din urmă, și Constanța, mai spun ei.

30 de constănțeni
au murit în 1989, iar alți 88 au fost răniți. Doi dintre ei au murit la Timișoara
și București, iar din cei 28 rămași, 19 erau militari, 6 muncitori, 2 studenți
și un copil care nu împlinise încă 6 ani.

Doar patru dintre
ei au murit la ore când afară era încă lumină. Toți ceilalți au murit pe
întuneric sau în crepuscul, atunci când lumina și întunericul îmbracă forme
confuze.

Statisticile arată
că cele mai multe victime au fost făcute de către militarii M.Ap.N, iar oamenii
au murit sau au fost răniți prin împușcare din următoarele cauze, în ordinea descrescătoare
a numărului de victime: ”incidente între unitățile militare”, ”erori militare”,
”mânuirea imprudentă a armamentului”, ”nerespectarea regulilor de pază”, ”tentative
de sinucidere”.

Din amintirile unor militari care au trăit Revoluția la Constanța, fie ca soldați sau comandanți, tabloul arată absurd: sub manipularea televiziunii publice care anunța că teroriștii destabilizează țara, militarii, cei mai mulți tineri, au fost cuprinși de paranoia, frică, emoții și panică și au început să tragă haotic, la orice zgomot li se părea nelalocul lui.

  • ”Până în 22 decembrie nu s-a tras în Constanța. Marii revoluționari au fost, de fapt, prăduitorii. Unii au jefuit primăria atunci, în 1989, alții 10-20 de ani mai târziu.
  • S-au împușcat militarii între ei. Din greșeală, confuzii, emoții. Și au mai murit și câțiva civili care n-au răspuns la somații. Militarii aveau capetele împuiate de manipularea TVR, care vorbea de teroriști și bombe.
  • Un elev și-a împușcat superiorul. Cum auzeau un zgomot, militarii, mai ales cei tineri, trăgeau ca la nuntă. De frică și paranoia că vin teroriștii peste noi.
  • Un bărbat se întorcea cu familia din Valu lui Traian, pe-atunci un sat de la marginea Constanței, și a fost împușcat mortal pentru că nu a oprit la semnalele filtrelor Armatei care instaurase starea de urgență. Omul băuse și credea că va face pușcărie dacă oprește și milițienii își vor da seama că umblă băut la volan. De fapt, era doar Revoluția, care ajunsese și la Constanța.
  • Unul dintre civili a murit pentru că se grăbea la serviciu și nu a vrut să oprească la un filtru de pe Șoseaua Mangalia. Nu știa că astea erau regulile atunci: nu opreai, te ciuruiau. Așa au murit cei mai mulți dintre civili, n-au oprit la semnale.
  • Ce nu știți voi este că atunci nu era ca astăzi, să scoți telefonul și să mai citești o actualizare de știre, să înțelegi în timp real ce se întâmplă. Nimeni nu înțelegea nimic din ce se petrecea în jur. Noi n-am avut un ”Breaking-news: A început Revoluția”.
  • Din fericire, la Constanța au murit doar câțiva oameni. Din păcate, au murit ca proștii, Dumnezeu să-i ierte”.

În urma morților,
au rămas revoluționarii de carton ai Constanței care astăzi își flutură
carnetele de ”luptători în 22” sunt, de fapt, o mână de politruci care s-au
reorientat rapid în primele ore ale democrației. În alte cazuri, ”revoluționarii”
sunt oamenii care au venit în goană din cartierele rău famate ale orașului,
atunci când au auzit că ”la Casa Albă”, adică la Prefectură, se împart bunurile
de lux ale instituției. Au plecat de-acolo cu televizoare, covoare, mobilier
și, în cealaltă mână, cu adeverințele de revoluționari.

Altă categorie de
”revoluționari” a ocupat rapid fotoliile lăsate libere de comuniști.

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, este unul
dintre ei.

Radu Mazăre, stânga, și Nicușor Constantinescu

Copilul unor comuniști
la cel mai înalt nivel (mama, șefa de cabinet a ministrului Culturii care se
ocupa cu cenzura și propaganda comunistă, iar tatăl, piesă-cheie în Ministerul
Agriculturii și cel care a înființat flota de pescuit oceanic a României), Mazăre
s-a autoproclamat ”revoluționar cu arma în mână” , și-a înființat propria Facultate
de Marină Civilă, a ajuns deputat PD în 1996, iar din 2000 a condus Constanța
până în 2015, când și-a dat demisia în urma dosarelor penale care îl ajungeau
din urmă.

Astăzi este în pușcărie
pentru că a constituit un grup infracțional organizat format din 30 de angajați
în primărie, notari, evaluatori și afaceriști, împreună cu care a retrocedat
ilegal hectare întregi din parcurile, plajele și cele mai bune zone ale Constanței.

Tot la pușcărie este
astăzi și fostul său coleg și camarad Nicușor Constantinescu, un alt
fost revoluționar, care conducea Consiliul Județean Constanța în timp ce Radu Mazăre
conducea primăria.

Nicolae Moga este un alt ”revoluționar” de seamă al
Constanței care, înainte de 1989, făcea parte din conducerea Centralei de la
Cernavodă, o structură-cheie a securității țării, iar imediat după Revoluție a
fost numit subprefectul județului Constanța (1991-1993). A mai ocupat această
funcție și în 2003, când a fost numit de Adrian Năstase. Din 2008, Nicolae Moga
este senator PSD.

Totodată, Moga a fost
numit ministru de Interne în iulie 2019, după ce Carmen Dan și-a dat demisia.
Revoluționarul a rezistat 6 zile în această funcție pentru că, la scurt timp după
ce a fost numit, a izbucnit cazul Caracal, de care Moga a fugit, refuzând să-l
gestioneze.  

Dar pentru prezența
lui eroică la ”Revoluția din Constanța”, prezență de care, spre exemplu, deținutul
politic Paul Andreescu nu își amintește, Nicolae Moga a primit un teren de jumătate
de hectar în nordul stațiunii Mamaia pe care, ulterior, și-a construit un complex
turistic uriaș.

Senatorul Nicolae Moga / Hepta

Iar exemplele precum
Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și Nicolae Moga sunt doar trei dintre ele. Putem
continua lista în alte sute de exemple pentru că, în acte, Constanța are peste
1000 de revoluționari, împărțiți în șapte asociații la nivelul județului. Constanța,
orașul-martir al morților din greșeală.  

 
 

Urmărește-ne pe Google News