Sună cinic, dar conflictul armat a rezolvat ceea ce guvernările de la Chișinău apăreau să nu reușească. Cel puțin cinci elemente esențiale merită remarcate: 

a. scoaterea Rusiei din ecuația economică pe care o domina în Republica Moldova: din rol central în rol secundar; 

b. stoparea practic totală a migrației cetățenilor moldoveni spre Est până la distrugerea infrastructurii de migrație și înlocuirea ei aproape totală cu una spre Vest; 

c. ieșirea de sub dependența energetică față de Rusia și găsirea unor căi alternative; 

d. schimbarea strategiilor partidelor care acum sunt zdrobitor majoritare și dominante cu vectorul Pro UE și scăderea prestigiului Rusiei la cote minime; 

e. creșterea prestigiului limbii române în rândul populației locale, mai ales de limbă rusă, ca o necesitate stringentă – rusa pierde puternic teren din cauza războiului. (pe larg am explicat aici) 

Astea sunt rezultatele: constatăm doar. Interesant este că la mai toate capitolele România preia rolul central: prin proximitatea ei, puterea economică, apartenența la UE și NATO, plus istoria comună. România nu a avut o strategie: ci a picat în această situație istorică.

Care sunt urgențele? Nu sunt cetățean al Republici Moldova, chiar dacă mă trag de acolo, ci al României. Deci pentru cei de aici – nu votez acolo: nu dau sfaturi. Guvernarea care va veni cred că ar trebui să aibă câteva priorități centrale legate de Republica Moldova.

Trebuie să se înțeleagă că războiul a dus la retragerea Rusiei din sectoarele economice, energetice, culturale, sociale, infrastructură. Nici căderea URSS nu a destrămat structural conexiunea Basarabiei cu Rusia cum a făcut-o acest război: e un element central. E un proces important, nu total și nu ireversibil.

Primul element central de interes major e cel legat de infrastructură care cuprinde în primul rând calea ferată, autostrada, aeroportul și căile energetice.

Toate sunt urgențe: dar un ecartament unic și o cale ferată reabilitată București-Iași-Chișinău ar fi poate cea mai vizibilă și mare reușită: ar schimba radical percepția  și practica. Ceea ce a reușit URSS să facă în trei nopți – să schimbe ecartamentul – noi nu reușim să facem de 30 de ani. Simbolic și practic asta ar fi o mare realizare.

Un drum important care să lege Chișinău-Iași-București, plus cel peste Munții Carpați, despre care se tot vorbește. Dar deocamdată totul se mișcă foarte lent. Ideea de bază e că aceste puncte trebuie să fie unite pentru o bună circulație cu extensie spre Odesa. Așa cum timpii de staționat la vamă trebuie reduși la 30 minute. Se poate! Dar se vrea?

Și firește partea energetică: oare ce mai face gazoductul de la hotar de pe câmp dinspre Iași la Ungheni, care la fiecare alegere se anunța și nu mai pornea? Era un soi de „țeavă electorală”. Acest lucru ar trebui depășit. 

Războiul a mai adus o noutate: infrastructura comercială s-a dovedit foarte slabă – grânele ucrainene au stat cu săptămânile în vămi, România și Republica Moldova fiind elemente cheie în acest tranzit. Motivele: drumuri proaste, vămi nefuncționale, conexiuni a căilor ferate neaduse la zi, zona portuară total nepregătită. E un moment unic care ar face toată această infrastructură reabilitată să pună în poziții avantajoase România și Republica Moldova. Dar cheia e la statul român, având putere financiară și fiind parte a UE-NATO. Avem astfel de viziune?

Unde ar trebui să mai aibă proiecte solide România în Republica Moldova – cam tot acolo unde ar trebui să aibă și în propria țară: investiții masive în primul rând în educație și sănătate – esențiale pentru supraviețuirea Basarabiei, care trece printr-o perioadă grea. Asta ar ajuta enorm de mult populația Republicii și ar produce un efect de imagine pozitivă de lungă durată.

Ce ar mai fi la acest capitol? O colaborare pe sistemul educațional și medical nu pentru a forma programe identice – Republica Moldova trebuie să-și păstreze autonomia și specificul ei – ci pentru o mai ușoară colaborare.

România a avut față de Republica Moldova un singur proiect reușit și de lungă durată chiar dacă deseori confuz: acordarea de burse pentru elevi și studenți. El trebuie să continue dar trebuie adaptat noilor condiții. Aici e deja treabă de specialiști.

Ce ar mai fi important de făcut?

Aș mai accentua două elemente: România, după 33 de ani, nu are un institut de studiere și analiză axat pe Republica Moldova și partea de Est. E o criză imensă de specialiști și de cunoaștere. E nevoie de un centru de cercetare și analiză care să producă această cunoaștere și informație reală, pentru ca instituțiile statului să aibă un mic habar atunci când se iau decizii. Statul român și instituțiile lui improvizează la acest capitol. Se folosesc pe post de consilieri de tot soiul de influensări tari în gură și prost informați. Iar specialiștii noștri buni pleacă în țări precum Polonia, care au acest tip de instituții și produc cercetare. Bine că avem Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului. Mare urgență, esențială informație.

La cultură nu aș face mare caz: mai puține flori, mai multe poduri. Dar cred că se poate face un program solid de reabilitare a fondurilor de carte ale bibliotecilor. Dar nu hei-rup cum s-a mai făcut: să duci în Basarabia cărțile vechi care sunt aruncate aici. E nevoie de o abordare structurală, organizată, făcută de oameni care se pricep: ca să ajungă acolo cărțile care necesare, unde trebuie, cui trebuie.

E mult? E puțin? Sigur este nevoie de o strategie minimă pe termen mediu și lung. Asta dacă suntem o țară, și nu un teritoriu cu oameni adunați la întâmplare. 

Atenție: aceste strategii ar trebui să ducă la o relație și o bunăstare sporită și sigură. Miza sunt oamenii: ei trebuie să aibă o viață mai demnă, mai bună, mai prosperă și sigură. Republica Moldova nu trebuie privită ca „o sora mai mică” – sunt sătui și ei de „frați mai mari”: a se scuti de discursul naționalist de secol XIX care domină. E nevoie de o strategie care nu se ocupă de flori&doine lacrimogene la care suntem tare buni și care au și ele rostul lor  ci în primul rând de poduri, școli și spitale care pot aduce un confort, siguranță și o minimă bunăstare cetățenilor și care să mulțumească ambele părți. Iar restul se rezolvă de la sine. Vor fi capabili guvernanții noștri ce vin de o astfel de strategie? Să sperăm.

La Mulți Ani Republica Moldova!

N.r.: Pe 27 august, Republica Moldova sărbătorește 33 de ani de la proclamarea independenței față de URSS, în 27 august 1991.

Foto: Shutterstock

Urmărește-ne pe Google News