Am așteptat cu sufletul la gură decernarea premiilor Festivalului
Internațional de Film de la Varșovia. Aveam un favorit în competiție, un film
românesc a cărui premieră a avut loc pe 17 octombrie în cadrul acestui
festival. Din păcate, filmul “5 minute” (în engleză “5 Minutes Too Late”), al
lui Dan Chișu, nu a obținut vreunul dintre binemeritatele premii. Din prea
păcate.
Critica de specialitate din România nu prea scrie despre
filmele lui Dan Chișu. Dar critica de specialitate din România nu prea scrie
despre filmele românești care nu fac parte din așa-zisul nou cinema românesc.
Preferă să scrie despre filme străine, chiar de masă decât să se atingă cu
vreun rând de filmele românești, altele decât cele făcute pentru critică și
pentru premii. Sau, dacă scrie, o face pentru a dărâma orice regizor care nu se
înghesuie într-un anume grup select.
Nefiind de specialitate, îmi permit nu doar să mă uit și la
alte filme decât cele în care se liorpăie ciorbă minute în șir, ci să și scriu
despre ele și despre regizorii lor.
“5 minute” este cel de-al VIII-lea film artistic semnat de Dan Chișu. De la “Websitestory” (2010), scoate aproape un film pe an. Și toate au o mare calitate: sunt oneste. Unele sunt chiar foarte bune, cum este “Aniversarea” (2017), ultimul film în care a jucat Mircea Albulescu. Sunt multe documentare, emisiuni de televiziune și chiar videoclipuri semnate de Dan Chișu, dar acum vorbim despre filmele sale artistice.
“Ursul”, de exemplu, care a apărut recent și pe Netflix,
este o comedie impecabilă, balcanică, dar în stilul comediilor franceze. În
primul rând, este o comedie. Spun asta pentru că ceea ce ni se vinde în prezent
drept comedii, via Hollywood, nu sunt decât repetate jigniri la adresa
inteligenței spectatorilor. Dar, dacă ai apucat să râzi la un film cu și de
Adam Sandler, filme precum “Ursul”, “Quest-ce quon a fait au bon Dieu?” sau “Ah,
si jetais riche” încep să ți se pară prea intelectuale, iar filmele lui
Kusturica îți par filmate în cuneiforme.
Pentru a obține un premiu la un festival internațional, cam
trebuie să faci filme în trend. Și mulți i-ar putea spune lui Chișu că, la 64
de ani, e cam rupt de trendurile cinematografiei mondiale. Aberant reproș
pentru cel care, de fapt, are o importantă contribuție la apariția noilor
generații de critici și cunoscători de trenduri, ca fondator al festivalurilor
de film Dakino și Anonimul.
Aparent, “5 minute” este un film care urmează tendințele.
Dacă citești descrierea trimisă presei românești, cu ceva vreme în urmă, poți
crede că este vorba despre unul dintre foarte multele filme la modă care tratează
dramele comunității LGBTQ. Ca să fiu sincer, chiar mi-am spus în sinea mea: Uite-l,
mă, și pe Dan. Chiar vrea premiu, s-a dus după fentă…
Dar ar fi fost nedrept. Dan Chișu a rămas același personaj pe care-l știu de aproape 30 de ani, care dă impresia că pleacă după fentă și, de fapt, face tot ceea ce vrea el, cu rezultate surprizătoare.
Așadar, chiar dacă filmul pleacă de la un eveniment real ce
are legătură cu comunitatea LGBTQ, “5 minute” nu este un film manifest sub
culorile curcubeului. În 2013, la Muzeul Țăranului Român, are loc proiecția
filmului “The Kids Are All Right”. Un film foarte bun, de asemenea, despre un
cuplu de lesbiene, copiii lor, tatăl donator și relațiile umane complicate care
există între toți aceștia. Un grup de nătângi extremiști a întrerupt proiecția
filmului, într-un mod violent, lăsându-se cu răniți. Unul dintre ei, destul de
grav.
De aici pleacă filmul lui Dan Chișu. De aici și de la
intervenția întârziată a jandarmilor, acuzați și ei, ulterior, de homofobie.
Ceea ce urmează este complet neașteptat. Este un tăvălug de
senzații, gânduri și trăiri legate de viețile întrepătrunse accidental ale
acestor oameni. Șeful grupului de intervenție al jandarmeriei, familia sa,
familia voluntarului rănit, șeful cel mare al jandarmilor și, cu totul special,
o ziaristă exagerat de zeloasă.
Este un film care vorbește și despre homofobie, dar ca
despre o ceață agasantă ce plutește asupra societății. În mare, “5 minute” este
despre incapacitatea de adaptare la realitate. A tuturor. Și nu neapărat la
realitate, ci la elementele definitorii ale omeniei: înțelegere, toleranță,
empatie, renunțare.
Dacă ar fi apăsat mai tare pe pedala asta cu homofobia,
probabil că Dan Chișu ar fi obținut un premiu la Varșovia.
Dar e bine că n-a făcut-o. I-a ieșit un film extrem de
cinstit, pe care-l ține în mână din prima până în ultima secundă. Scenariul îi
aparține tot lui, cum de altfel se întâmplă în cazul celor mai multe filme ale
sale.
Se întâmplă să știu că Dan Chișu și-a dorit cam dintotdeauna
să facă filme. Se întâmplă să cred că nu e neapărat rău că a început să le facă
de-abia pe la 54-55 de ani. Probabil că atunci s-a copt din punct de vedere al
creativității, poate de-abia atunci a început să-și permită să facă și filme
artistice.
Important e că le face și că oferă o alternativă viabilă, în
cinematografia românească, la filmele gomoase. Nu-i singurul care face asta,
dar este unul dintre.
Filmul ”5 minute” (2019), regia și scenariul Dan Chișu, îi are în distribuție pe: Mihai Călin, Diana Cavallioti, Elvira Deatcu, Adrian Titieni
Foto: Doria Drăgușin