3 comentariiStimate (și mult iubite) domnule președinte,
Când ați privit ultima dată 50 de bani în ochi? Da 50 de cenți?
Este că nu vă mai amintiți?
Aveți, măcar, noțiunea subunităților monetare? N-o aveți, nu?
Cam de când?
Știți, păreți genul care dacă vede o garsonieră care i-a căzut unui trecător din buzunar, nici nu vă mai aplecați după ea. Poate nu sunteți, dar așa păreți.
„Până la urmă și 50 de bani sunt 50 de bani pe care nu-i dai”.
Noi, românii, ne chinuim de aproape 8 ani să ne dăm seama ce sunteți: schior, Tiger Woods alb, călător, biciclist, plantator de copaci? După acest epocal verdict, „Până la urmă și 50 de bani sunt 50 de bani pe care nu-i dai”, eu, personal, tind să cred că sunteți unul dintre marii filosofi ai planetei. Dar este și ceva de poet în dumneavoastră. N-are cum altfel. Poate sunteți chiar mai mult poet, tind să cred.
Așa că, în spiritul acestor zile pline de emoții, în care mare parte din România Educată a dat examene după aceleași formule în veci neschimbabile, am să pun întrebare de care se tem toți elevii, de zeci de generații: „Ce a vrut să zică poetul aici?”.
Zic să ne folosim de privilegiul de a vă fi contemporani și să vă întrebăm direct. Poete, Măria Ta, ce ai vrut să zici cu asta: „Până la urmă și 50 de bani sunt 50 de bani pe care nu-i dai”?
Pare profund. Foarte profund.
Pare o profundă bătaie de joc, sincer să fiu.
Din Mercedesul tău de 450 de cai putere, al cărui combustibil tot noi îl plătim, din cizmele alea de 2.000-3.000 de euro pe care le încalți o singură dată, la o împădurire, de pe bicicleta de 2.000-3.000 de euro pe care o folosești la doar o sesiune foto, de la înălțimea acestor sume bugetare, la care poporul tău, Poete, începe să nici măcar să mai spere, ne scuipi în cap 50 de bani.
Dar ești Poet, ce mama mă-sii. De unde să știi tu că, de fapt, pe ăia 50 de bani despre care zici că „nu-i dai”, tot noi îi dăm. Pare ciudat, nu? Dar nu este. Noi, dacă nu știai, plătim taxe și impozite. Ele se duc la bugetul de stat. De acolo, fie că avem sau nu mașină, fie că alimentăm sau nu cu benzină și motorină, câte 50 de bani pleacă. Deci noi îi dăm. Cui? Nouă.
Ne mutăm 50 de bani dintr-un buzunar în altul, plus TVA. „Sunt 50 de bani pe care nu-i dai” înseamnă, de fapt, în lumea ne-poeților, că sunt 50 de bani pe care-i dăm de două ori. 50 de bani + 50 de bani = 1 leu. Dacă ești Nuțu Cămătaru, poate un leu înseamnă ceva. Dacă nu ești, deja un leu nu mai înseamnă nimic. Crede-mă!
Am vrut să dau un leu unui cerșetor și am noroc să fi scăpat cu viață: „Ce să fac eu, bă, cu un leu?”.
Ei, încearcă să-ți închipui cam ce se poate face cu 50 de bani, azi, în România. Știu, e greu. Mai ales pentru cineva fără imaginație, fără viziune.
Ei, bine, singurul lucru pe care-l poți face cu 50 de bani, azi, este să bagi moneda în fanta căruciorului de supermarket. Astfel eliberat, iei căruciorul și intri cu el în supermarket și te plimbi pe acolo. Faci frumos cu mâna vitrinelor pline, treci în viteză pe lângă rafturi, îți faci câteva selfie-uri la casă, să nu pari pe sărăcie, și ieși. După care duci căruciorul la loc în padoc, îl bagi la locul lui, gol, și, cu noroc, îți recuperezi cei 50 de bani.
Până la urmă, sunt 50 de bani pe care nu i-ai dat.