Ieșirea lui Iohannis pentru anunțul suprem că „ne relaxăm” din 15 mai ar fi trebuit să sune cam așa: știți, în afară de restricții și poliție pe străzi n-am făcut nimic, n-am extins capacitatea spitalelor, n-am mărit bugetul la sănătate, dimpotrivă, au și luat foc spitale, au murit oameni în flăcări și nu știm exact de ce, așa că avem vreo 15.000 de morți „excedentari”, pe lângă cei 30.000 de morți de COVID oficiali, trecuți în unele scripte. Nu-i nimic, primii intră la capitolul „exces de mortalitate”.
Ce trebuie să reținem noi din pandemie?
1. Că marile companii nici nu s-au uitat la Iohannis sau la guvern. Muncitorii au fost la treabă, de cele mai multe ori neprotejați sau expuși riscurilor, că s-a întâmplat în construcții, retail, fabrici de piese, mobilă, automobile, riscurile au căzut pe fiecare dintre noi, individual. Sau, în cazurile fericite, companiile au rezolvat-o asigurând ceva protecție angajaților.
A existat un guvern pentru HoReCa, jocuri de noroc, chirii în malluri, ne-au înnebunit de cap cu atâta grijă pentru aceste domenii – sigur, sunt importante, au mulți salariați la gri care trăiesc doar din asta, dar grija a fost pentru salvarea afacerilor, nu a oamenilor care lucrau în domeniu.
Niciodată revelația n-a fost mai mare. Ce alegem noi în ciclurile electorale, pentru ce-i alegem? Ca să tot mângâie pe cap imobiliari diverși, ca să negocieze cu dependenții de chirii mari din Cluj, București, ca să tot susțină turismul, industrie plină de evaziune și exploatare intensivă a personalului. Ăștia de la guvernare nu mai conduc decât rămășițe de capital și propriile afaceri de familie. De câte ori ați avut senzația că oamenii ăștia luptă cu ceva și pentru ceva care nu vă privește absolut deloc?
O Românie a mers prin COVID ca și cum n-ar fi existat, cu toate riscurile plasate pe angajat. O altă Românie micuță și isterică s-a baricadat după propriile privilegii, muncă online, salariu peste medie și a urlat la cealaltă Românie care se sufoca economic.
2. Să reținem și că servicii gratuite sau livrate la sume modice în alte părți din UE, precum testele pentru COVID, la noi au dat un avânt nou profitorilor pieței, testele gratuite de la DSP fiind mai curând excepția decât regula. „Fiecare se descurcă” a fost axioma de bază. Să mai vorbim de centralizarea aiuristică a datelor sau testarea haotică în funcție de interese politice sau de business?
Campania de vaccinare, una de succes într-un ocean de insucces cum a fost Uniunea Europeană, a luat fața societății românești de azi. S-a avut grijă de publicul „comercial” din marile orașe. Fix așa cum se măsoară audiența la televiziuni sau în presă în general – în funcție de câți clienți în floarea vârstei și cu bani atragi – tot așa a arătat și vaccinarea.
3. După promovarea unui slogan pe jumătate fals cu „vârstnicii primii”, etapă în care au fost prinși și vârstnici, dar și toți strategicii militari sau polițiști cu familiile lor, a venit o democratizare a vaccinului, dar doar pentru orășeni. Cum? Că doar au pus centre de vaccinare la sate. Prin online-izare.
Un tipar de gândire arogant-IT-istă a inferat că orice țăran bătrân trebuie să aibă vreo rudă să-l programeze online. Deducția a mers brici. Vaccinarea la sate e un dezastru. La sate s-au vaccinat mai curând clasele de mijloc diverse de la oraș, plecate în excursii pe la centre de vaccinare (cu Pfizer și Moderna, pentru că AstraZeneca nu e așa bun).
Alte revelații
4. Investițiile în armament merg de bubuie, poate să vină ciumă bubonică, nu există viețile „strategice” ale românilor, există doar arme și comisioane „strategice”.
Cum foarte bine observa Raluca Pantazi, în discursul de „eliberare de mască” ținut de Iohannis pe 13 mai, învățământul a avut doar un loc simbolic, aruncat la finalul intervenției, după 13 minute, deși COVID practic a înghețat un an și mai bine din ciclurile de educație. Copiii sunt buni doar ca mâncători de înghețată și consumatori HoReCa. În rest, meditații.
5.Educația online e bună dacă e făcută cu cap, mixată cu educație în clasă. Realitatea a fost dureroasă pentru elevii deja dezavantajați. Din nou statul a aruncat în capul familiilor responsabilitățile. Și, îmi pare rău s-o spun, am strâns multe mărturii și dovezi, corpul profesoral s-a mișcat groaznic, a fost o inerție maximă.
(Pentru viitor, un semnal de alarmă ar putea fi „soluția online” pentru cei care au nevoie cel mai mult de sprijin. Pe scurt: oricum cine vrea educație ca lumea cheltuie în plus, peste sistemul public, de ce nu i-am lăsa pe cei din comunități mici, cu pretenții puține, doar online?).
6. Generația îmbuibaților din fonduri europene, cu Ghinea și Barna în frunte, cei care au știut să-și tragă pentru ei averi din astfel de fonduri publice, s-a dovedit „full of shit”, ca să anglicizez și eu cum le place lor. Știu să facă bani pentru ei și ai lor, relația cu UE și banii alocați revenirii din pandemie a fost și motiv de demagogie (vezi cele 80 de miliarde de euro cu care defila Iohannis în campanie), dar și dezastru de viziune: pur și simplu nu știu să facă un plan viabil pentru cheltuirea unor bani în noile condiții impuse și de imperative ecologice, și de dezastrul social produs de COVID. Au crezut că ne fac din vorbe și ne-au și făcut.
E tragicomic însă să vezi cum „europeniștii” noștri s-au umplut de bani europeni fără să aibă, de fapt, nicio idee clară despre cum îi și administrezi dacă ajungi la putere. Ăștia precum Ghinea-Barna vor rămâne pe veci, oriunde i-ai pune, niște oengiști răi de gură și cu portofelul flămând.
7. Spiritul critic public, de la presă la diverse forme de civism, s-a erodat exponențial. Subiecte care agitau teribil în urmă cu 4-5 ani nu mai impresionează pe nimeni acum. Penalii de dreapta sunt uitați repede, afacerile dubioase nu impresionează pe nimeni, subfinanțări în domenii- cheie nu dor pe nimeni. Singura dezbatere care mai agită pe cineva pare să fie dintre două triburi primitive: vaccinații ostentativi vs ostentativii anti-„botniță”.
P.S. În acest spirit sărbătoresc de eliberare, Florin Cîțu ne-a avertizat că vom pierde nopți împreună în Vama Veche. Și am avut o ultimă revelație. Că Vama Veche arată fix ca România lui Cîțu, dezvoltarea haotică, regresie muzicală la tot soiul de evergreenuri obosite, ex-hippies care acum urlă să dai muzica încet și să nu umbli în fundul gol decât în țarcuri special amenajate, mâncare scumpă și în general proastă.
Cu weekenduri în care se fac ture cu mașina printre turiști prin ulițe înghesuite. Cam așa arată puterea politică în România, ca o petrecere infernală cu tot soiul de boomeri-rockeri la Stuf, în Vamă, și eventual la una din discotecile mafiei locale de pe marginile stațiunii, cu doar 50 de lei cocktailul. Atâta ne trebuie și am revenit la „normal”.
Foto: Hepta