S-a dovedit, nu mult după 7 octombrie, că aşa-numitele servicii inteligente (inclusiv cele ale Armatei) fuseseră informate despre o iminentă infiltrare Hamas. Au avut aroganţa să nu creadă, să pună la îndoială toate informaţiile care veneau din posturile militare de observaţie. Celebra Unitate 8200, supertehnologizată, aparţinând Aman, Direcţia de Informaţii Militare, a văzut mişcări dincolo de zid – combatanţii Hamas se antrenau în vederea barbariei din 7 octombrie – dar, având misiunea să îi monitorizeze, nu şi-au folosit inteligenţa pentru a descifra posibilul deznodământ al acelor manevre, asemenea unor personaje din filmele cu proşti.  

Există o carte devastatoare, publicată în Israel în martie anul acesta. Nu e un volum de propagandă. Este o culegere de mărturii ale oamenilor care au trăit coşmarul, a căror solidaritate, al căror curaj îi eroizează. Eroi fără voie, care s-au apărat singuri. Cartea se numeşte – simplu până la lacrimi – „O zi din octombrie” şi este semnată de cei care au strâns, la cald, mărturiile: Yair Agmon şi Oriya Mevorach. A apărut, în urmă cu câteva zile – un eveniment exceptional – şi la Editura Omnium din Bucureşti. Traducerea impecabilă şi notele aparţin Irinei Weinberg; redactor de carte – Nicoleta Ana.

Aş fi putut alege oricare dintre mărturii. Transcriu un fragment din mărturia care surprinde mai concret circumstanţele. Relatează Dror, tatăl lui Shay Ashram, soldatul-observator care a murit în Baza Militară Nahal Oz, la graniţa cu Gaza:

„(…) Shay era o observatoare profesionistă. Ştia să deosebească între o pisică şi un soldat ori un terorist care trece gardul. Ştia când să pună în mişcare forţele şi când nu, când nu era nimic serios (…). În ultimele luni începuse să povestească, cel puţin mie îmi spunea, că era îngrijorată, că vede ce se petrece la gard şi că ea crede că se va întâmpla ceva. Tot timpul spunea că o să fie balamuc, un balamuc serios. Cu câteva săptămâni înainte de măcel, i-a spus comandantei: «Fac mult zgomot și ajung la gard, aruncă cu obiecte, incendiază cauciucuri, încearcă tot felul de lucruri, văd ce merge și ce nu. Și perseverează». Îmi amintesc că mi-a povestit că a văzut lângă gard doi indivizi care nu se încadrau în niciun profil. Era cel mai suspect. Nu erau agricultori care-și lucrau pământurile, nu erau obișnuiții locului, i-a văzut și mi-a spus că i se par suspecți, că ceva se întâmplă. Dar comandanții insistau să numească asta «tulburări de ordine». Chipurile, ceva obișnuit. Dar nu era ceva obișnuit, era ceva mai semnificativ. Shay a înțeles asta și le-a povestit superiorilor ce credea. Ea a înțeles că ceva din termenul tulburări de ordine nu e corect. Simțea că superiorii consideră că ceea ce este în rapoartele ei este o problemă locală, adică, tot timpul, un incendiu mic care trebuie stins. Ne spunea: «Nu știu dacă ei înțeleg că există o linie comună, care leagă toate aceste puncte, aceste tulburări de ordine». Ceea ce Shay a identificat a fost o tendință. Nu voia doar să raporteze «Azi s-a întâmplat asta, ieri asta». Ea intenționa să influențeze modul în care informaţiile sunt percepute, să arate că toate incidentele au legături între ele. Voia ca ei să înțeleagă că cineva are planuri mari acolo la gard.

Așa că și-a zis: «OK, tulburări de ordine, nu-i nicio problemă, am să numesc și eu asta tulburări de ordine, dar am să raportez frecvența lor și atunci o să vadă că există o tendință, un sens în toate astea, că se pregătește o operațiune mai mare». Le-a raportat că frecvența incidentelor crește și crește, le-a arătat cum vara incidentele erau, de obicei, vinerea, că în septembrie au început să fie de două ori pe săptămână și în octombrie tot timpul. Și nu numai ea raporta aceste lucruri, ci toate fetele. Toate simțeau ceva. Pentru că erau acolo zilnic și vedeau ce se întâmplă la gard.

Ea și toate colegele ei, celelalte observatoare, raportau că va fi balamuc. Ele chiar știau și când va fi. Au spus: «de sărbători». Cu câteva zile înainte de măcel, prietena ei, Aviv Hagage, observatoarea care era cu ea în tură și care a fost ucisă împreună cu ea, i-a trimis un mesaj mamei ei: «Mamă, va fi aici un eveniment major și am senzația că va fi în tura mea». Exact așa, cuvânt cu cuvânt! Și nu numai observatoarele, ci și comandantele. Una dintre ofițeresele din Nahal Oz a spus că va fi o invazie de teroriști și că simte că va fi în baza ei militară.

Shay vorbea cu noi la modul foarte general, nu prea ne împărtășea ce vedea la gard. Iar apoi, după ce a fost ucisă, am vorbit cu prietenele ei și am și văzut niște reportaje la televizor, unde apăreau cele două observatoare care au supraviețuit acestui măcel și alte observatoare din Nahal Oz. Nu pot să descriu ce am simțit. Am rămas cu gura căscată! M-am dat cu capul de toți pereții, pur și simplu am urlat, nu-mi venea să cred ce-mi aud urechile.

Una dintre ele spunea în reportaj că îi vedea măsurând pașii lângă gard, făcând tot felul de săpături. Când raporta, i se spunea: «Nu, e agricultură, chestie de agricultură». Ele îi vedeau acolo pe cei din Nukhba, unitatea de comando Hamas, îi vedeau cum se antrenează! Veneau în mașini, coborau repede, alergau rapid și măsurau timpul, cât timp le lua să alerge până la gard. În urma acestor rapoarte, li se replica: «Nu este o amenințare, totul e în ordine». Îi vedeau antrenându-se ieșind din tunele! Se antrenau cum să cucerească un tanc! Se antrenau cu paramotoare! Ele au văzut toate astea, ele, observatoarele, au văzut totul! Și tot timpul superiorii le linișteau, le spuneau: «E aiurea, aiureală, totul e în ordine».

Era acolo o observatoare care a povestit că, într-o zi, a venit un grup, un număr impresionant de oameni, cam 200 de teroriști Hamas, care s-au postat la 100 de metri de gard! Și își amintește că s-a gândit: «Dacă vor, dacă se decid acum să alerge la gard, suntem pierduți». Ele știau să descrie și scenariul invaziei. Pur și simplu, gândeau logic. Știau că, în primul rând, cei din Hamas vor distruge sistemul camerelor de securitate «Văzut, ochit», camerele prin care comandantele puteau să tragă direct. Și într-adevăr, în primul rând, înainte să treacă gardul, teroriștii au distrus camerele.

Să fie clar, rapoartele nu s-au oprit la comandante. Comandantele au luat lucrurile în serios. Una dintre ele a observat într-o zi că au venit la gard și cu hărți, se uitau în dreapta, se uitau în stânga. Ea, la rândul ei, a raportat mai departe și răspunsul a fost: «Bravo, bine că ai observat» și s-a transmis raportul și mai sus. Comandantele au luat rapoartele observatoarelor în serios, dar totul s-a oprit undeva la gradele mai înalte. Nu știm exact unde s-au oprit, unde a început bătaia de joc, desconsiderarea inamicului și desconsiderarea observatoarelor.

Într-unul dintre reportaje a fost prezentată o mărturie îngrozitoare, nu știu, nici nu vreau să mă gândesc, poate nu e adevărat, dar totuși era o mărturie serioasă, erau implicați jurnaliști serioși, a fost groaznic! Au spus în reportaj că au existat observatoare care au hotărât să raporteze unor grade și mai înalte, iar răspunsul a fost: «Nu mai vreau să aud prostiile astea încă o dată. Dacă mai insistați cu tâmpeniile astea, vă dau pe mâna tribunalului militar!».

Cu câteva săptămâni înainte de 7 octombrie, Shay a simțit nevoia să ne liniștească, să se liniștească și pe ea însăși. Ne-a spus de câteva ori:

-OK, chiar dacă o să iasă urât și chiar o să fie balamuc, și noi știm că așa va fi, chiar dacă va fi un atac Hamas, e ceva care armata va putea rezolva. Pentru că, dacă observatoarele din Nahal Oz știu că va fi balamuc, toate spun asta, atunci precis și toată armata știe. Precis că superiorii știu! E clar!

Și-au spus că, din punct de vedere al securității lor, o să fie bine. Nu se simțeau lăsate de izbeliște la modul personal. Erau convinse că sunt în siguranță în baza militară, atât de sigure, încât pe peretele din betonada unde toate au fost ucise, una dintre ele scrisese: «Ia priviți-o, merge-agale când Gaza îi stă în cale». Asta era scris în betonada unde a fost omorâtă fata mea. În betonada unde fata mea a fost ucisă, acolo, pe perete, sfârșitul era predestinat. Incredibil! Mă surprind, dimineața când mă scol, mă surprind spunându-mi: sfârșitul era știut dinainte”.

Shay a murit în unitate, ca toate celelalte observatoare din camera de comandă…

Citiţi cartea. M-am cutremurat citind-o.

 
 

Urmărește-ne pe Google News