Comentează1. Teleșcoala. Vorbeam cu niște prieteni buni care au un copil adolescent, despre închiderea școlii și trecerea la sistemul online. Mai ales în cazul adolescenților, ea a dus la noi forme de socializare intensă underground. Nu te duci la școală, dar plimbatul în grupuri, petrecerile clandestine au cunoscut o explozie imposibil de cartografiat. Părinții se întreabă atunci de ce n-am încerca ieșiri controlate cât de cât prin școală decât hălăduire în grup fără școală. Ăsta nu e conspiraționism, e bun-simț.
Sunt ”n” probleme ascunse cu școala. De unele m-am lovit direct în discuțiile cu părinți și copii din mediul rural sau orașe mici. Știți statisticile acelea care ne vorbesc despre cât de înghesuiți stăm în case? Cumulați această informație cu faptul că unii copii intră în clase virtuale împreună cu toată familia înghesuită într-o singură cameră – că e tare scumpă căldura. Câți oficiali ați auzit vorbind despre asta?
Apoi, predarea online prin telefon e îngrozitoare: cum share-uiești ecranul, cum îi arăți elevului diverse metode de calcul, cum faci acțiuni împreună? Trebuie minimum o tabletă pentru a considera valabilă teleșcoala.
2. Noile tulpini și relaxarea. Pe de altă parte, vin noi tulpini ale virusului, iar noi pregătim relaxarea școlilor. Asta e indignarea acum. E ușor să te uiți înspre Vest, vezi lockdown strigi și tu „să se închidă!”. Populiști cum sunt, politicienii știu ceva mai bine că am ajuns la un grad de indiferență și cruzime care nu mai acceptă restricții. Și, atenție!, protestele de prin Vest – Olanda, zilele trecute – ne amintesc că Vestul nu înseamnă doar clasă de mijloc fără griji, făcând bani la calculator, ci și milioane de cetățeni făcuți praf de COVID, care nu-și mai găsesc locul nici cât își găseau înainte pe piața supraviețuirii.
3. Realitatea e că nu ne pasă de morți, am trăit într-o societate de tranziție mult prea dură. Din nou statisticile sunt uluitoare. Sigur, avem morți de COVID, dar avem și mai mulți morți de ne-COVID despre care nu se vorbește oficial, mult peste datele de moralitate de dinainte de pandemie. Sunt oameni care n-au mai avut acces la spital nici cât aveau.
Sunt oameni care nu se ating de sistemul public nu din „neîncredere”, ci pentru că nu-i primește nimeni. Neasigurați, neajutați, sunt cei care nu mai pot păcăli piața supraviețuirii în niciun fel. Aceștia mor la o rată devastatoare, nici măcar nu știm dacă de COVID sau de boli netratate.
4. Politicienii vor fi părând cinici. Dar ei ne reprezintă. Și ei știu că nu ne mai pasă de morți. Nu ne-a păsat prea mult nici până acum. Aveam cele mai mari cifre în UE de „morți cu zile” și până în COVID. Suntem o țară prea săracă, ne tot spunem, ca să ne mai pese de o gripă. Dar nu e doar atât. Suntem o țară cu mari disparități. Pentru unii riscul COVID este, obiectiv, mult mai mic decât riscul foame sau faliment personal.
5. Educație privată și fraieri la distanță. De ce insistă politicienii să deschidă școlile? Pentru că știu că nu mai merg celelalte minciuni. Nu poți să spui că școala publică e pericol în timp ce faci tot posibilul să zbârnâie învățământul privat de diverse feluri, de la meditații la afterschool. Părinții cu copii pe cap sunt neproductivi. Sunt antipiață. Părinții cu bani mai știu că o educație bună se face la școală, iar riscurile le eviți cu bani, la privat.
6. Restaurante pentru șmecheri. Vedem ce bănuiam toți, că, în Centrul Vechi, mergea HoReCa de zbârnâia, având clienți și procurori sau polițiști. Sunt lupte intestine grave între diverse clici „de apărare a justiției” – e clar că afacerea miroase a înscenare și lupte intestine prin Poliție, acum, după alegeri. Cert e că, pentru pus la cale diverse, au nevoie de cât mai multe bodegi și cafenele deschise.
Încă de când dădea Rareș Bogdan petreceri de duduia Clujul, poporul ăla prost și „conspiraționist” a avut un indiciu obiectiv despre cum se așază noile tulpini ale privilegiului: unii petrec, iar alții n-au voie să facă un grătar cu vecinii.
7. Nu spune că ești bolnav că-mi strici afacerea. Oficial, trebuie să spui când te îmbolnăvești, să-i bagi și pe cei cu care lucrezi sub supraveghere, să înceapă testările – de obicei, private. Neoficial, cum se întâmplă? Lucrezi într-o companie mică sau medie, în care ai contact direct cu clienții? Te îmbolnăvești? De la patron vine imediat presiunea să nu spui, că periclitezi afacerea și locurile de muncă ale colegilor. Și se tace la greu. Se întâmplă și în companii multinaționale, oamenii tac și așteaptă să se vindece, dacă au șansă. DSP abia verifică ce i se sesizează, cine să verifice o piață a muncii haotică, unde toată lumea e interesată să tacă: lucrătorii tac de frică să nu-și piardă și bruma de siguranță, patronii tac, ca să nu-și pericliteze afacerea.
8. Testele și vaccinul, dimensiunea privată. Testarea s-a cam privatizat în România, pentru o bună parte din populație. Se fac reclame cu testări la clinici private, toată lumea s-a resemnat. Vaccinul e deocamdată gratuit. Sper că va rămâne așa.
Ion Cristoiu a avut o replică bună după ce s-a vaccinat – iar Adrian Sârbu l-a filmat în timp ce era vaccinat – și anume că face vaccin pentru că „nu vrea să fie cetățean de mâna a doua”. E o intuiție corectă.
Nu doar COVID suferă mutații. Au apărut noi tulpini și în societate. Lumea „neoficial” muncește, se zbate, vrea școli deschise, am ajuns la o nepăsare înfiorătoare față de moarte, totul se întâmplă după principiul „ce-o fi o fi”. „Oficial” noi dezbatem, organizăm vaccinări, facem anchete epidemiologice, ne programăm.
Când cele două lumi intră în interferență, apar măsuri disperate politic: deschidem școlile acum!, deși n-am făcut-o când o făcea toată Europa. Noi nu avem niciun plan, să fim serioși! Doar că lumea neoficială exasperată, disperată sau cinic interesată se mai lovește de o lume „oficială” pe care n-o mai crede nimeni.