Sub mâzga generală, școala, așa blamată, batjocorită și
călcată în picioare, și-a păstrat suflul. Așa se face că, în haosul general,
profesorii strâng rândurile. Și nu sunt singurii.
Detest pălăvrăgelile despre nu știu ce politician care a
făcut greșeli de gramatică, mai cu seamă când aceste flecăreli devin virale,
dar sunt foarte atentă la micile schimbări care anunță lumea nouă. Și-n ultima
vreme au fost câteva semne.
Unii au făcut societăți, organizații și sindicate paralele.
Au apărut servicii ori structuri de gherilă. Poți să călătorești cu mașina unui
străin, poți să faci vacanțele aiurea, prin schimburi, legături și solidarizări
dictate de nevoi. Uberul a fost la un moment dat un remediu civil. După cum
Waze este aproape o școală a noii societăți. Mergi pe-o autostradă și din când
în când arunci un ochi pe Waze, iar niște șoferi anonimi, care aleargă pe
același drum, îți spun totul despre obstacole, primejdii sau despre beneficiile
acelei autostrăzi.
Waze este un fel de coaliție, ca multe altele care s-au
făcut și s-au desfăcut în ultimii ani, determinând direcții, alegeri ori crime.
Aș include aici și renunțarea la televizor, în favoarea filmelor și a altor
producții video circulate, subtitrate și clasificate tot printr-o solidaritate
a schimbării.
Blogurile, rețelele de socializare și multe alte acțiuni
colective sau individuale denunță aceeași evadare din sistem.
Profesorul exemplu și respectul colegial
În momentul acesta, profesorii au început să schimbe cursul
istoriei. Aș spune chiar că a apărut o nouă specie de profesor, înarmat
împotriva imposturii, rezistent la fals, la pseudoliteratură, de exemplu.
Dascăli.
Am avut revelația aceasta la Baia Mare, într-o bibliotecă, plină de profesori dispuși să vorbească despre schimbare. Dar pentru mine aventura acestei întâlniri era deja începută de la Iași, unde trăiește o prietenă bună, profesoară. Ea mi-a povestit despre câțiva colegi de prin țară, printre aceștia și un profesor din Târgu Mureș, Bogdan Rațiu. Era respect în vocea prietenei mele. Respect colegial. De multă vreme n-am mai asistat la așa ceva.
Apoi am vorbit cu profesori din Cluj, din Sibiu, din Galați. Și prin orașele acestea se știa despre Bogdan Rațiu se vorbea despre el cu același respect. Ce făcuse acest profesor de la un liceu din Târgu Mureș, ca să-l știe ceilalți profesori din țară? Și când a mai existat o asemenea comunicare în rândurile profesorimii?
Ei bine, în biblioteca din Baia Mare m-am întâlnit cu Bogdan Rațiu. Din primele minute am aflat secretul lui: voia să-și vadă elevii ajunși oameni autentici, corecți, respectuoși.
Respectul câștigat
prin faptele didactice
Veți zice că sunt vorbe. Dar cam asta se vede în atitudinea
elevilor și chiar a studenților din ultimele serii, sunt diferiți de cei
dinainte, exact acest mesaj îl poartă. Aș spune că au un gen de detașare
înțeleaptă, pe care n-am mai întâlnit-o la generațiile anterioare.
Curând am constatat că același ideal îl împărtășesc și alții: Tatiana Cauni, de la Baia Mare, Doru Căstăian, de la Galați, alți mulți educatori, învățători la școli rurale – dascăli bravi, modele aplaudate fără invidie.
Aproape că nu este profesor din țară să nu le știe numele.
Ei sunt profesorii Merito, remarcați de comunitate, impuși prin faptele lor
didactice. La asta a contribuit și proiectul Merito, suținut de oamenii de
afaceri din România.
Era nevoie de elite, iar acum există. Dar nu sunt doar ei.
Mulți profesori, de toate vârstele, au întâlni și la Cluj, Bistrița, Sibiu sau
Sighișoara, la fel de atenți la schimbare. Imuni la impostură, creativi, cu
același zâmbet al celor care au descoperit o ușă secretă.
Lumea aia paralelă, de care se înfricoșa cineva, chiar ia
naștere acum, iar profesorii sunt unii dintre arhitecții ei discreți și
temerari.