ComenteazăObsesia și discursul Ralucăi Turcan nu reprezintă o noutate: așa a fost și în 2010, când guvernul de la acea vreme lua printre cele mai dure măsuri de austeritate din UE. Așa a fost și în 2017-2018, când PNL a făcut o întreagă campanie împotriva beneficiarilor de ajutor social, vârf al eforturilor de atunci fiind deputatul Florin Roman.
Ce spun cifrele?
Realitatea e alta decât cea zugrăvită prin expresii ca „România nemuncii”, „țara milioanelor de asistați”. În decembrie 2020, erau 176.674 de beneficiari de ajutor social, potrivit Ministerului Muncii. Suma totală cheltuită în decembrie a fost de aproape 47 de milioane de lei (9,6 milioane euro), care reprezintă, în medie, 265,7 lei (aproape 55 de euro) pentru fiecare beneficiar. Atenție, un beneficiar nu înseamnă o persoană, ci poate fi vorba de o familie. Un beneficiar singur nu poate primi mai mult de 142 de lei.
O familie formată din două persoane primește maximum 255 de lei, una din trei persoane, 357 de lei, o familie formată din cinci persoane, 527 de lei, iar familiile mai numeroase de atât primesc în plus câte 37 de lei per membru suplimentar.
În 2018, 43% dintre beneficiarii de ajutor social erau persoane singure, 20,5% sunt familii formate din două persoane, 12,7% familii din 3 persoane, 11,2% familii din 4 persoane, 6,2% cele cu 5 membri și 6% cele cu 6 sau mai mulți membri, conform datelor solicitate de la Ministerul Muncii.
Asigurarea de sănătate, mai importantă ca banii
Mulți oameni solicită ajutorul social nu neapărat pentru sumele mici pe care le primesc, cât pentru că este singura lor șansă de a avea acces la sistemul medical, am putut să concluzionăm din interviuri pentru proiecte de cercetare pe care le-am făcut eu și alți colegi de la Institutul pentru Solidaritate Socială.
În România există, după calcule proprii în baza datelor primite de la CNAS, peste două milioane de persoane care nu sunt asigurate în sistemul de sănătate. Beneficiarii de ajutor social sunt automat asigurați, fără plata contribuției, care altfel i-ar costa 1.380 de lei pentru un an.
Există riscul ca dintre zecile de mii de persoane singure beneficiare de ajutor social să fie și cazuri de oameni care realizează venituri pe care nu le declară? Desigur, doar nu ne imaginăm că cineva poate trăi cu 142 de lei pe lună. Cel mai probabil, locuiesc cu persoane care muncesc, fie cu carte de muncă, fie „la negru”, „cu ziua”.
În județele cu mulți beneficiari de ajutor social, puține locuri de muncă
Dar dacă pot munci, de ce nu se duc la muncă regulat, cu contract de muncă, așa cum fac majoritatea oamenilor? Chiar ministrul Turcan spunea că „aproximativ 30% din totalul locurilor de muncă neocupate sunt adresate muncitorilor necalificați”. Vorbim, de fapt, de foarte puține locuri de muncă: în iunie 2018, erau doar 6.155 de locuri de muncă, așa cum notează jurnalista Diana Oncioiu.
Există o corelație negativă la nivel de județe între numărul beneficiarilor de ajutor social și locurile de muncă. Mai simplu spus, în județele unde există multe familii beneficiare de ajutor social sunt puține locuri de muncă (Teleorman, Buzău, Vaslui, Mehedinți), iar acolo unde sunt multe locuri de muncă sunt puțini cei care primesc ajutor social (București, Arad, Sibiu).
De asemenea, 83% dintre beneficiarii de ajutor social locuiesc în mediul rural, iar majoritatea locurilor de muncă sunt la orașe.
Transportul reprezintă o problemă majoră, multe comunități sărace fiind insuficient deservite de transport, iar acolo unde există, e destul de scump – și-n bani (200-300 de lei pe lună), și-n timp. Am cunoscut persoane care făceau mai bine de trei ore pe drum, plătind peste 200 de lei pe lună, ca să ajungă la un loc de muncă plătit cu salariul minim.
30% dintre beneficiarii de ajutor social au cel mult 4 clase
Mulți angajatori nu îi consideră angajabili pe cei care primesc ajutoare sociale. Nici agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă (AJOFM-urile) nu prea știu ce să facă și unde să-i trimită.
Aproape 18% dintre beneficiarii de ajutor social nu au niciun fel de studii absolvite, 30% au cel mult 4 clase, 37% cel mult 8 clase și mai puțin de 15% au mai mult de 8 clase, rezultă din datele colectate tot de jurnalista Diana Oncioiu. Acești oameni nu pot fi înscriși la cursuri de calificare, având nevoie întâi de cursuri de alfabetizare.
Absență, nu abundență
Deși ministrul Turcan vorbește de „abundența” de beneficii pe care ar primi-o acești oameni, realitatea este că ei provin din comunități în care statul e absent, iar serviciile de bază lipsesc aproape în întregime.
Mulți dintre ei nu au condiții de locuire decente, curent electric, apă curentă. Nu pot să ajungă ușor din comunitatea lor la oraș și instituții publice. Nu au acces la servicii de sănătate publică, nu au creșe, grădinițe cu program prelungit, școli cu program afterschool și cu masă caldă pentru copii.
Mitul că ajutoarele sociale încurajează „nemunca”
De altfel, presupusa „abundență” este iarăși o falsitate. O persoană singură care beneficiază de ajutor social în valoare de 142 de lei nu ar avea cum să fie descurajată să muncească. Pentru banii aceștia, trebuie oricum să presteze muncă în folosul comunității la rata salariului minim, adică 11 ore pe lună. Dacă ar munci cu contract de muncă la un program normal ar primi 1.386 de lei, aproape de zece ori mai mult.
Cine ar prefera 142 de lei în loc de 1.386 de lei?
Turcan a mai spus că mulți cumulează 6-7 beneficii sociale. În realitate, mai puțin de jumătate dintre beneficiarii de venit minim garantat (VMG) primesc și alocația pentru susținerea familiei, și alocația de stat pentru copii.
Mai mult, doar 6 persoane care beneficiază de venit minim garantat primesc și indemnizația pentru creșterea copilui, un ajutor cu adevărat semnificativ. Da, șase persoane, nu șase procente. De altfel, jumătate dintre copiii care se nasc în România fac parte din familii care nu primesc indemnizația pentru creșterea copilului.
Mai simplu spus, nou-născuții săraci primesc de la stat 427 de lei, în vreme ce jumătatea mai înstărită primește minimum 1.250 de lei indemnizația pentru creșterea copilului și maximum 8.500 de lei, în plus față de cei 427 de lei.
„Abundența” pentru o mamă singură cu un copil: 576 de lei
Dacă luăm cazul unei mame singure cu un copil, aceasta primește 255 de lei din venitul minim garantat, 107 lei din alocația pentru susținerea familiei și 214 lei pentru alocația de stat a copilului. În total, 576 de lei, mai puțin de jumătate din valoarea salariului minim net, 1.386 de lei.
Dar alocația de stat a copilului ar primi-o și dacă ar munci, astfel că venitul familiei în acel caz ar fi 1.600 de lei, de aproape 3 ori mai mult decât ar primi doar din ajutoare.
Cine și de ce ar accepta 576 de lei, în loc de 1.600 de lei? S-a pus ministrul Turcan în această situație? În ambele cazuri, sumele sunt jignitoare și mult sub orice limită decentă pentru a putea trăi o mamă singură și un copil.
„Abundența” pentru o familie cu doi copii: 922 de lei
Cum arată „abundența” pentru o familie formată din doi adulți și doi copii? 442 de lei de la VMG, 122 de lei de la alocația pentru susținerea familiei și 428 de lei de la alocația de stat. Total, 992 de lei. Ceva mai aproape de salariul minim, dar tot departe de cât ar câștiga o astfel de familie dacă ar lucra ambii părinți (3.200 de lei din două salarii minime și două alocații de stat).
Chiar și dacă ar lucra un singur părinte, veniturile familiei ar fi considerabil mai mari: familia ar fi eligibilă în acest caz să primească și alocația pentru susținerea familiei, în cuantum de 108 lei. Cu tot cu alocațiile de stat și salariul minim ar ajunge la 1.922 de lei, adică aproape dublu față de valoarea primită dacă nu ar munci.
De ce a ales ministrul muncii o temă falsă când există atâtea probleme sociale?
De ce a ales Raluca Turcan, în calitate de ministru al muncii și protecției sociale, să facă o campanie împotriva beneficiarilor de ajutor social? De ce această temă falsă când, așa cum am văzut, o familie formată din doi adulți (care muncesc pe salariul minim) și doi copii ajunge la venituri de doar 3.200 de lei, în condițiile în care valoarea coșului minim pentru un trai decent este de 7.278 de lei?
De ce nu vorbește despre cei peste 170 de mii de copii sub 2 ani care trăiesc în familii ce nu primesc indemnizația pentru creșterea copilului? De ce nu menționează că, de fapt, ajutoarele sociale pentru familiile defavorizate nu ajung nici la o treime dintre cei care ar fi eligibili, fapt știut încă din 2015, când a fost publicată strategia privind incluziunea socială și reducerea sărăciei?
Dacă nedreptatea în termeni absoluți este ținta, de ce nu pornește o campanie națională de evaluare a salariilor, să vedem câte dintre cele peste 2,5 milioane de contracte la nivelul salariului minim ascund în spate plăți făcute „în plic”, tehnică prin care patronii își amăgesc angajații cu un venit mai mare pe moment, dar care văduvesc statul de contribuții pentru fondul de pensii și sănătate, iar pe angajați îi condamnă la pensii mai mici și la dificultăți în a accesa împrumuturi?
Confruntând declarațiile Ralucăi Turcan cu realitatea și cu datele oficiale culese chiar de ministerul pe care-l conduce, este clar că nici bunăstarea oamenilor, nici dreptatea sau corectitudinea nu sunt obiectivele ei sau ale celorlalți membri PNL care împrăștie ură și minciuni despre cei mai dezavantajați dintre noi.