20 comentariiBugetul de 2 milioane de euro plătit de PNL pentru promovarea acestei cărți este de 8 (opt) ori mai mare decât cel alocat în acest an de Institutul Cultural Român (ICR) pentru traducerile în limbi străine ale cărților autorilor români.
Așadar, promovarea lui Ciucă este de opt ori mai importantă decât cele 59 de titluri alese de ICR pentru traduceri. Mai mult, banii de promovare reprezintă 1,4% din cifra de afaceri a pieței editoriale din România în anul 2023.
Procentul pare neînsemnat (1,4%!), dar pentru piața editorială care supraviețuiește sub presiunea inflației, costurilor ridicate pentru hârtie și pentru tipografie, scăderii puterii de cumpărare a românilor și reducerii numărului de cumpărători de carte, acești bani, cheltuiți pentru mofturile scriitoricești ale liderului PNL, înseamnă o umilință.
Mai trebuie văzut, ca umilința să fie deplină, câți bani alocă într-un an Ministerul Culturii pentru susținerea culturii scrise din România. Niciun ban. Cultura scrisă este făcută de către editori, pe banii lor, pe firmele lor, pe riscurilor lor.
Pentru că avem de-a face cu un buget uriaș de promovare și cu un viitor bestseller, conform declarațiilor lui Nicolae Ciucă și ale lui Rareș Bogdan, care anticipează statutul de bestseller, deși habar n-au ce înseamnă asta într-o piață editorială anemică, investigația trebuie să continue cu orice preț.
Asta în ciuda faptului că 60% dintre români sunt „necititori asumați”, conform studiilor Institutului Național de Statistică, adică nu citesc cărți și, în mod firesc, nu vor fi interesați de acest volum.
Un volum care încă n-a apărut în cele 300 de librării care mai supraviețuiesc în România, la mare luptă cu zecile de mii de agenții de pariuri sportive și păcănele.
Pentru publicul interesat de lectură, care a mai rămas în țară, presa trebuie să dezvăluie o mulțime de lucruri din activitatea scriitorului Nicolae Ciucă. Dezvăluiri decente și redactate fără excese și fără panică, așa cum sunt anunțate diverse evenimente: topirea ghețarilor, incendii devastatoare și caniculă ucigătoare, toate generate de schimbările climatice și „amprenta de carbon”.
De exemplu, trebuie întrebat autorul cum a muncit la această carte. Când a scris-o, cum a scris-o, unde a scris-o, cât de mult a trudit și cum scrisul i-a scos sufletul de atâta efort. Prin această investigație nu se urmărește crearea imaginii unui erou la masa de scris, generalul Ciucă fiind deja un erou pe frontul de luptă, nu-i așa?, ci conturarea unui portret de scriitor. Debutant.
Să-l vedem pe scriitorul Ciucă trezindu-se dis-de-dimineață, umblând în vârful picioarelor prin casă, să nu-i trezească pe ai săi, făcându-și cafeaua în grabă pe aragaz, spălându-se de două-trei ori pe față, ca să-și așeze gândurile pentru scris și, în final, așezându-se la masa din bucătărie, în fața laptopului și scriind, scriind, scriind…
De ce această imagine, indusă de presa noastră plătită de PNL, n-ar valora mai mult decât cele 400 de panouri cumpărate de partid cu figura lui Ciucă? O imagine vie, autentică și înduioșătoare a unui om chinuit de idei. Pentru că scrisul vine dinăuntrul sufletului, ca un dar al lui Dumnezeu. Să aflăm că scriitorul Ciucă se ruga la Dumnezeu ca să-i dea putere să scrie, asta ar fi prea trasă de păr. Fără astfel de tromboane, specifice lui Rareș Bogdan! Să fie o imagine decentă!
Totuși, dacă autorul va recunoaște presei că nu știe să utilizeze un laptop, atunci să povestească cum a fost ajutat să scrie cartea. Nu neapărat să spună numele persoanei care i-a dactilografiat vorbele, ci momentele acelea magice când, stând lungit pe divan, cu fața la tavan, într-o cameră răcoroasă, cu ferestrele oglindite într-o livadă de vișini, îi dicta omului amintirile din viața sa. Câte două ore de dictare în fiecare zi. N-ar fi nicio rușine că altcineva i-a scris după dictare această carte!
Chiar așa, cât timp a muncit la carte? A scris, a rescris, a corectat, a mutat fragmente dintr-o pagină în alta, a șters, foarte important este să ștergi ce-ai scris și să scrii din nou!, a parcurs textul la virgulă, la literă, rând după rând? Avem nevoie de o astfel de poveste scrisă cu sânge. Scrisul ăsta este al dracului de greu! (Și foarte prost plătit în România).
De asemenea, n-ar fi nicio gaură în cer dacă volumul lui Ciucă a fost scris de alții, un colectiv de scribălăi, care au executat ordinele generalului. Și nici o gaură în stratul de ozon al Pământului n-ar apărea dacă Ciucă va fi dovedit că a plagiat în această carte. Cum să plagieze într-o carte despre viața sa? Să plagieze cărțile lui Klaus Iohannis, un alt autor de bestseller? Absurd, ilogic, aiurea!
Așadar, aceasta este următoarea etapă în promovarea cărții lui Ciucă: crearea imaginii și a aurei de scriitor. Rolul lui Rareș Bogdan în această fază va fi decisiv și binefăcător pupin********, ca de obicei.
Presa ar fi bine să investigheze și cum s-a dus scriitorul Ciucă la editura RAO, cu manuscrisul. L-a sunat oare pe directorul editurii ca să-l roage să-i citească manuscrisul? L-a trimis prin e-mail sau prin poștă? Oare câte luni a așteptat autorul Nicolae Ciucă pentru a afla că oferta sa este viabilă pentru RAO? De câte ori l-a sunat sau i-a scris directorului, întrebându-l timid dacă a apucat să citească? Cum a sărbătorit autorul când a aflat că manuscrisul său, scris cu atâta trudă, a primit aprobarea pentru publicare? Dar cum a lucrat Ciucă în echipă cu redactorul de carte, care i-a corectat manuscrisul, pentru că nici munca redactorului nu este de neglijat!
În final, o întrebare care nu poate fi ocolită în această afacere: cartea lui Ciucă există cu adevărat la editura RAO sau este o făcătură, o fentă care să ne distragă atenția de la lucruri mai importante, cum ar fi luptele interne din PNL sau decăderea acestui partid? Și dacă nu există acest manuscris, în stare fizică, important este că ceva există în mințile cititorilor: Ciucă a scris o carte. E de ajuns că există așa, în mințile românilor. Restul… nu, nu este „tăcere”, restul este maculatură.
Foto: Hepta