ComenteazăDincolo de fluctuațiile sale de popularitate, Klaus Iohannis va fi judecat de istorici pentru politica sa externă și de securitate.
Nu vizita la piramide îi va decide posteritatea lui Iohannis, ci dispunerea NATO în România la finalul mandatului său, aderența statului român la valorile UE (nu cele maimuțărite de blocul maghiaro-polonez, care doar deschid cultural ușa Rusiei) și capacitatea noastră de a securiza Moldova în fața următorului val de agresiune pregătit de Kremlin în regiune.
Și Brătianu a fost judecat sever de publicul românesc în anul 1915, pentru că nu se grăbea să intre în Primul Război Mondial – era „adormitul de la Florica”, ticăitul care dormea la prânz pe moșia sa – pentru ca în 1918 să devină cel mai important om politic din istoria României tocmai pentru că, știind că armata nu e pregătită de luptă pe termen lung, trăsese de timp și obținuse victorii diplomatice uluitoare (puse în umbră, e drept, de încăpățânarea sa în „problema evreiască”).
Locul pe care Klaus Iohannis l-a acordat problemelor de securitate în cadrul mandatului său e ilustrat de faptul că primul mare proiect lansat de el a fost Pactul pentru Apărare.
Semnat pe 13 ianurie 2015 la Cotroceni și menit să asigure 2% din PIB, vreme de un deceniu, pentru modernizarea armatei, Pactul pentru Apărare are o importanță mult mai mare decât cea economică, fiind, în primul rând, un proiect geopolitic. Unul dintre oamenii care l-au gândit, consilierul prezidențial pe probleme de securitate națională George Scutaru, a intuit corect că problema alocărilor bugetare din NATO va deveni o chestiune politică fierbinte în scurt timp.
Lansând Pactul din proprie inițiativă, România a transmis voința categorică de a deveni un jucător activ NATO în apropiere de Rusia, de a-și asuma responsabilități, de a fi un punct de referință în strategia defensivă a blocului occidental. Din acest motiv, când Donald Trump a propus o revizuire a Alianței Nord Atlantice plecând de la criteriul contribuției la efortul aliat, România era deja pregătită și a putut fi oferită drept model de partenerii americani.
La aproape șapte ani de la semnare, Pactul pentru Apărare are încă rezultate mixte. Am reușit să rezolvăm problemele artileriei – sisteme antirachetă, sisteme de rachete -, dar înaintăm parcă greoi în domeniul aviației, unde avioanele F-16 au fost integrate lent, nefăcându-ne suficient de pregătiți pentru momentul inevitabil al trecerii spre F-35, generație către care Polonia s-a orientat deja.
Mai mult, lupta juridică dintre Naval Group și Damen, având în spate o serie de erori politice și administrative comise sub oblăduirea lui Dragnea, a blocat până azi contractul „Corvete multifuncționale”, care era unul vital pentru a proba hotărârea României la Marea Neagră.
Din punctul meu de vedere, acesta este motivul pentru care generalul Ciucă a fost susținut de președintele Iohannis pentru poziția de premier. Pentru că jocul trebuie legat de la Palatul Victoria, din cabinetul prim-ministrului, altfel existând tendința ca Ministerul Justiției, MApN și Ministerul Economiei să se blocheze reciproc prin poziții contradictorii (lucru care se adaugă intereselor divergente din interiorul partidelor).
Din cauza incoerenței instituționale, nici măcar problema pulberilor de la Făgăraș (adică a unei surse autonome pentru muniție), care e una de siguranță națională, nu a putut fi încă soluționată. În paralel cu garanția pentru un PNRR curat (Ciucă e un tip corect, neasociat cu vreun grup de interese), fostul șef al armatei e omul care poate închide la timp, în 2025, Pactul pentru Apărare.
Să ne uităm spre Ucraina
Aș sesiza aici o problemă de coerență a publicului în privința modului în care ne raportăm la expertiza în chestiuni militare. Când Ciucă a devenit ministru al apărării, am văzut o rezistență puternică față de cooptarea unui profesionist, unui fost militar de carieră în actul de decizie politică, mergându-se până la ideea că România devine o „juntă militară”.
Ieri însă, când Vasile Dâncu a fost propus pentru „portofelul apărării” (cum a declarat Marcel Ciolacu), același public a primit cu amuzament lipsa acestuia de pregătire în domeniu (deși, în termeni intelectuali, Dâncu e peste media PSD).
Aici va trebui să facem, totuși, o opțiune: e mai important pentru noi un profesionist sau un civil? Dacă vrem un civil, trebuie să ne obișnuim cu gândul că acesta nu va mai putea avea la activ, în următorii ani, nici măcar serviciul militar obligatoriu (Dâncu, fiind dintr-o generație mai veche, încă îl are – dar el este probabil ultimul caz). Dacă vrem un profesionist, trebuie să înțelegem că acesta nu poate să vină decât din conducerea armatei – nu există civil care să înțeleagă sistemele de rachete sau dispunerea defensivă din Moldova pentru că a urmărit un documentar pe Discovery.
O întrebare legitimă este aceasta: este problema de securitate a României suficient de importantă încât să recomande un premier cu expertiză militară? Este Pactul pentru Apărare atât de semnificativ încât să-l impună pe Ciucă? În primul rând, cred că trebuie să privim cu atenție spre Ucraina.
Vom descoperi acolo o probabilitate de 50% ca Vladimir Putin să lanseze în jur de 15 ianuarie o ofensivă pentru a-și extinde accesul spre Crimeea. El se află într-o situație de tip win-win; dacă NATO cedează în fața presiunilor sale, va păstra Occidentul departe de Kiev; dacă nu cedează, are un motiv pentru a deschide ostilitățile și a dovedi din nou faptul că nu va face nicio concesie în Belarus și Ucraina.
Riscul unei precipitări militare în regiune e foarte ridicat, pentru că de această dată și Biden e în situația de a juca mai dur decât Obama și, firește, Trump. Și chiar dacă în ianuarie criza se va liniști, aceasta a început deja să aibă o frecvență bianuală, urmând cu certitudine să se reaprindă după câteva luni.
În al doilea rând, chiar și independent de situația imediată din nord-est, Pactul pentru Apărare oferă României șansa să joace o carte extrem de inteligentă la Marea Neagră: acela de capitală politică NATO în regiune. Bulgaria e prea divizată cultural pentru a-și dori această misiune, iar Turcia, deși mult mai puternică militar, e imprevizibilă și are o relație sofisticată cu Rusia.
O Românie mai solidă din punct de vedere defensiv este cea mai bună soluție pe care NATO o are la dispoziție pentru un centru de greutate în zonă.
Ţara noastră este, de altfel, cel mai important promotor al ideei că diferența dintre Enhanced Forward Presence NATO din Polonia, Lituania, Letonia și Estonia și Tailored Forward Presence de la Marea Neagră trebuie echilibrată. Iar acest lucru aduce mari beneficii în domeniul economic – al energiei și infrastructurii în primul rând. De capacitatea lui Nicolae Ciucă de a crește rapid, în următorii ani, capacitatea defensivă a țării depinde nemijlocit inclusiv creșterea nivelului de trai.
Vizita Maiei Sandu la București ilustrează această idee. Moldova, care și-a asumat în mandatul Maiei Sandu un parcurs prooccidental limpede, deși folosind concepte indirecte („anticorupție” e modul în prin care Sandu spune, de fapt, „Washington”), va fi supusă unor presiuni tot mai accentuate din partea Rusiei.
Presiunea din partea Gazprom a fost deja lansată, existând amenințări explicite privind întreruperea imediată a gazelor. Presiunea prin destabilizare politică a fost luată în calcul de Kremlin în campania electorală şi numai arhivele vor permite istoricilor să afle, peste decenii, cum au eşuat planurile Moscovei.
Și e greu de intuit ce planuri are Putin pentru Moldova, în cazul care va lansa o nouă agresiune la adresa Ucrainei, în condiţiile în care Transnistria face parte din sistemul de încercuire a sudului ucrainean.
Acesta este motivul pentru care Klaus Iohannis a vorbit la întâlnirea cu Maia Sandu despre „un angajament solid față de partenerii estici cei mai ambițioși și avansați în implementarea reformelor, cum este Republica Moldova” care ar trebui obținut la Summitul Parteneriatului Estic din decembrie (ministrul de externe Aurescu pledează de mult timp cauza Moldovei în acest sens, în raport cu aliații noștri). Și acesta este motivul pentru Maia Sandu a evocat importanța vitală a gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, interconectarea sistemelor de energie electrică începând cu linia Isaccea-Vulcănești-Chișinău sau podul rutier peste Prut de la Ungheni (ca să nu mai vorbim despre cele 500.000 de doze de vaccin sau 6.000 de tone de motorină pentru agricultori oferite de România).
Vin vremuri complicate la frontiera NATO. Rolul României pe această frontieră a crescut mult în comparație cu anul 2014, grație Pactului pentru apărare, dar și deciziilor inegale și imprevizibile ale liderului turc Recep Tayyip Erdoğan. În plus, pentru prima dată în istoria recentă, Moldova e înscrisă pe un parcurs proeuropean sănătos, având nevoie mai mult ca niciodată de prietenia și protecția României. Sunt suficiente motive pentru a înțelege mai bine alegerea lui Nicolae Ciucă în fruntea Guvernului de la București.
Ovidiu Raețchi este un publicist și istoric specializat în zona Orientului Mijlociu, autor al mai multor volume. Este membru PNL, fost deputat și fost vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare din Camera Deputaților din partea PNL.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!