Din start trebuie spus că din cele aproximativ 240 de pagini ale cărții sale autobiografice, unde a avut grijă ca o treime să vorbească de opiniile sale politice referitoare la președinție și guvernare, are 57 de pagini (adică un sfert) cu fotografii din diferite perioade ale vieții. Așadar, rămânem la un volum subțire, în care Ciucă trece inclusiv prin copilărie, cu episoade care ar trebui să ne facă să cunoaștem mediul în care a trăit politicianul liberal.

Cititorul află despre locurile natale ale lui Ciucă, pasiunile, obiceiurile oltenești, de la cele legate de nunți și băutură, la deprinderea găsirii pepenilor buni de mâncat sau despre ce sarcina primea viitorul general atunci când rudele sale făceau țuică. Este vag în ceea ce privește momentul Revoluției, cu excepția faptului că evenimentele de la Timișoara l-au prins la tăiat de porc.

Însă, pas cu pas, la fel ca omul de la care speră să preia ștafeta, Nicolae Ciucă virează spre zona politicii, unde o bună parte din pagini se pronunță pe subiecte care au legătură cu o altă parte a puterii executive. Mai precis, guvernarea. Nu înainte de a fi prezentat momentele în care a fost plecat în misiuni în Angola, Afganistan și Irak.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Liniștea, da, reforme, mai puțin

Poate cel mai surprinzător punct al programului său politic este cel legat de opunerea la revizuirea Constituției. „Realist vorbind, această Constituție este dificil de modificat. Mă pronunț împotriva modificării Constituției pentru că un astfel de demers, oricum cu rezultat incert, va stârni, inevitabil, furtuni politice pe care nu ni le putem permite acum”, a subliniat Ciucă în carte.

Inclusiv impunerea sa premier în noiembrie 2021 a fost justificată drept un pas spre modificarea Constituției, iar demersul revizuirii Legii fundamentale este cel prin care s-ar putea face și reorganizarea administrativ-teritorială, adică o reașezare a sistemului administrației locale, dar și apariția regiunilor, structuri care ar ajuta la atragerea de fonduri pentru dezvoltare.

Modificarea Constituției, ca obiectiv al lui Ciucă, a fost anunțată de el de la votul de învestire a Guvernului pe care l-a condus. „În scopul îndeplinirii tuturor obiectivelor pe care ni le propunem, este necesară reformarea statului prin revizuirea Constituției României, reformarea administrației publice prin descentralizare și reducerea birocrației, prin modernizarea marilor sisteme publice, în special în ceea ce privește pensiile și salarizarea, astfel încât să asigurăm servicii publice de calitate și la prețuri rezonabile”, afirma Ciucă la 25 noiembrie 2021. Acum, șeful PNL a reevaluat situația.

Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală
Recomandări
Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală

Distanțarea de Iohannis

De asemenea, pe lângă faptul că liberalul nu a menționat nimic despre programul România educată, proiectul de suflet al lui Iohannis, a trimis și săgeți către șeful de la Palatul Cotroceni. Ciucă a încercat să se delimiteze atât de stilul Băsescu, cât și de cel al lui Iohannis, în încercarea creionării profilului său prezidențial.

„Am avut președinți jucători care au forțat Constituția până dincolo de limitele ei, considerând că noi realități politico-sociale necesită noi răspunsuri constituționale. Am avut și președinți care și-au derulat mandatul cu mare prudență, în maximă strictețe constituțională. Primilor li s-a reproșat ca au indus prea mult prezidențialism. Celor din urmă li s-a reproșat ca sunt prea puțin prezenți în marile dezbateri din societate și în marile decizii ale țării. Experiența fiecăruia a adus ceva important în conturarea profilului funcției prezidențiale. Eu cred că a venit vremea corectei măsuri, a echilibrului prezidențial”, arată Nicolae Ciucă, liberal care continuă săgețile în ceea ce-l privește pe Iohannis pe tema comunicării, insuficientă în perioada actualului președinte.

Exact spre final, la pagina 232 din 246, Ciucă realizează că, potrivit „Constituției, atribuțiile executive ale Președintelui țin direct de domeniul politicii externe, de securitate și apărare”.

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe
Recomandări
Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

O comisie prezidențială pentru demografie

Liberalul subliniază că e adeptul grupurilor de lucru pe diferite domenii (educație, sănătate, mediu și politică externă și de securitate), însă un loc important este tema demografiei, ridicată la rang de prioritate. „Pentru președinția mea, comisia dedicată problemelor demografice va fi una dintre cele mai importante”, punctează Ciucă. Și Klaus Iohannis a făcut o comisie prezidențială pentru un proiect de țară, iar finalitate nu a mai avut obiectivul.

De altfel, în materie de securitate și apărare, Ciucă pledează pentru un Consiliu Național de Securitate în subordinea CSAT: „Comunitatea de informații și Oficiul informațiilor integrate trebuie transformate, cu contribuții substanțiale pe dimensiunea afacerilor externe și ale apărării, într-un adevărat Consiliul Național de Securitate în subordinea CSAT”, potrivit candidatului PNL la Președinție.

În materie externă, singurul lucru notabil și care pare o nouă palmă dată actualei președinții și echipei MAE e modul cum vede situația corpului diplomatic: „Voi milita pentru refacerea reprezentativității și prestigiului corpului diplomatic al României, cu rol în promovarea intereselor României – economice, strategice, a prestanței și a imaginii de țară – și în sprijinul/asistența pentru cetățenii români aflați peste hotare”.

Programul lui Ciucă pe zona de politică externă este subțire, fără prea mari ambiții. De menționat că nu a uitat că MAE a lansat, după turneul african al lui Iohannis, strategia pentru Africa. Prin urmare, Ciucă vrea „aplicarea strategiei pentru Africa”, precum și „elaborarea similară a strategiilor pentru America de Sud și Asia”, unde Iohannis a fost în turneu, dar unde obiectivele sunt neclare și acum.

În rest, nu aflăm cum vede Ciucă una din problemele mari în materia externă – o armată europeană sau mai mult NATO, în condițiile războiului din Ucraina. Evident că liberalul vrea o mai corectă reprezentare a României în instituțiile UE și continuarea parteneriatelor strategice, însă fără a veni cu o viziune de țară care vrea să fie o voce, nu un ecou.

Sensibilitățile interne

Nicolae Ciucă strecoară și câteva rânduri despre modul cum vede diferite segmente ale societății. Se declară un adept al familiei tradiționale: „Cred că formula tradițională a familiei rămâne în continuare viabilă, chiar dacă unele concepții contemporane contestă acest lucru. Cred, de asemenea, că nouă, românilor, continuă să ni se potrivească cel mai bine tipul de viață de familie în care sunt prezente trei generații: bunici, părinți, copii”.

În același timp, se declară pro-minorități, cu atenție să nu facă referire și la cele sexuale, un subiect delicat pe scena politică din România: „Sunt perfect conștient că există compatrioți de-ai mei cu alte credințe și convingeri. Fără să-mi trădez o clipă valorile, îi respect și mă simt  atașat de toți românii. Identitățile minoritare de orice fel – etnice, religioase, politice etc. – vor fi protejate conform celor mai înalte standarde europene și se vor putea manifesta liber. Voi fi inamicul neîmpăcat al oricărei inițiative care va învrăjbi pe români unii împotriva altora”.

În contextul în care analiza tezei sale de doctorat a fost tergiversată, Nicolae Ciucă vorbește despre faptul că sunt universități care acceptă să dea cu ușurință titluri academice, dar și că unele universități devin platforme pentru discursuri politice. Însă inclusiv fostul ministru liberal al educației Sorin Cîmpeanu e de nenumărați ani rector al Universității de Agronomie, plus că și-a dat demisia în urma unui scandal referitor la suspiciuni de plagiat.

În rest, paginile din cartea care poartă semnătura lui Nicolae Ciucă dau de multe ori impresia că liberalul se pregătește pentru un nou mandat la Palatul Victoria, ca să fie prim-ministru, nu pentru Palatul Cotroceni. E pus foarte mult accentul pe măsurile economice, pe revitalizarea agriculturii, unde, de exemplu, ar fi putut duce discuția în context european, adică o negociere în favoarea României a fondurilor care merg către fermieri și agricultori.

Ceea ce este cert că e că Nicolae Ciucă promite prosperitate, un cuvânt care în diferite forme poate fi regăsit de 41 de ori în cartea semnată de liberal. Inclusiv titlul celei de-a doua părți a cărții este „Viețile noastre, așa cum ar trebui să fie. O Românie prosperă și sigură”. „Modelul de societate și de prosperitate pe care vă propun să-l urmăm împreună presupune că orice rod al muncii, realizat prin asumarea riscului și respectarea legii, este benefic întregii societăți. Epoca acelui capitalism primitiv, improvizat și instinctual al anilor nouăzeci a trecut! România nu mai poate merge înainte altfel decât cu toți românii, împreună”, susține Nicolae Ciucă. Iar prosperitatea e prezentă în diferite subcapitole, inclusiv ca rezultat al integrării noastre „strategice în spațiul occidental”.

„Am mers prin ținuturile natale, m-am întâlnit cu rude și prieteni, ne-am amintit de pescuitul de la Dunăre, de biciul care alunga duhurile urecheate din bostănărie, de sărbătorile de la Poiana Bujorului. Dar, în același timp, cu tristețe în suflet, am înțeles că acea campanie electorală a anului 2020 a însemnat, oarecum, despărțirea de copilărie”, scrie Nicolae Ciucă, o fraza greu de înțeles, care probabil ar face concurență cu perlele de la bacalaureat.

Per ansamblu, dincolo de umanizarea lui Ciucă, uneori prin expresii și paragrafe hilare, precum cel de sus, unde vorbește despre despărțirea de copilărie în 2020 (sic!), din cartea semnată de șeful PNL pot fi scoase câteva idei esențiale despre cum vede funcția prezidențială, iar cel mai important care reiese este că vrea liniște, fără dezbateri pe reforme care pot zdruncina statul, înainte de a-l pune și mai bine pe picioare.

Foto: capturi nicolaeciuca.ro

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

prodanka   •   12.09.2024, 16:14

Româna vernaculară are o expresie potrivită: "s-a PSDit"

Zizi   •   11.09.2024, 10:49

Pentru mine nu are sens sa votez cu Ciolacu pentru ca nu stie engleza. Cica are profesor de engleza. Sa auzi asa ceva la ora asta! Eu, ca sa pot sa-i platesc impozitul pe venit, am invatat in continuu engleza, din gimnaziu incepand, in liceu, in facultate mi s-a predat in romgleza, la interviuri am dat proba eliminatorie in engleza, cod scriu in engleza. La mine Ciolacu nu ar lua interviul pentru Cotroceni pentru ca ar pica exact la proba asta. Pai cum discuta el cu omologii lui? Macar gavareste ceva? In rest le-a dat Ciuca de citit jurnalistilor, ca eu nu am timp de asa ceva. Bravo, domnule Ciuca! Atatea sunt de facut in tara asta, numai cat poti cuprinde cu ochii in Bucuresti si el scrie o carte! Ce sa facem noi cu ea? Nu aveti ce citi? Lasa ca scrie si Ciuca o carte, stati fara grija! Multumim.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Planta pe care românii o adoră și care rezistă și la secetă. Se cultivă ușor oriunde și e simplu să o îngrijești
FANATIK.RO
Planta pe care românii o adoră și care rezistă și la secetă. Se cultivă ușor oriunde și e simplu să o îngrijești
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cod galben de ninsori şi viscol în 5 județe, până luni dimineață. Zonele în care stratul de zăpadă va ajunge de 20 de centimetri - HARTĂ
Observatornews.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 5 județe, până luni dimineață. Zonele în care stratul de zăpadă va ajunge de 20 de centimetri - HARTĂ
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI