De ce se tace în fața afișelor în care clienții magazinelor Tesco din Marea Britanie sunt avertizați în română să nu fure?

Anunțul pare OK – toți știm că nu e bine să furăm, pe toți ne învață părinții și școala că așa ceva nu se face și că există un Cod penal care pedepsește acest lucru. Furtul se pedepsește penal. Se pare că unii o fac și atunci e bine să mai avertizăm o dată.

Mai jos pe afiș scrie: „Ofițeri de poliție îmbrăcați civil acționează în această zonă”. Un avertisment care încearcă să te demotiveze în caz că ai venit la magazin să furi. Preventiv, instructiv.

Cu toate că pe mine m-ar deranja: nu aș mai cumpăra dintr-un astfel de magazin, pentru că sunt văzut ca un potențial hoț. De ce vin la magazin să fure oamenii și nu să cumpere e o altă discuție. Pe care probabil ar trebui să și-o pună politicienii și instituțiile abilitate ale statului.

Bandiții sunt o categorie

Recomandări

Marian, un tânăr de la casa de copii, e dator Fiscului cu 1,54 milioane de lei. ANAF îi oprește o mie de lei din cei 3000 pe care îi câștigă

Pe lângă hoții de meserie care fac un job din asta mai avem și alții. Hoții de meserie, cu care am „lucrat” câțiva ani când am scris cartea Bandiții, sunt un soi de „breaslă” care fac din hoție o muncă: cu grad maxim de profit și maxim de risc.

Ei sunt o categorie aparte, mică – pentru ei sigur nu se scriu afișe. Hoția însă nu are legătură cu etnia, religia, culoarea, ci are cauze profund sociale și economice. E o temă mai lungă. Dar mai avem și alte categorii.

Furtul ca hobby e altceva

Sunt două tendințe în spațiul occidental la acest capitol al furturilor din magazin: săracii și clasa de mijloc. Clasa de mijloc și-a făcut un soi de hobby din micul furt din magazine: shop lifting-ul. 

Dar nu se consideră furt și nu e rușinos – se termină cu o amendă în caz că ești prins. Clasa de mijloc nu poate fura, ci doar are un hobby sau o boală, scăpare de moment, nu e criminalizată. Asta înseamnă apartenență de clasă, cutumele culturale și poziția de putere.

A treia categorie e a celor care fură de foame

Recomandări

Companiile care beneficiază de pe urma războiului din Ucraina. Cum a ajuns România al doilea exportator de motorină al Kievului

A doua tendință: furtul din magazine al celor săraci. Majoritatea fură pentru a supraviețui. E o clasă socială tot mai mare lipsită de minimumul coș de supraviețuire. Multe state introduc un soi de lege-ajutor social care prevede că furtul pentru consumul minim de supraviețuire nu se pedepsește penal.

Există o tendință de scoatere din zona penală a acestui tip de „furt”, care este o formă de consum de supraviețuire. Nu înseamnă că rămâne fără urmări, că e încurajat, dar nu e criminalizat cu asprime.

Genul acesta de soluție e un lucru decent, chiar dacă nu e o soluție pe termen mediu și lung, pentru că e o formă de discriminare pozitivă. Statul ar trebui să construiască politici care duc la ieșirea din sărăcie a acestei pături largi.

În România, criminalizarea sărăciei a devenit o politică de stat și o modă a clasei de mijloc și a presei mainstream. Există o tendință nu doar de criminalizare a sărăciei, ci și de rușinare publică a accesului la drepturi fundamentale, precum cele de asistență socială. E o rușine să-ți accesezi dreptul, pentru că devii „asistat social”.  Cum am ajuns aici?

Recomandări

O garsonieră din Aiud, placă turnantă pentru un transport uriaș de cocaină pe ruta Ecuador – Olanda, via România. Cine e în spatele afacerii

Umilința publică la adresa cui? A săracilor. Și a românilor

În România s-a dezvoltat încă din epoca Băsescu un adevărat limbaj discriminatoriu, un rasism social dur împotriva săracilor: un adevărat  „naming and shaming” – umilință publică.

Revenim la anunțul nostru. El stă într-un magazin. Nu e nimic tragic, ba chiar util informativ. Singura problemă e că el se află nu în România, unde locuiesc cetățeni români, ci în cea mai mare rețea de magazine din Marea Britanie – Tesco.

Amintim: „Tesco este cea mai mare companie de desfacere cu amănuntul din Marea Britanie, unde domină sectorul de bunuri de consum, și a treia ca vânzări globale”. Anunțul nu e scris în engleză, ci în română.

Ce înseamnă asta? Că tu, dacă ești român în Marea Britanie, ești deja suspect de hoție. Cum ai trecut ușa magazinului, ești suspect. De ce? Hoția este etnicizată: a fi român în Marea Britanie înseamnă a fi suspect de hoție.

Adică așa cum noi spunem zi de zi că „țiganii fură”, așa și ei induc în rândul populației ideea că „românii sunt hoți”. Cum se numește asta? Rasism sau xenofobie? Sau și una, și alta? Îndeamnă asta la ceva? La ură, la nedreptate, la ce? Puteți singuri răspunde la asta. Aceste demersuri sunt interzise prin lege.

La Tesco, dacă ești român, ești potențial infractor

Eu aș spune că e chiar mai mult: așa cum la noi se criminalizează mai nou sărăcia, ei produc un soi de „criminalizare etnică”: echivalarea apartenenței etnice la un tip de infracțiune. Vă mai amintiți însemnele de la Timișoara de acum câțiva ani: „Azi cerșetor, mâine agresor!”? În România, astăzi săracul, cerșetorul, șomerul, pensionarul etc. sunt priviți ca o plagă a societății și sunt marginalizați, reprimați prin diverse mijloace.
Revenim. Cum ești tratat ca român când în masă este indusă programatic ideea că „românul este hoț”: adică a fi român înseamnă a fi infractor. Vei găsi la fel de ușor un loc de muncă? Dar un loc de muncă mai bine plasat, ierarhic și bine plătit?

Eu înțeleg că în Marea Britanie este o lungă tradiție de rasism și xenofobie dezvoltată ca o politică de stat ținând cont de marea tradiție imperială  și imperialistă. După cum există și o tradiție a incluziunii și a democrației, ambele de un uriaș prestigiu. 

Dar totuși, suntem în secolul XXI. Marea Britanie nu ar trebui să uite că dacă mâine ar apărea o lege la nivel global să se întoarcă toate piesele de muzeu la locul de origine, mă tem că marile muzee britanice vor rămâne goale.

În definitiv, acum fiecare răspunde individual în fața legii și nimeni nu se face vinovat de actele ilegale ale concetățenilor lor. Dar o tradiție rămâne: acum se perpetuează în alte forme acolo.

În acest caz, cea mai mare rețea de magazine din Marea Britanie produce un act violent de discriminare, de xenofobie, de instigare la ură etnică și pe mai nimeni nu deranjează. Întâmplător vizați suntem noi – cetățenii României sau mai degrabă cei de etnie română. Acest demers e mai vechi, presa britanică face propagandă serioasă pe acest domeniu de ani buni.

Așa e că nu ne place? Nu e deloc confortabil să fii tratat ca un hoț când tu știi că muncești decent și din greu pentru fiecare liră. Sau ai mers acolo la școală. În definitiv, de când hoția este etnicizată? Această etnicizare a hoției este un act de o violență gravă și se pedepsește prin lege.  

Dar cel mai grav în această situație este faptul că nicio instituție nu se sesizează: nici în Marea Britanie, țară „civilizată”, nici în România.

Corect ar fi ca instituțiile abilitate să ceară eliminarea acestei aberații xenofobe și să amendeze compania. Instituțiile românești să-și protejeze cetățenii. Oare cu ce se ocupă Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în afară de pregătirea de alegeri?

Astfel de gesturi sunt doar partea vizibilă a unui aisberg mult mai mare, pe care nu trebuie să-l tolerăm.

Foto: Ana-Maria Matei, arhivă personală

Urmărește-ne pe Google News