Prima mișcare a fost făcută de Elena Lasconi, pe 28 august, când a aruncat cartoful fierbinte în curtea liberalilor din Modrogan: Bolojan premier, într-o formulă USR-PNL la guvernare, cu Lasconi președintă.

A fost prima mutare care a pus în corzi PNL, o mișcare contestată inițial de unii politicieni ai Uniunii. Clotilde Armand, o piatră de moară a USR (este trimisă în judecată, iar USR defilează cu mesaje de „fără penali în funcții publice”), de exemplu, se întreba de ce nu a fost menționat Cătălin Drulă (simbol al ce?). A doua mișcare care a pus PNL pe jar a fost posibila moțiune de cenzură, când liberalii au arătat că una dintre vorbele clasice românești rămâne mai valabilă ca oricând: câinele nu pleacă de la măcelărie. Și PNL nu a plecat de la robinetul guvernamental cu bani.

PNL s-a trezit două luni mai târziu. Acum, Ilie Bolojan e pe buzele tuturor liberalilor ca posibil premier. Deci, tandem Ciucă-Bolojan. La foc automat a fost pus și pe afișe în online (deja e o modă la PNL, după ce s-au lipit și de Nicușor Dan). Ceea ce nu au obținut liberalii este o confirmare oficială (cu subiect și predicat) a faptului că vrea funcția la propunerea PNL sau că nu ar vrea din partea USR. După mai bine de două luni, șeful CJ Bihor, cel mai votat președinte de CJ din România, păstrează misterul, deși se bucură de aplauzele colegilor liberali.

Ca tacâmul să fie complet, președintele PSD și premierul României, Marcel Ciolacu, îi pune pe colegii de guvernare într-o poziție ingrată: Bolojan este omul dorit pentru „dialog”, nu Ciucă. Și știm prea bine cum s-a terminat de fiecare dată când premierul nu a fost președinte al partidului. Așa că zilele lui Ciucă la șefia PNL, fie că va câștiga cursa prezidențială și pleacă la Cotroceni, fie că va rata turul 2, sunt numărate.

Omul reformelor, dar calea spre nepopularitate

Dar ce înseamnă Ilie Bolojan pe o asemenea funcție. Să luăm pe rând avantajele și dezavantajele.

1. Pentru PNL, Bolojan înseamnă o infuzie de încredere, de legitimitate (e cel mai votat șef de CJ) și defilează cu imaginea bună a unui administrator local. În schimb, înainte de a ajunge premier, Bolojan este un politician cunoscut doar la nivel de aleși locali, nu de populație. Liderul bihorean nu a fost prea popular, nu a dat interviuri spumoase, fiind mai degrabă scump la vorbă.

Bolojan poate fi un garant al reformelor, ceea ce a lipsit în ultimii ani, chiar cu prețul scăderii popularității sale. Problema este că prin asemenea reforme, PNL va zdruncina bazinul său electoral. Reducerea aparatului bugetar, realizarea unei noi legi a salarizării și profesionalizarea companiilor de stat (unde Bolojan este chiar adept al comasărilor, deci mai puține sinecuri) nu sunt obiective care să bucure armata liberală, acum în prag de mobilizare, ca să încerce să-i aducă lui Ciucă un rezultat decent.

Cu Bolojan premier e clar că acesta ar avea prima șansă în preluarea șefiei partidului. Și în cazul unui dezastru electoral al lui Ciucă, Bolojan poate pretinde președinția, dacă își asumă să vină la București, ca senator. Practic, singura certitudine pe termen scurt e că Bolojan va fi unul dintre jucătorii de la centru în următoarele luni.

2. Pentru USR, în cazul unei victorii a Elenei Lasconi la prezidențiale, Bolojan poate reprezenta o punte către colaborarea bazată pe obiective bine stabilite. Neclar e modul cum vor reuși pe termen lung să se înțeleagă cei doi lideri, ca șefi ai Executivului, dată fiind personalitatea fiecăruia. Lasconi are momente de populism și tendința de a se debarasa ușor de colaboratorii politici, în timp ce Bolojan e un politician auster, care preferă disciplina, prea puțin aplecat spre subiecte sensibile: zona socială, zona culturală etc. Elanul lui Lasconi poate fi tăiat de spartanul Bolojan.

De asemenea, rămâne întrebarea dacă Bolojan va mai fi un partener de dialog dacă Lasconi ratează turul II al prezidențialelor. Vor încerca politicieni ca Fritz, Moșteanu sau Voiculescu să întindă mâna pentru un parteneriat cu actualul șef al CJ Bihor?

3. Pentru PSD, Ilie Bolojan poate fi omul care-l trimite să-și vadă de pensia militară pe Nicolae Ciucă și de mandatul de senator. Totodată, ca premier propus de PSD, Bolojan poate fi omul potrivit pentru ei. Deja liderii PSD se gândesc cum să facă reformele de neevitat care lovesc exact în electoratul lor, fără a le contabiliza. Așa că Bolojan poate deveni un țap ispășitor numai bun pentru social-democrați.

În același timp, PSD ar arăta că împarte puterea. Calculele PSD arată că Bolojan e un om mai de cuvânt ca Nicolae Ciucă, în ultimele luni adept al răzgândirilor și reevaluărilor, în urma sfaturilor echipei de consilieri. Totodată, Bolojan e unul dintre oamenii care știu să guverneze cu ochii și spre administrația locală, unde știe clar problemele și care nu are un discurs antialeși locali, cum au, de exemplu, USR-iștii.

Un președinte pentru Bolojan

Însă până la materializarea mutării Bolojan premier, întrebarea de pe buzele multora este cine va fi noul președinte potrivit pentru Bolojan. Trei partide îl văd ca viitor șef al Guvernului, trei partide din care cel mai probabil va veni viitorul șef al statului.

Așteptăm și mutarea lui Mircea Geoană, care nu spune cu cine va guverna, dar și reacția lui George Simion, care nu e exclus să spună și el: Ilie Bolojan prim-ministru!

 
 

Urmărește-ne pe Google News