ComenteazăMi-am ales cel mai prost moment să vizionez filmul Colectiv. În ajun de sărbătoare națională, în plină pandemie, după drama de la Piatra Neamț și, colac peste pupăză, cu Piedone din nou primar. Mai lipsește ceva României de azi, astfel încât filmul să fie și acum, la fel de actual?
Lipsește poate o Alexandra la ia-mă-nene, inocentă că va fi salvată de miliție, poate tânărul Călin Farcaș care așteaptă și acum în mormântul din Teliu un transplant de plămâni, ori poate orice budă din curtea unei școli românești de la sat, înghețată bocnă și pregătită de visat la educație, la revenirea din scenariul roșu.
Riscul e ca ritmul sistemului de a se schimba, în care face un pas înainte, și doi înapoi, gen „pas cu pas”, filmul Colectiv să ajungă să reprezinte, în viitorul apropiat, o Românie digerabilă, față de realitatea cruntă. Să ajungem să ne fie dor de răul cel mai mic.
Sistemul infect e un monstru pe care documentarul Colectiv doar îl ațâță. După cinci ani de la tragedie, jivina e bine mersi, tot cu burta la soare, după cum s-a văzut și în filmul-reportaj al celor de la Recorder cu inginerul Ovidiu Ianculescu.
De fapt, deși suntem tentați să le băgăm în aceeași oală, România din „Colectiv” și România din „Singur împotriva partidului” nu sunt una și aceeași, ele reprezintă două etape de perfecționare.
Colectiv începe de pe vremea lui Iliescu și nu se termină niciodată, iar filmul celor de la Recorder are acțiunea plasată deja în subconștientul acestei națiuni, că asta e organigrama meritocrației, într-o democrație.
Dacă nu faci pauză între aceste două pelicule, și le vezi cap-coadă una după alta, ai senzația că la final vor veni minerii.
E normal să te gândești atunci la cei mai buni amici care au emigrat și tu ai pierdut trenul ca un prost credul răsfoind pe net poze vechi de la Revoluție.
Sistemul din România a ajuns, după 30 de ani de perfecționare, nu doar un cameleon, ci unul cu sosii. Degeaba încerci după o dramă să-l sugrumi într-un domeniu, el se va hrăni înzecit în altul.
Degeaba e oprit temporar un contract baban, fără licitație, într-un spital, în balanță, cade ilegal o întreagă pădure. Și viceversa.
Sub frica unei cazări la ATI cu un tratament de nosocomiale, pe 6 decembrie, la vot, vom avea șansa noastră să evadăm din clubul Colectiv în care e prinsă România. Singura ieșire, blocată de 30 de ani de corupție, nu mai e o scăpare.
Poate e momentul să dărâmăm pereții din țâțâni și să terminăm cu luminițele de la capătul tunelelor, care sunt, de fapt, doar niște incendii ce ne ard de vii.