Nu se întâmplă nici prima și, sper, nu se va întâmpla nici ultima dată așa ceva. Spre deosebire de premiera absolută de acum câțiva ani, când Parchetul începuse să investigheze un act normativ al guvernului, suspendarea actelor normative și administrative este acoperită de legile țării și riguros reglementată.
Democrația, spre deosebire de regimurile autoritare, oferă marele avantaj al controlului multiplu. Presa are voie să semnaleze, cetățenii au voie să pună întrebări, guvernanții au obligația de a oferi răspunsuri, cele trei puteri ale unui stat democratic (legislativă, executivă și judecătorească) au menirea de a se balansa între ele pentru a preveni sau pentru a corecta abuzurile. De aceea avem legi, regulamente și proceduri: pentru ca puterea să nu se exercite discreționar, în interes personal sau de grup.
Atunci când legile, începând cu cea fundamentală, Constituția, sunt în vigoare, ele trebuie respectate. Dacă legile nu mai sunt de actualitate sau nu mai convin, tot trebuie respectate, până la schimbarea lor.
Acesta este regulamentul de funcționare de bază al unei democrații. Așa cum guvernul poate proroga, de exemplu, aplicarea unor prevederi legale ce presupun cheltuieli, tot așa există posibilitatea suspendării unor acte emise de guvern până la stabilirea legalității lor.
Și totuși, premierul Ludovic Orban a fost extrem de deranjat de suspendarea hotărârii guvernului prin care familia unui membru al cabinetului rămânea fără preopinent în procesul de retrocedare a unor valoroase terenuri. E dreptul domniei sale să fie deranjat, dar dreptul se oprește aici, nu poate merge până la amenințarea voalată a judecătorilor.
“[…] îi îndemn pe judecători să judece cu mai multă atenţie“, a spus Ludovic Orban, luat de valul nemulțumirii.
Venind de la șeful unui guvern care are nevoie de două-trei încercări pentru a nimeri formulările corecte într-un act precum o ordonanță militară sau un ordin de ministru, venind de la șeful guvernului care, înainte cu o noapte de a fi demis prin moțiune de cenzură, a emis un braț de acte ce nu aveau avizele necesare, făcându-le inutile pe cele mai multe, îndemnul la atenție este hilar. Venind de la șeful unui partid care, cel puțin declarativ, s-a poziționat mereu ca apărător al independenței justiției, declarația este ușor îngrijorătoare.
Ce înseamnă, pentru domnul Orban, ca “judecătorii să judece cu mai multă atenție“? Să vadă și ei, judecătorii, ce interese lezează și să se gândească dacă iau sau nu o hotărâre într-un anumit sens? Să aibă grijă să nu arunce dubii asupra deciziilor luate de membrii unui partid, mai ales acum, în campanie electorală?
Treaba judecătorilor este să judece cu atenție mereu, în orice cauză. De aceea se află acolo, de aceea sunt plătiți, pentru a judeca atent până și cel mai mărunt dosarul civil sau penal care le ajunge pe masă.
M-aș fi așteptat ca premierul, un om al poporului, să îndemne judecătorii să se aplece cu mai multă atenție și umanitate asupra nenumăratelor cazuri de abuzuri sexuale pe care, din păcate, deseori le tratează superficial. Este o speță mult mai serioasă și cu un impact mult mai important asupra societății decât reorganizarea unui minister, mai ales dacă asupra respectivei reorganizări planează dubiul interesului personal.
Poate că domnul Orban n-a vrut să amenințe pe nimeni. Poate n-a vrut să sugereze că judecarea fără cuvenita atenție poate atrage după sine tăieri de pensii “speciale“ sau de alte avantaje. Poate a fost doar o altă, a nu mai știm câta, formulare nefericită, scoasă din context, interpretată abuziv.
Dar sunt atâtea declarații “nefericite“, la limita legalității și a democrației, la toți politicienii români, din toate partidele, încât îți vine să-i strângi pe toți și să le oferi o prelungită vacanță într-un ashram în care să-și caute pacea interioară. Eventual până după alegeri, alegeri la care vor fi candidat oameni mult mai capabili să genereze speranță și viziune decât nefericire.F
Foto: Hepta