ComenteazăCine a avut răbdare să vadă cele 5 ore și jumătate de audieri a observat și designul discuțiilor în care era chestionată puterea prea mare a celor 4 companii: aleșii americanilor i-au atacat pe oligarhii tehnologici pentru că au putere prea mare, le-au amintit că au teoretic puterea să-i chestioneze și reglementeze, dar practic nu mai au putere decât să-i umilească puțin.
Domeniul tehnologiei e vital pentru SUA, însă întrebarea (care nu s-a pus) e dacă poate supraviețui fără o supremație globală, militară și economică, americană, supremație deja contestată fățiș. Aceste companii sunt America însăși, sunt cele mai puternice cu toate păcatele lor, cum vrem să le facem mai bune fără să ciobim serios visul american, cu toate ipocriziile lui?
Voi încerca să descriu unele dintre contradicții.
Deși conștienți de puterea lor, cei patru – Tim Cook (Apple) – foto, Jeff Bezos (Amazon), Sundar Pinchai (Alphabet-Google), Mark Zuckerberg (Facebook) – au jucat spășit rolul copiilor geniali care au fost puțin obraznici, au jucat defensiv și au livrat puterii politice exact discursul suprem al visului american.
Au jucat deștept, în fața unor politicieni și a unor spectatori ca noi care încă înțeleg prea puțin din natura puterii pe care cei patru o dețin.
Probabil cel mai puternic dintre ei, Jeff Bezos (foto), a folosit arma propriei biografii. Mama sa l-a născut la 17 ani, era încă la liceu, s-a zbătut și a reușit să-l educe împreună cu tatăl său adoptiv, un refugiat din Cuba. A început businessul într-un garaj în 1994 mergând personal să livreze cărți și a ajuns acum posesorul unei averi uriașe și a unei companii care dictează în piața de retail.
Și Sundar Pinchai (foto) a insistat pe detaliul biografic al oportunității și ascensiunii, și Zuckerberg, toți s-au apărat cu visul american.
Confruntare cu aceeași armă: visul american
Cei din Congres i-au atacat tot cu visul american în brațe: aveți companii prea puternice și asta le zdrobește altora visul american; monopolul vostru face praf orice inițiativă, orice competiție. Or, dezamăgitoare a fost fix această insistență asupra corectitudinii competiției, importantă, dar nu vitală. Niște tipi și tipe se prefăceau că nu știau că fix din această agresivitate și distrugere (”distrugere creatoare”, cum se zice) au luat avânt aceste businessuri.
A fost comic să-l vezi pe Bezos mai ales spunând că nu prea știe ce se petrece în propria companie, că nu știe de unde vin abuzurile asupra micilor întreprinzători etc. Evident, nici politicieni, nimeni nu s-a sinchisit să insiste pe problema muncitorilor, mai ales în cazul Amazon, muncitori care s-au răsculat și în plină pandemie din cauza condițiilor inumane de muncă.
Suntem în epoca ”postmuncă”, nu-i pasă nimănui de detalii din astea, discuțiile au fost centrate pe o lume în care niște investitori mai mici sunt înghițiți de cei prea mari. Dacă nu ești antreprenor, nu exiști nici măcar ca victimă.
Partea bună e că s-au văzut sutele de ore de interviuri și cele peste 1,3 milioane de documente strânse de comisie în dosarul împotriva mogulilor înaltei tehnologii. Au fost multe mărturii directe și multe e-mailuri, documente interne, care arătau fără tăgadă ce se știa deja: că preluarea ostilă, anihilarea concurenței, șantajul ”de piață” sunt la ordinea zilei, sunt regula.
În același timp, până și publicațiile care nu se închină necondiționat la dumnezeii high-tech au fost de acord, încă înainte să se înceapă audierile, că vreo schimbare palpabilă e departe.
A fost de aceea mai mult o execuție ritualică. Politicienii au atacat argumentat, dar limitat: noi vrem capitalism de competiție, voi sunteți monopol. Numai că și monopolul e o etapă recurentă în istoria capitalismului, istoria SUA e plină de astfel de etape oligarhice. Mult mai interesantă mi s-a părut apărarea celor 4 ”acuzați”.
Zuckerberg (foto) a amintit încă din discursul de introducere că nu sunt monopol pentru că sunt extrem de competitive companiile chinezești. Pentru un ochi atent, astfel de argument nu se bate cap în cap cu simplismul lui Trump.
Aparent, înalta tehnologie și Trump nu prea se înțeleg. În realitate, politica de taxare mică a lui Trump i-a ajutat în primul rând pe cei patru, există o dragoste secretă pentru Trump, dar și pentru democrații care se prefac indignați de monopol, dar n-ar zice nimic de taxare serioasă. Bezos a ajuns la peste 67 de miliarde avere personală în mandatul lui Trump.
Conservatorii din comisie au țipat că le e cenzurat discursul politic de Facebook (Twitter n-a fost reprezentat la audieri, probabil că ar fi fost făcut praf). E o smiorcăială fără sens, pentru că discursul neoconservator chiar a avut de câștigat din algoritmii de muls publicitate din content stupid, conspiraționist, fals, promovat cu sârg de Facebook sau Google. Cine mai mult decât Trump a avut de câștigat din arhitectura scandalului de tip social-media?
Aparență de tocilari angelici, dulapuri pline de abuzuri
Aceste mari companii se prezintă de fiecare dată ca niște eroi inocenți, ca în filmele lui Spielberg, când de fapt sunt eroi de David Lynch pe steroizi. Când le iei la bani mărunți, afli că au aruncat și câte 200 de milioane de dolari ca să distrugă un competitor care vindea scutece (cazul Bezos/Amazon, dovedit cu e-mailuri interne ieri la audieri). Google ia fără grețuri cu japca datele colectate de alții mai mici. Aparență de tocilari angelici, dulapuri pline de abuzuri.
Aleșii din Congres au fost agresivi. Mogulii au fost cumva mai realiști când le-au spus: păi nu facem capitalism aici? Ăsta e capitalismul, na-vă!
Lovitura pentru aceste companii ar veni din taxare serioasă, din spargerea monopolului (deși e puțin probabil să facă cineva asta și să-i vulnerabilizeze împotriva mastodonților chinezi), dar mai ales din controlul public al datelor (aici nu pot fi decât de acord cu teza împinsă de unul dintre cei mai reputați critici ai Silicon Valley, Evgheni Morozov). Nu a fost abordat clar deficitul de democrație.
Tehnologia nu revoluționează, îți face viața mai ușoară. Dacă ai bani
Asta nu vine doar din cenzura de pe Facebook. Vine din mecanismul prin care algoritmii Google sau Facebook aleg să conserve status quo-ul care, de fapt, le convine. Tehnologia nu schimbă, nu revoluționează, mai curând îți face viața mai ușoară, dacă ai ceva bani, într-o lume din ce în ce mai greu suportabilă.
Politicienii au evitat în stil mare adevăratele probleme: de exemplu, invazia de minijoburi precare impuse de înalta tehnologie. Slaba calitate a produselor, da, a fost criticată în subcomisie. Slaba calitate a vieții angajaților cu care vine această revoluție nu a fost nici măcar menționată.
Am stat, m-am uitat, m-am minunat de ipocrizii, contradicții sau concretețea mesajelor, un singur scenariu mi-a rulat în cap: dacă am avea un supercomputer cuantic care ar trebui să ne aleagă cei mai buni conducători, altfel decât prin alegeri, oare ce-ar alege? Cred că ar alege fix ce e deja: un anumit tip de politician care îl contestă dur, îl mai umilește periodic, da-l lasă să-și vadă de treabă.