„Amendez, deci exist”. Sau ce se întâmplă atunci când statul român își tratează cetățenii ca pe babuini

Unul dintre subiectele favorite ale presei noastre apatice este „amenda”. Probabil că nu există săptămână să nu citim în presa online ceva despre amenzile aplicate de instituțiile statului. Amenzi în urma acțiunilor întreprinse de Protecția Consumatorilor, ANAF, Inspecția Muncii, Autoritatea pentru Siguranța Alimentelor, ANRE, prefecturi, primării, lista e lungă.

Astfel de știri sunt redactate după comunicatele scrise de birourile de presă ale instituțiilor, în care sunt inserate, neapărat!, numărul amenzilor aplicate într-o perioadă de timp și cuantumul în lei. Sunt informații esențiale pentru o astfel de știre, dar „numărul și cuantumul” nu spun mare lucru unui cititor. În linii generale mai sunt prezentate din „avion” care au fost deficiențele constatate. Nu se face nicio analiză comparativă, niciun amănunt despre modul cum s-a controlat și cum s-a amendat.

De exemplu, aflu dintr-o știre recentă că inspectorii sanitari-veterinari au aplicat 233 de sancțiuni pe litoral, în cinci zile, în cuantum de 2,643 milioane de lei. E mult, e puțin? Care este relevanța acestor numere? Cu ce trebuie să le compar ca să ajung la o concluzie relevantă? Sunt mai multe sau mai puține decât cele aplicate la ultimul control? Inspectorii au controlat zi și noapte, non-stop, ca să atingă cele 233 de sancțiuni? Cum stă litoralul românesc la număr de amenzi cu cel din Bulgaria sau Grecia? Cu astfel de raportări preluate de-a gata, presa se transformă într-o gazetă de perete pentru instituțiile de control: iată, amenzi de 2,643 milioane de lei, bravo, tot înainte!

Recomandări

Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România

Partea care lipsește din știre

De obicei, din această „poveste” lipsește partea sancționată. Important este că s-a controlat și s-a amendat! Publicul cititor rămâne cu ideea că autoritățile noastre controlează, își fac datoria, i-au sancționat pe cei care au călcat pe bec, sunt vigilente, nu dorm în bocanci. Instituțiile sunt mulțumite, mai cu seamă șefii acestora, pentru că „dosarul de presă” devine mai gros, deci au volum de activitate, pot raporta mai sus că au controlat, au amendat și au informat publicul. La rândul lor, ziariștii își fac norma de postări pe site. Toată lumea este OK.

Sportul „amenzilor” a înflorit în pandemie, când autoritățile raportau zilnic, cu vigilență și aplomb, numărul persoanelor amendate care n-au respectat restricțiile. A fost un bun subiect de discuție pentru poporul îngrozit pe seama potențialelor infectări generate de cei indisciplinați.

De atunci, probabil că s-a adoptat obiceiul de către instituțiile statului de a livra presei astfel de comunicate cu amenzi. Este și aceasta o dovadă a transparenței: numărul amenzilor, nu-i așa?
Totuși, oare ce se ascunde în spatele acestor cifre seci, difuzate în presă? Muncă, vigilență, atenție, legalitate! – s-ar putea spune. Mi-aș dori să aflu și reacțiile celor controlați și amendați, dar și ale celor controlați, dar care au scăpat de amenzi, adică au fost găsiți „curați”.

Recomandări

Viitorul automobilelor pe hidrogen și al hibridelor nu sună bine. Explicațiile a doi experți: „Zilele lor sunt numărate” I Interviu

Părerile celor controlați/penalizați nu apar în spațiul public. De ce? De frică. Cum să declari în presă, tu, patron de cârciumă pe litoral, că cei patru inspectori ai organelor venite în control au mâncat și au băut în localul tău, unul chiar s-a îmbătat, numai ca să nu te amendeze? Cum să spui că te-ai împrietenit astfel cu organele numai ca să nu te penalizeze? La cine să te plângi că ai fost amendat pentru că n-ai dat șpagă? Cum să dovedești că un control este făcut la „sugestia” unui concurent de pe piață, care are spate politic sau e susținut de rețelele de mafioți?

Despre controalele rău intenționate și abuzive nu se vorbește absolut deloc în public. Șpăgile și atențiile care se dau inspectorilor ca să închidă ochii reprezintă un subiect tabu. În lumea antreprenorilor se știe că această practică este curentă pentru a scăpa de amenzi și de probleme. Și nu de ieri, de azi. Nu antreprenorii au creat-o, ci angajații statului. Dar pe antreprenori și pe micii întreprinzători nu-i crede nimeni, nici măcar presa.

Oamenii de afaceri, fie că sunt comercianți, distribuitori sau producători, au devenit personajele negative ale capitalismului românesc. De ce?

Recomandări

Culmea interceptărilor. Fost șef de la Imigrări Caraș-Severin, acuzat de corupție, înregistrat de DNA în timp ce vorbește singur: „Care … e ăsta!? Nu înțeleg”

Pentru că, potrivit propagandei stângiste (uitați-vă cum vorbeau miniștrii PSD din guvern pe vremea când nu erau în funcție!), ei se îmbogățesc pe seama bieților români, umflând prețurile și profitând de ignoranța clienților, ei trag țepe și devalizează proprietatea de stat, ei exploatează forța de muncă și fac profituri pe care le ascund în paradisuri fiscale.

În România, oamenii de afaceri, mici și mari, sunt niște leproși care sunt tolerați, atât de poporul asuprit, cât și de organele statului, care-i mai amendează din când în când și raportează presei aceste „realizări”.

Altfel, dacă n-ar exista capitalismul ăsta plin de reglementări și proceduri venite de la Uniunea Europeană, micii bolșevici le-ar fi luat de mult gâturile și le-ar fi naționalizat averile.

Antreprenorii devin băieți buni doar când cotizează la partid. Să fim bine înțeleși: mediul de business autohton nu este populat de sfinți și inocenți. Sunt destui evazioniști și escroci. Dar raportul de la firul ierbii, din viața reală, dintre întreprinzători și inspectorii statului este alterat. Pentru că birocrația a favorizat aceste legături bolnăvicioase.

În loc să creeze un mediu de afaceri flexibil și dinamic, statul român continuă să mențină birocrația sufocantă. De ce? Pentru că nici instituțiile statului nu sunt reformate. În România, reformele se fac numai din vorbe. Așa-numita digitalizare a ANAF este un exemplu al eșecului. Este evident că actuala coaliție PSD-PNL nici nu se gândește la reforme. Pentru că nu se pricepe.

Inspectorii statului român acționează după modelul Pristanda: primitiv și abuziv, șo pe ei, pe privați, că au bani! Dacă îi „ungi”, atunci devin „înțelegători”, prietenii tăi! Mi-aș dori ca angajații statului să devină niște parteneri ai celor controlați, să le arate unde au greșit și cum să-și îmbunătățească serviciile. Un dialog modern, bazat pe respect.

Eu, întreprinzător, te respect pentru că ești un profesionist de la care pot afla multe, unde am greșit și cum pot să mă îndrept. Eu, inspector, te respect pe tine, întreprinzător, pentru că muncești și furnizezi servicii publicului. (Deși, am mari rezerve asupra profesionalismului organelor de control.) Îmbunătățirea calității serviciilor ar fi obiectivul ambelor tabere. Asta nu înseamnă să se aplice politica „gunoiului sub preș” sau să se închidă ochii la nereguli!

Ar mai fi de urmărit câte dintre amenzile consemnate în comunicatele de presă se plătesc și câte sunt contestate în instanță. Și care este efectul acestor amenzi: s-a îndreptat ceva de-a lungul timpului sau au fost aplicate numai așa, de ochii lumii? Altfel, aceste comunicate rămân niște „hârtii” frumos colorate în care este ambalată realitatea românească.

Înăuntru pute, dar toți își țin nasul ca să nu le pută. Amenzile nu risipesc putoarea. Reformele inteligente creează o piață mai curată. Autoritățile statului român par să lucreze după sloganul „Amendez, deci exist!” Mi-aș dori mai puțin PR și publicitate pe seama amenzilor date, dar mai multă competență și bună-credință în astfel de controale.

Urmărește-ne pe Google News