Pe românește, Donald Trump este un neisprăvit. Un om care nu și-a desăvârșit devenirea. Un nesimțit. Un grobian. Un misogin. Un rasist. Un xenofob. Un șovin și, după toate dovezile, nici mintea nu-l duce. Are idei puține și fixe. 

E copilul diform al videocrației, un narcisist, un maniac, un egocentric josnic. Un caracter nul. Și nu în ultimul rând un pușcăriabil.

Și cu toate acestea milioane de oameni din așa–zisa lume liberă îl aleg. Din nou. Cu entuziasm. După ce a mai fost o dată în poziția de președinte al Statelor Unite ale Americii, din care nu a reușit decât să facă democrația și mai fragilă. 

Îl aleg de ce? În numele pragmatismului și al unei misterioase cunoașteri a mersului economiei, el fiind un copil bătrân de bani gata. Trump e Mesia cu o baghetă magică (un fel de Șumudică), dă de două ori din mânuțele acelea minuscule și face America mare din nou. De i-ar privi doar pe americani nu ne-ar interesa. Dar, din păcate, America aceasta scrântită întru Trump conduce și lumea.

Nimic nu-i clintește pe trumpiții magaioți din încrederea că anume această creatură politică este Alesul, slavă lui, aleluia, aleluia.

Statele Unite ale Americii sunt o civilizație în declin (economic, moral și psihic) rapid, iar dependența militară a Europei de SUA este o problemă suficient de gravă încât să-i lase, desigur, rece pe români. Cu tot cu Rusia, un stat terorist și mafiot, în coastă. Mai important e weekendul prelungit etern și să se dea fasolică și ciolănuț, cu drag, de ziua națională.

Victoria lui Donald Trump, un fanfaron plin de zel, n-ar fi fost niciodată posibilă dacă nu s-ar fi prăbușit inteligența în lume în halul în care s-a întâmplat în secolul XXI (grație tehnologiei, să fie primit).

Dacă ar fi rămas în picioare bunul-simț, decența, moderația, Donald Trump n-ar fi trecut niciodată de nivelul său real, de personaj în show-uri proaste de televiziune, atinge ecranul acum. 

Dar nu mai există bunul-simț, decența, moderația. Tot ce Donald Trump nu are și nici timpurile noi nu cultivă. Bine măcar că avem TikTok, vorba aia.

Victoria lui Donald Trump e ca atare victoria acestor vremuri integral strâmbe. E o victorie meritată. Donald Trump e o oglindă care nu deformează. Așa arată în majoritate lumea de azi.

Totodată, Donald Trump este triumful imbecilității plenare a stângii de rit nou, care și-a abandonat idealurile legitime și ideile juste pentru a îmbrățișa nebunia cailor verzi de pe pereți. 

Înainte de a fi o victorie a republicanilor, în America au fost înfrânți democrații. Care au condus țara și lumea pur și simplu atât de prost încât au făcut posibilă revenirea unui Trump, intimul dictatorilor, o personalitate care are în comun cu democrația mai puține decât are Iohannis cu vorbirea articulată. 
Democrații n-au câștigat pentru că nu meritau să câștige. Dimpotrivă: meritau să piardă. 

Prin victoria lui Trump însă, pierde toată lumea. Nu e o metaforă. E doar un rezumat a ce va urma. În America e în continuare noapte. 

Urmărește-ne pe Google News