ComenteazăCitesc în cartea istoricului Niall Ferguson, „Războiul lumii – Epoca urii”*, despre ajutorul pe care Statele Unite l-au acordat URSS în Al Doilea Război Mondial, pentru a lupta împotriva Germaniei naziste. Ajutorul în echipamente a fost impresionant: 380.000 de telefoane de campanie, 363.000 de camioane, 43.000 de jeepuri, 6.000 de tancuri și peste 8.000 de kilometri de cablu telefonic. Mii de avioane de luptă au fost trimise prin intermediul „podului aerian” dintre Alaska și Siberia.
Circa 58% din combustibilul folosit de aviația sovietică a provenit din SUA. Americanii au livrat 53% din materialele explozibile, aproape jumătate din cantitatea de cupru, aluminiu și pneuri folosite de industria sovietică de armament și sute de tone de conserve de șuncă Spam. Comandanții sovietici ai Armatei Roșii comunicau între ei folosind radiouri americane.
Niall Ferguson scrie că Stalin n-a fost nerăbdător să facă public acest ajutor care s-a ridicat la 93 de miliarde de ruble. „Dar fără această contribuție de capital american – așa cum atât mareșalul Jukov, cât și succesorul lui Stalin, Nikita Hrușciov, au admis în particular – este destul de probabil ca Uniunea Sovietică să fi pierdut războiul sau, cel puțin, ar fi avut nevoie de mai mult timp pentru a-l câștiga”, notează istoricul britanic.
Acest ajutor american pentru sovietici mi se pare cunoscut de… undeva. Stau cu ochii lipiți de fragmentul din carte și mă tot gândesc la sancțiunile pe care America le-a impus Rusiei după invazia în Ucraina. Care sunt pierderile pe care le va suferi Rusia din cauza sancțiunilor? Sigur, dacă am să caut mai atent pe Google, trebuie să găsesc un calcul, o estimare a vreunui expert financiar. Dar gândul îmi revine la ajutorul acela fabulos din urmă cu 80 de ani (ce repede au trecut anii!), care îmi sună cunoscut…
Amintirea îmi țâșnește ca o coloană de apă din adâncul uscat al memoriei: Daniel, colegul meu de facultate! Daniel a povestit odată, la o cafea, cu Răducu și Ilie, când tăiam frunze la câini, în timpul unui curs la care chiulisem, da, da, îmi amintesc, Daniel ne-a povestit că americanii i-au ajutat pe ruși în Al Doilea Război Mondial cu tancuri, camioane și avioane, vorbea cu dezinvoltură, sigur pe el, iar noi în ascultam cu ochii holbați, așa ceva nu învățaserăm la orele de istorie din liceu, învățasem despre eroica Armată Română, care a întors armele la 23 august ‘44 și a luptat alături de Armata Roșie împotriva nemților, parcă și-l văd în fața ochilor pe Daniel cum trăgea cu pasiune din BT, noi fumam Carpați fără, și a închis povestea: rușii au dat înapoi camioane și tancurile care le mai rămăseseră, au venit americanii cu vapoarele la Odessa și, în loc să le încarce, cum se așteptau rușii, le-au băgat în concasoare, le-au făcut bucăți și le-au dus cu vapoarele pe undeva și le-au vândut la fier vechi… Numai Daniel a râs sănătos la povestea asta, era un tip simpatic, cu succes la fete, a râs în hohote, râs colorat, inconfundabil, ce umilință au încasat rușii, să dea înapoi camioanele și tancurile și americanii să le bage la fier vechi!
Închid cartea lui Ferguson năucit de amintirea mea regăsită din anii studenției. Oare povestea asta cu Daniel, la o cafea cu Răducu și Ilie, la mijlocul anilor 80, o fi adevărată sau e o născocire a minții mele? Daniel a povestit-o, cu siguranță!
El era sursa noastră de știri: ne ținea la curent cu scorul în meciul de șah pentru titlul mondial dintre Kasparov și Karpov, aflam ce-au făcut Jimmy Connors și John McEnroe în primele tururi la US Open, înainte de a deschide „Sportul”, numai „news-uri” ne spunea, trezindu-ne din amorțeala noastră de studenți la TCM. Dar de unde știa Daniel despre ajutorul american acordat sovieticilor? Din familie? De la Europa Liberă? Din „Magazin istoric”? Din „Flacăra” lui Adrian Păunescu? Din „Săptămâna” lui Eugen Barbu? Exclus! O fi avut un mare istoric în familie? Mă îndoiesc, taică-su era inginer în combinatul siderurgic.
Sigur că faza cu tancurile și camioanele băgate la concasoare mi s-a părut atunci trasă de păr, mi se pare și acum, când abia am citit fragmentul lui Ferguson. Totuși, povestea lui Daniel rămâne un mister. Nu un mister istoric, ci unul al vieții mele. Nu-i un mister care să nu mă lase să dorm noaptea, de acum înainte, dar uite că, citindu-l pe Ferguson, îmi ies la lumină amintiri…
Ar trebui să-l caut pe Daniel. Daniel și mai cum? Că n-am mai vorbit cu Daniel, Răducu și Ilie de când am terminat facultatea! De unde să-i iau? Nici nu-l mai recunosc dacă trec pe lângă el pe stradă. Și cum să-l întreb pe Daniel, băi, Daniele, tu îți mai amintești când ne-ai povestit într-o zi despre americanii care… Hotărât lucru, amintirea asta n-are nicio valoare. Dar ajutorul american pentru rușii asediați de nemți la Stalingrad și Moscova, în Al Doilea Război Mondial, a avut o valoare! Asta contează, ce scriu istoricii (cei onești și profesioniști, care știu să se așeze corect în istorie) și nu amintirea confuză a unui individ din fundul Europei, care s-a trezit în minte cu povestea unui coleg din studenție!
Și Niall Ferguson, care-i mai mic decât mine cu doi ani! Nu-i mare diferență. Dar s-a născut, a făcut școala și facultatea de istorie dincolo de Cortina de Fier. Dacă n-ar fi existat Cortina asta blestemată, poate că eu, Daniel, Răducu, și Ilie am fi stat la o cafenea cu Niall, tineri studenți, ca să ne povestească el, în anii 80, cum e cu Margaret Thatcher, cu Ronald Reagan, ce album mai pregătește Queen, iar Daniel s-ar fi interesat cum sunt… englezoaicele. N-ar mai fi avut tupeul să ne vândă povestea aia cu tancurile și camioanele pe care americanii le-au băgat cu nonșalanță la fier vechi. Am fi aflat de la sursă, de la viitorul istoric. Dar asta se numește istorie virtuală, adică o aiureală, pierdere de vreme!
Până la urmă, amintirea asta îmi vine ca o „pauză de respirație” în lectura cărții „Războiul urii – Epoca urii”* a lui Ferguson. Un secol XX al celor mai cumplite măceluri din istoria omenirii, în ciuda faptului că a fost perioada cu cele mai mari descoperiri științifice și tehnice din istoria umanității.
Probabil că „epoca urii” continuă și acum, dar sper să apuc ziua în care să aflu de la un istoric, nu neapărat Niall Ferguson, care a fost „poza” războiului din Ucraina: victime, masacre, ajutoarele SUA către Kiev și, în primul rând, esența urii care a declanșat această tragedie. Războiul continuă. Păcat, mare păcat…
* „Războiul lumii – Epoca lumii”, de Niall Ferguson, traducerea de Alina Predescu, Editura Polirom, 2022.