9 comentariiMandatele precedentului rector, economistul Vasile Ișan (2008-2016), au fost înțesate de restricții financiare și de măsuri de austeritate în serie, pe fondul crizei economice globale. Toader era văzut de universitarii ieșeni ca un „bun manager”, cu reputație câștigată ca judecător al Curții Constituționale și în cele trei mandate de decan al Facultății de Drept de la UAIC.
În perioada imediat următoare, deciziile manageriale ale lui Toader aveau să dezamăgească. În primul rând, nu a stat nici măcar un an cap-coadă la conducerea universității, fiind ales ministru al justiției în cabinetul Grindeanu în 2017. A rămas la guvern până în aprilie 2019, perioadă în care s-au mai succedat doi premieri: Mihai Tudose și Viorica Dăncilă.
S-a întors la șefia UAIC, unde își suspendase postul, exact la timp pentru a pregăti campania electorală în vederea câștigării celui de-al doilea mandat.
L-a început în 2020, cu o parte dintre aceleași promisiuni pe care le făcuse în 2016, dar cu „moștenirea” de a fi ministru al justiției în trei dintre guvernele care au atentat la existența statului de drept în România.
Totuși, cele două mandate ale sale la conducerea universității au lăsat o amprentă importantă în istoria celei mai vechi instituții de învățământ superior din România.
Iubit de universitari: a crescut considerabil salariile
Una dintre cele mai stringente probleme în 2016 la UAIC, an considerat „bun” economic pentru universitățile din România, era plata muncii profesorilor.
Cadrele didactice sunt remunerate atât prin suma încasată pe contractul de muncă, conform grilelor aprobate la nivel național, cu diferite sporuri și bonificații, cât și din suplimentarea activității cu ore ținute în regim de „plata cu ora”.
Așa cum menționa în planul managerial candidatul care a câștigat alegerile în 2024, economistul Liviu Maha, universitatea ieșeană „se laudă” cu una dintre cele mai încărcate norme pe cadru didactic în țară. Asta înseamnă că sunt profesori puțini care acoperă forțat toate necesitățile didactice. Ce depășește norma din contractul de muncă se achită în regim de „plata cu ora”.
La unele cadre didactice, în special cele aflate la început de carieră – asistenți sau șefi de lucrări, orele ținute în regim de „plata cu ora” reprezintă cel puțin la fel de multe precum cele din norma standard.
La venirea lui Toader la conducerea UAIC, situația era critică din acest punct de vedere: la unele facultăți, lefurile pentru plata cu ora fie nu erau plătite, fie beneficiarii primeau sume derizorii, de câteva zeci de lei lunar pentru zeci de ore prestate.
Era o politică a vechii conduceri, care împărțea facultățile în „bogate” și „sărace”; cele care aveau venituri proprii din taxele studenților sau alte activități plăteau și activitatea cu ora, celelalte nu sau foarte puțin.
În primul an al venirii lui Toader, situația s-a remediat: a fost eliminată catalogarea facultăților, s-a stabilit un plafon maximum de plată (la nivel de lector) și toți angajații din universitate au fost plătiți.
Doar că succesul lui Toader a devenit, ulterior, normalitate. La nivelul anului 2016, finanțarea de bază pentru universități pornea de la un calcul de circa 2.500 de lei/student. În prezent, suma este de trei ori mai mare, acoperind cu lejeritate inclusiv creșterile salariale din învățământ din ultimii ani.
„Maestrul intabulărilor”
În mod ironic, mai multe articole scrise de profesori din universitate îi recomandau lui Tudorel Toader să se retragă din cursa pentru funcția de rector și să se angajeze consilier în urbanism la universitate, să se ocupe de domeniul funciar și de intabulări.
Realitatea este că, la venirea lui Toader la conducerea universității, nici măcar corpurile principale de clădire ale universității nu erau intabulate integral. Grădina Botanică nici atât, iar acolo erau procese peste procese, multe aflate încă în derulare, în care moștenitorii vechilor proprietari rup bucăți din zonele protejate ale grădinii în instanță, cu decizii definitive.
Fără intabulările făcute pe proprietățile universității, inclusiv la nivelul stațiunilor de cercetare pe care UAIC le are în toată țara, nu încăpea discuție pentru implementarea niciunui proiect de dezvoltare, fiindcă nu exista cadrul legal necesar. De altfel, preocuparea față de patrimoniul universității a devenit o obsesie pentru fostul rector, cu care s-a lăudat ulterior în campaniile electorale, interogându-și contracandidații: unde erați voi când eu luptam pentru patrimoniul universității?
Și aici sunt câteva obiective notabile finalizate în cei opt ani, cu mențiunea că e greu de determinat cât anume a fost meritul rectorului Toader și câte nu s-ar fi realizat oricum, pe liniile de finanțare, în special de la Compania Națională de Investiții. UAIC a reușit să scoată din paragină „Casa Universitarilor”, pe care a recăpătat-o în instanță și apoi a renovat-o, transformând-o într-un restaurant pentru comunitatea academică și invitații săi.
În mandatul lui Toader a mai fost reabilitat un corp central al universității, care a stat nefolosit aproape 10 ani – o clădire de patrimoniu, fostă pușcărie, care fusese închisă, fiindcă era nesigură, holurile fiind pline de șobolani și de otravă pentru aceștia.
Chiar înainte de campania electorală pentru mandatul secund, Toader a mai inaugurat un corp de clădire care stătea să se dărâme. O altă investiție notabilă este Observatorul astronomic, singurul din Iași, unde s-a cumpărat aparatură nouă și s-a renovat clădirea, fiind deschis și pentru publicul larg.
Au rămas însă și foarte multe proiecte la sertar, parte din ceea ce i se reproșează acum ca fiind „greaua moștenire” – printre construcțiile care n-au nicio șansă de realizare se numără un bazin olimpic pe un teren din zona Copou. Mai există o parcare supraetajată aflată în stadiul de proiectare, care ar urma să fie construită în spatele sediului central al universității.
A condus „din umbră” și cât a fost ministru
Primele critici vocale care l-au vizat pe fostul rector au apărut după ce Toader a acceptat să ocupe fotoliul de ministru al justiției. Autosuspendat din funcția de șef al UAIC, Toader apărea des în imagini cu interviuri pe care le dădea din biroul de rector de la Iași, iar sursele Libertatea au confirmat că, de multe ori, în weekenduri, aveau loc ședințe restrânse ale consiliului de administrație în prezența și sub coordonarea lui Toader.
Proiectele sale fanion, cum ar fi Casa Universitarilor, au stat mult timp la sertar, cât a fost el plecat: începută în 2016, clădirea a fost finalizată șase ani mai târziu, în 2022. Practic, campania pentru al doilea mandat l-a găsit pe actualul rector fără un proiect de patrimoniu finalizat, deși l-a asumat de mai multe ori, în mai multe rânduri.
Campania din 2020 a fost un fiasco: fără un contracandidat veridic și având dezaprobarea generală a comunității, au fost înregistrate peste 100 de voturi nule și a fost un record de prezență negativă, sub 80%.
Și-a înlăturat oamenii care l-au ridicat
Fostul rector al universității a fost acuzat de multe ori că a devenit paranoic și că și-a îndepărtat oamenii care i-au fost apropiați sau care l-au susținut de-a lungul anilor.
Spre exemplu, deși majoritatea rectorilor ajunși la al doilea sau al treilea mandat au în mare parte aceeași echipă de prorectori, Tudorel Toader a rămas cu un singur prorector din 2016: prof. dr. Ionel Mangalagiu, care se ocupă de zona de cercetare și despre care sursele Libertatea spun că era unul dintre cel mai puțin apreciați în comunitatea academică. Aceleași surse explică însă că a avut mereu calitatea de a-i fi loial rectorului în toate circumstanțele.
Rând pe rând, prorectorii numiți în primul mandat au fost îndepărtați, unii prin diferite tertipuri neasumate de rector, alții prin împlinirea vârstei de pensionare și înlăturarea automată din funcția de conducere. Notoriu a fost cazul prof. dr. Cătălin Tănase, care era, neremunerat, și director al Grădinii Botanice de 11 ani, dinainte ca Toader să preia rectoratul, și pe care fostul ministru al justiției a încercat să îl îndepărteze inclusiv din acea funcție.
Iar pe prorectorii Corneliu Iațu și Mihaela Onofrei i-a împins să demisioneze cu două luni înainte de alegeri, când Mihaela Onofrei a anunțat că îl va contracandida. Ei i-a reproșat, într-un e-mail intern, că există o incompatibilitate între funcția de prorector și cea de candidat la funcția de rector, iar lui Iațu – că o susține. Le-a retras amândurora dreptul de semnătură și apoi aceștia au demisionat.
O mare pată pe imaginea universității
Afectarea la nivel național și internațional a imaginii universității a fost revendicată de diferite cadre didactice ale UAIC încă din 2020. Toader a fost acuzat că a rupt legături instituționale solide între universitățile din Iași. Pe vremea rectorului Dumitru Oprea, în urmă cu peste 15 ani, erau discuții legate de o eventuală comasare a universităților din Iași, sub umbrela UAIC. În urmă cu opt ani, în timpul mandatului rectorului Vasile Ișan, aveau loc ședințe comune de senat și consiliu de administrație între UAIC și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași. Venirea lui Toader a rupt însă aceste legături.
În primul rând, sursele Libertatea explică faptul că Toader era văzut de ceilalți patru rectori din Iași, cel mai adesea, ca fiind „cel mai egal dintre egali”, în special în discuțiile și proiectele comune. Dacă la nivel național, universitatea a continuat să fie relevantă în cercurile științifice și în coalițiile naționale și europene, la nivel local, situația a ajuns la un minim istoric.
În goana după asigurarea patrimoniului universității, Toader a dat în judecată Politehnica, pentru a recupera jumătate din clădirea istorică din Copou, care, susține el, i s-ar cuveni UAIC. Apoi a dat în judecată și Agronomia pentru recuperarea terenului și a clădirii în care aceștia au dezvoltat cea mai populară cantină din Iași. A pierdut în toate cele trei termene, dar Toader a dus procesul până la Înalta Curte de Casație și Justiție.
***
După ce a pierdut alegerile în fața economistului Liviu Maha, fostul ministru al justiției nu va părăsi biroul de rector fără a-i lăsa acestuia un „cadou”. A programat cu o lună mai devreme întâlnirea consorțiului Universitaria la Iași, format din cele mai mari universități generaliste din țară: pe 19 aprilie, față de luna mai, când era în mod normal programat.
Practic, la patru zile după ce noul rector își va prelua oficial mandatul, el și echipa proaspăt numită de prorectori vor trebui să discute cu omologii lor de la cele mai mari universități din România despre politici publice și guvernarea sistemului de învățământ.