8 comentariiÎn ultimii ani, experții în populism, americani și europeni deopotrivă, s-au arătat îngrijorați din cauza ideologiei populiste pe care o îmbrățișează mai nou Partidul Republican, dominat de personalitatea lui Donald Trump. Presupusul candidat al republicanilor pentru cursa prezidențială din acest an nu s-a pronunțat direct împotriva proiectului de lege privind ajutorul pentru Ucraina, dar s-a întrebat pe rețelele de socializare, în stilul său conflictual: „De ce nu dă Europa mai mulți bani pentru a ajuta Ucraina?”.
Deși acest curent populist există în rândul partidului conservator american, prin facțiunea MAGA, o analiză mai atentă a diviziunilor din interiorul partidului scoate la lumină nuanțe foarte importante.
Voi încerca să argumentez că atunci când vine de vorba de decizii ale Congresului american pe teme de politică externă, este mult mai important de urmărit raportul de checks&balances între executivul american (președinție) și legislativ (congres), care încă funcționează, decât retorica flamboaiantă a lui Trump care induce falsa idee că republicanii ar fi devenit toți agenții de influență ai Rusiei. Nici pe departe acest lucru.
Există două paliere de analiză pe această temă:
1. Diviziunile ideologice din interiorul Partidului Republican.
2. Deciziile de politică externă ale republicanilor din Congres atât în timpul mandatului de președinte al lui Trump, cât și în timpul mandatului democratului Joe Biden.
Dacă în Uniunea Europeană, curentele populiste radicale de dreapta sunt desprinse de partidele cu ideologie conservatoare clasică (cum este Grupul Popular European din Parlamentul European), oferind astfel mai multă claritate doctrinară pentru a trasa granița între ideile creștin-democrate permise în prezent către mainstreamul politic și unde începe populismul, în Statele Unite acest lucru nu s-a întâmplat. În fapt, Partidul Republican cuprinde, în acest moment, atât conservatori clasici cum este Mitt Romney, Lindsey Graham sau cum a fost în trecut John McCain, cât și populiști izolaționiști-naționaliști pe tiparul lui Donald Trump, cum este de pildă, Marjorie Taylor Greene, care face parte din facțiunea MAGA (Make America Great Again).
Această situație generează multă confuzie în privința evaluării ideologiei partidului. Conservatorism din perspectiva lui Mitt Romney sau Lindsey Graham, de pildă, înseamnă idei sociale conservatoare, intervenția limitată a statului în economie, susținerea mediului de afaceri, iar în chestiuni ce țin de politică externă, republicanii clasici militează pentru comerț liber între state și intervenționalism american pe scena globală. În schimb, populiștii naționaliști, cum este Donald Trump, promovează discursul anti-elită (noi, poporul cel pur, contra lor, elita coruptă de la Washington), protecționism economic în chestiuni legate de comerțul între state și retragerea Statelor Unite din organizațiile internaționale și, în general, din lume.
Dacă retorica populistă lui Trump, una foarte puternică și percutantă, a făcut și face agenda publică, deciziile de politică externă ale republicanilor din Congres nu au urmat nici pe departe acest curs. Din contră, de multe ori republicanii i-au forțat mâna lui Trump să promulge legi, în perioada când deținea funcția de președinte al Statelor Unite, pe care la nivel retoric el le critica.
Sigur că recâștigarea președinției de către Trump în noiembrie 2024 ar prezenta o mare problemă pentru relația transatlantică, dar asta nu înseamnă automat că Statele Unite se vor retrage numaidecât din NATO sau că nu vor mai ajuta deloc Ucraina. Încă există anticorpi în Partidul Republican care luptă împotriva populismului MAGA. Ce se întâmplă în acești ani de ascensiune politică ai lui Trump este că declarațiile sale provoacă mult zgomot și umbresc la nivel de discurs activitatea Congresului.
Experții americani specilizați în tematica polarizării Congresului american, cum este Jordan Tama, au explicat că acest fenomen al polarizării între democrați și republicani a crescut după terminarea Războiului Rece, îngreunând astfel politica de cooperare între cele două mari partide pe temele de politică externă, așa cum exista ea ca tradiție în perioada bipolarității Statele Unite-Uniunea Sovietică, însă pe anumite teme, consensul bipartidist din Congres încă funcționează.
De pildă, în timpul mandatului de președinte al lui Trump (2017-2021), când președintele american încuraja cooperarea cu regimul autoritar de la Kremlin și critica puternic aliații NATO, strict din perspectiva legilor votate în Congres, curentul bipartidist antiprezidențial a funcționat. Atât democrații, cât și republicanii au votat legi pentru a impune sancțiuni Rusiei și Chinei, au trecut legi pentru a împedica președintele american, indiferent cine ar fi el, să decidă retragerea Statelor Unite din NATO fără aprobarea Congresului și s-au opus în mod repetat deciziei lui Trump de a reduce bugetul Departamentului de Stat.
Mai detaliat, în anul 2017, democratul Ben Cardin și republicanul Linsdey Graham (care se află în război politic cu Donald Trump), au inițiat legea CAATSA (the Countering Americas Adversaries through Sanctions Act), pentru a sancționa interferența Rusiei în alegerile din 2016 din Statele Unite, iar Donald Trump a ajuns să o promulge, chiar dacă la nivel de discurs o critica dur. În anul 2019, același Trump promulga legea privind autorizarea bugetului apărării SUA (National Defense Authorization Act), care prin tradiție este revizuită anual prin acord bipartidist, pentru a sancționa oamenii de afaceri implicați în construcția conductei de gaze Nord Stream și a ajuta militar Ucraina, deși la nivel de discurs, același Donald Trump se opunea constant acestei strategii.
Tot în anul 2019, același republican Lindsey Graham împreună cu democratul Robert Menendez au trecut o lege, cu scopul de a-l constrânge pe Trump, care stipula că este nevoie de două treimi din membrii Senatului pentru ca Statele Unite să se retragă din NATO. Comisia pentru Relații Externe a Senatului a aprobat acest proiect de lege în decembrie 2019, chiar dacă administrația Trump și-a exprimat opoziția față de acesta în fața Congresului. Demersurile legislative care blochează președintele să ia o decizie unilaterală de retragere a Americii din NATO au continuat cu sprijinul republicanilor și în mandatul lui Joe Biden.
Linia de politică externă împotriva populismului izolaționist MAGA a continuat în perioada mandatului de președintelui al democratului Joe Biden fără mari probleme. Ce s-a întâmplat în ultima jumătate de an este faptul că republicanii au legat pachetul de ajutor extern pentru Ucraina, Israel și Taiwan de cea mai polarizantă temă electorală din Statele Unite, și anume securitatea frontierelor.
În acest an, reputatul profesor Jordan Tama, specializat în tematica polarizării Congresului american, a publica o amplă analiză (Bipartinsanship and US Foreign Policy. Cooperation in a Polarized Age, Oxford University Press) despre cum a crescut acest fenomen în perioada 1991-2020. Există în mod evident o corelație între creșterea polarizării și scăderea consensului bipartizan între democrați și republican. Tama constată, prin analiză de date, că nivelul de cooperare a fost ridicat în categoriile de securitate națională, afaceri internaționale și economie internațională, dar mai scăzute în dezbaterile legislative privind imigrația.
El arată că majoritatea democraților și republicanilor din Congres au votat de aceeași parte în 66% din voturile privind securitatea națională, 67% din voturile privind afacerile internaționale și 65% din voturile privind economia internațională. Fiecare dintre aceste rate depășește rata de 54% de bipartizanat în ceea ce privește chestiunile de politică internă. Fiind vorba despre competiția clasică între partide, inevitabil consensul între cele două partide pe chestiuni interne este mai scăzut. Voturile privind imigrația reprezintă însă excepția clară, acestea reprezentând o rată de numai 41% din voturile bipartidiste. În fapt, datele arată că democrații și republicanii se înțeleg cel mai greu în chestiunile privind imigrația.
Ca o concluzie, fiind an electoral, competiția internă dintre cele două partide are consecințe negative asupra deciziilor de politică externă a Statelor Unite, dar nici pe departe adevărul factual nu poate fi descris reducționist și alarmist, în alb sau negru, așa cum, uneori, ajunge el în spațiul public românesc.