41 comentariiTabloul e universal. Orașe medii și mici intră în reparații, de cele mai multe ori absolut necesare, dar presărate cu tâmpenii magistrale. Lucrările trenează, firmele de casă subcontractează, banii intră în găuri negre, flori decorative și pavele. În medie 2-3 ani după alegeri, vajnicii locuitori ai orașului Nicăiereni – să numim astfel urbanul românesc, de la Constanța până la Satu Mare, trecând prin Focșani și București – trec prin chinurile facerii „modernizării”.
Ca să fii ales primar, trebuie să bagi orașul puțin în colaps
Totul e zguduit. Acesta este adevăratul program electoral: trepidațiile și praful. Parcuri pline de copaci seculari sunt prelucrate pe bani europeni de mai rămân 10 bețe și șase locuri de joacă din plastic pentru copii.
Unora, să fim cinstiți, ne și place. Dacă parcul e cu multă natură, nu ne ducem – ne e frică de prea multe tufișuri. Dacă parcul e refăcut european cu gărdulețe, gazon, copăcei ca niște măturici și mașinuțe de bâlci, atunci ne ducem.
Probabil, dacă am putea deschide un mall direct în parc ar fi beton! Sau un supermarket în care să intri cu coșul, să mergi pe lângă un lăculeț artificial și mașini automate de dat cu pumnul, să iei ceva la ofertă și să plătești la ieșire – așa ar arăta paradisul.
Tranșeele din Focșani
Orașul cel mai aproape de mine e Focșani, un vajnic orășel de provincie, ca multe altele, cu multe ambiții și puține idei ale conducerii. Iubesc orașul ăsta, așa cum am iubit și Bucureștiul. Știți cum e, ne iubim orașele, dar ele pe noi nu prea. Primăria l-a săpat tot în ultimii 3 ani. Când se asfalta puțin, se spărgea repede și mai mult.
Focșaniul a mai trecut prin câteva reprize de refaceri de la zero. Piața Unirii, locul unde se tropotește anual hora Unirii Mici, era un loc de patrimoniu comunist, cu mozaicuri și marmură, brazi și un parc. Atât i-a dus pe ăia capul, dar arăta onorabil.
Noroc că au venit fondurile europene și în Piața Unirii s-a turnat cel mai ieftin ciment, s-au făcut niște gropi cu descoperiri arheologice care ne arată că trecutul e un soi de cârtiță care iese și-ți lasă câte un mușuroi prin centru.
Și, mai ales, s-a tăiat juma‘ de parc pentru spații comerciale. Asta era acum vreo 15 ani.
Să vă pun la punct puțin cu politica Vrancei. Primarul e PSD, șeful consiliului județean e PNL, Cătălin Toma, considerat o revelație după ce l-a detronat pe Oprișan. Pare raiul democrației.
De la „Vorbe, nu fapte!” la tăcere absolută
Detronarea însă era de ceva timp făcută. PSD central (Ciolacu în special) nu-l mai dorea pe Oprișan. La alegeri, Oprișan a tras PSD în jos, oamenii se săturaseră. Problema e că nou-veniții sunt șterși și netransparenți. Sunt un soi de roboței care nu pot da din ei nici măcar câte o perlă à la Oprișan care striga pe scenă: „Vorbe, nu fapte!”.
Primarul pesedist și șeful de CJ penelist sunt din categoria „nici măcar vorba, d-apăi fapte”.
Blat între politicieni
Cristi Valentin Misăilă, primarul PSD al Focșanilor, a crescut într-un mediu armonios de blat politic tipic. Liberalii se prefac că luptă, pesediștii se prefac că ripostează, toată lumea-i bine.
În noul mandat s-a apucat de treabă. De 3 ani încoace se lucrează intens la refacerea bulevardelor, trotuarelor, tot.
Sigur că e necesar, problema e că nu se mai termină, iar a doua problemă e că fiecare lucrare importantă e dublată de tot soiul de idei stupide: înlocuirea unor borduri, punem pavele pe trotuar, scoatem pavelele și tot așa.
Totul se face deodată. Nu se termină o lucrare? Nu-i nimic, mai deschidem un șantier. Un bulevard care întâlnește centura orașului e praf de 3 ani și jumătate, de exemplu. Acum doi ani, le și vine o idee: să-l îngusteze pe o bandă, chiar înainte de centură. Se face un trafic infernal. Apoi, după dezastru, se scoate bordura pusă, se lasă un crater și reapar două benzi.
Misăilă mi-a transmis într-un răspuns oficial că traficul încărcat nu era de la acea decizie stupidă a constructorului, ci de la tradiționalele aglomerații de Crăciun. Nu i-am mai trimis poză cu borduri și alte jocuri inexplicabile ale constructorului. Așa e, cum spune primarul, nu cum am văzut câteva noi, câteva mii de cetățeni.
Ce sume se cheltuiesc în Focșani
În baza Legii 544 am făcut o cerere pentru a vedea cât de cât detaliat cheltuielile pentru oraș în ultimii 3 ani. Sumele nu-s mici pentru un oraș mediu spre mic (67 000, populația a scăzut cu 10% în 10 ani și cu 35% în ultimii 30 de ani!).
Aproximativ 100 milioane de lei cheltuieli, 20 de milioane de euro, pentru un parc reabilitat, parcări, trotuare, piste de biciclete etc., 300 de euro pe cap de locuitor, investiții.
Lucrările au întors tot orașul pe dos, nu a existat vreun plan de fluidizare, trei ani s-a mers pe carosabil ca pieton sau pe ulițe desfundate. Nu se putea altfel? Nu cred, pentru că, așa cum spuneam, există și un exhibiționism al renovării la nivel național.
Aleșii locali bagă câte trei ani de șantier și apoi încearcă mare finalizare în an electoral.
De obicei, după astfel de renovări, se constată că orașul a mai pierdut din verdeață, că acei copaci banali, dar utili au fost înlocuiți cu verde decorativ. Totul prin contracte costisitoare, că trotuarele pavate nu-s tocmai ok pentru o mamă cu copil în cărucior, că pistele de biciclete nu au fost concepute bine sau au rol de decor, ca-n București, să te plimbi duminica prin centru.
Sunt și orașe unde lucrurile astea par că au fost făcute cu ceva mai mult cap. Însă, în general, se copiază prostiile din București: privilegierea mașinii, un bâlci în centru pentru weekend, lucrări aiuristice pentru „iubitorii de frumos”.
Bucureștiul se sufocă sub propria populație, dar multe orășele mici devin niște parcări triste, deși li s-a înjumătățit populația.
Dictatura adevărată e în orașele mici
Dansul trist al primăriilor care nu lucrează decât ca să le iasă din patru în patru ani un șirag de tăieri de panglici se pare că va continua. La anul se astupă tot, peste doi ani o luăm de la capăt.
După ce s-au terminat niște trotuare frumoase în Focșani, a apărut Electrica, având un contract tot cu Primăria, și le-a găurit de nu s-au văzut. Un obicei care ține în viață și capitaliști locali de vârf, diverși Farmazoni (ca-n povestea lui Buzatu de la Vaslui), și care satisface și o masă de cetățeni care nu mai au pretenții decât „să se facă ceva orice”.
Spre deosebire de București, Cluj sau Timișoara, în orașele mici nu se discută. Orice critică e formă de rea-voință. Criticile rămân doar bârfe, nu ajung în spațiul public. Însă critica ar fi chiar o plimbare la pas cu un Misăilă și alții ca el prin orășelele pe care le conduc.
Cea mai bună anchetă jurnalistică ar fi o filmare pe la vreun botez sau cumetrie în lumea bună a oricărui orășel, ca să îl vezi și pe ăla care se „ocupă” de spațiile verzi, și pe ăla de a scos și a băgat pavele de câte 5 ori în același loc, și pe ăla cu artezienele, și pe ăla cu bulevardul-tranșee. O poveste obișnuită din Nicăiereni, un strat subțire de afaceriști, politicieni șterși care nici măcar nu mai dețin cine știe câtă putere și orașe care arată ca niște butaforii de bâlci.