ComenteazăÎnainte de Paști, arhimandritul Ciprian Grădinaru ne anunța la Agerpres că se va vaccina și că e bun vaccinul. După aceea a declarat, pe cel mai fără scrupule canal de vândut gunoi mediatic, România TV, că el n-a zis nimic la Agerpres despre vaccin, că se folosesc unii de el ca să facă reclamă vaccinului.
Agerpres a publicat înregistrarea și bine a făcut. Grădinaru spunea fix ce pretindea că n-a spus: că se va vaccina și că e bun vaccinul. E doar un preot mincinos și tupeist? Nu, omul se adaptează la mediu. Și unii o fac dezgustător de bine. Când vorbesc cu o agenție publică de presă le dau ce vor să audă: că e bine cu vaccinul. Când vorbesc prin hrube conspiraționiste, se adaptează și acolo: vaccinul e un experiment, e riscant etc. Nu e nicio contradicție aici.
Acest oportunism feroce care urmărește în același timp și popularitate, dar și stabilitate financiară se manifestă pe mai toate palierele. Iar contradicțiile exprimate de unul precum Ciprian Grădinaru sunt însăși contradicțiile Bisericii Ortodoxe Române. Să privim războiul deja public din interiorul BOR, Teodosie vs Daniel. Audiență contra bani.
CEO-ul Daniel și Teodosie HoReCa
În plină pandemie, lumea preoțească a ieșit în public cu o atitudine stranie. Pe de o parte, ne-au comunicat că sunt cu oficialitățile, că le sprijină cu campania provaccin etc. De cealaltă parte, clevetesc pe la colțuri cât pot că nu se mai poate cu botnița etc.
BOR s-a prezentat tot timpul cu o imagine bicefală, ca în perechea Daniel-Teodosie. Unul e serios ca un CEO de corporație, atent la vorbe și gesturi publice, celălalt strânge bani și popularitate din scheme facile de talcioc. Lumea vorbește deja de un război pe față. E război și nu prea.
Până acum, cu figuri opuse precum Daniel și Teodosie (și nu numai el, mai sunt tot felul de personalități populiste prin bisericile României), biserica rădea tot: și audiență, și bugete. Banii generează aceste contradicții. Banii publici, banii din administrație generează opinii provaccin. Capacitatea de a ține lipiți enoriașii de biserică, de a le vinde imaginea unei biserici active și alături de popor este departamentul lui Teodosie, el e cu like-urile și share-urile și antimască.
Banii pe care îi vrea Daniel sunt amestec de sprijin public deja foarte prezent (de la plata din bani publici pentru personal la patrimoniu susținut din buget) și putere politică. Banii pe care îi vrea Teodosie sunt din ăia „crescuți organic”, din evenimente live.
Banii publici vs cutia milei
Daniel e ca o companie de vânzări online, o mașinărie de exploatare și distribuire. Teodosie e ca Untoldul, are nevoie de public live. Amândouă resursele de bani și putere se împletesc în jurul instituției bisericești. Nu întotdeauna armonios. În ultimele luni, banii publici și influența lui Daniel au intrat în contradicție cu popularitatea și cutia milei doldora a lui Teodosie.
În februarie, Iohannis și Daniel se întâlneau în văzul lumii fără să comunice nimic. S-au întâlnit, s-au pozat și nu au spus nimănui ce au discutat. Pentru că nu era nevoie. Era ușor de înțeles mesajul: ne ajutăm între noi, tu ai nevoie de bani, eu am nevoie de susținere pentru politici nepopulare; mai repari niște biserici, dar îi mai potolești pe ultrașii bisericești antimască.
Avem un Patriarh Daniel, o figură care inspiră încredere administrativă, și un rebel Teodosie care aleargă după COVID cu agheasmă. Până acum cei doi se completau, unul era mai „oficial”, celălalt mai tabloid. Părerea mea e că acest joc a devenit periculos și că Daniel a scăpat situația de sub control.
Daniel e departamentul „dăm Cezarului ce e al Cezarului”. Însă zeci de site-uri, sute de figuri bisericești care au descoperit Facebookul vând mesaj conspiraționist și războinic împotriva a ce zice Cezarul. Daniel mai că nu e făcut „sorosist”, dar e numit pe site-urile bisericești radicale „securist”, „globalist” etc. Ceea ce părea echilibrat în politica bisericii, un discurs cu două fețe de cucerit și public, și bunăvoința puterii nu mai pare deloc echilibrat. S-au activat radicalisme vechi tolerate și încurajate în biserică.
Vechiul extremism de sub preș
Dar nu e doar de la pandemie. În timp ce Daniel ținea discursuri sforăitor-europene și uneori surprinzător de tolerante, avea în spate tot timpul un cor de apucați, unii legionari pe față, alții „doar” ultraconservatori care ar fi mâncat friptură de papistaș la micul dejun. Patriarhia nu simțea nevoia să ia vreo măsură împotriva unora care îi cântau cântece legionare lui Iustin Pârvu, de exemplu (sursa). Și câte exemple pot aduna!
Politica BOR a fost, se pare, tocmai credința că vor putea ține în frâu, undeva ascunși prin altar, tot soiul de apucați. Mi se pare că zodia apucaților ultraradicali a reexplodat. S-a pornit un nou val, de data asta mult mai articulat naționalist și dezlănțuit oportunist – eu îi zic naționalism HoReCa, paradigma în care intră lejer Teodosie.
Teodosie se comportă ca vlogării pe YouTube. Vindem orice „merge”. Suntem antibotniță, că e la modă, suntem orice „prinde la publicul nostru, îi dăm ce vrea să audă”. E un populism pervers. Teodosie cel atât de priceput în afaceri „tomitane” nu le va zice niciodată enoriașilor „bă, ce salarii mici aveți, ce greu o duceți”, le va livra noua vrăjeală, împreună cu Șoșoacă, „sunteți vai de voi din cauza măștii”.
Nu din altă cauză s-a apucat Teodosie acum de mărețele gânduri cu voce tare despre femeile păcătoase care suferă la naștere pentru că au mușcat din măr. Știe că aceste poncife prind la public, tot confirmă stereotipuri populare. Eu nu cred că preoți empatici, care chiar își cunosc enoriașii, nu știu chinurile, mult mai variate decât nașterea, la care sunt supuse femeile nu de păcatul originar, ci de „lumea tradițională” plină de abuzuri și nedreptăți. Teodosie nu moare de grija enoriașilor, moare de grija popularității.
Dacă pică Daniel și vine Teodosie?
Întrebarea e, acum, când Daniel și Teodosie nu mai par vlăstare din același trunchi, ce ne facem dacă primul e săpat și uzurpat de cel de-al doilea? Mi-e teamă că vom plânge după Daniel (eu sunt ateu, nu vorbesc în calitate de enoriaș, ci de cetățean într-un stat unde biserica are influență indiferent de credințele personale ale unora ca mine).
O voce duplicitară, dar atentă la mecanismele complicate ale societății, cum e Daniel, poate în astfel de momente să fie ușor dată la o parte de voci din ce în ce mai multe și mai isterice de populiști bisericești care, mai nou, se împletesc și cu voci neolegionare, și cu fani Trump și alte forme de conservatorism global.
Așadar, păcatul vechi al bisericii e că și-a băgat sub preș extremismul real. Până acum au fost amorțite aceste tendințe cu bani. BOR a greșit teribil când nu a condamnat ferm nici trecutul strâns legat de extrema dreaptă criminală în interbelic, a greșit teribil băgând sub preș și susținând retorici cu succes popular extrem de periculoase prin intoleranță. E timpul ca Daniel să mai lase din pofta de bani și administrație și să reechilibreze o instituție care acum pare pur și simplu un mușuroi al fanaticilor de tot soiul.
Ba, mai rău, au început să apară profeți schizoizi, care dimineață vorbesc ca Iohannis, și la slujba de seară vorbesc ca Șoșoacă. Bieții subordonați nu mai știu cum e bine să fii, ca Daniel, omul cu puterea, sau ca Teodosie, omul cu popularitatea. Și atunci încearcă să fie amândouă deodată, precum ridicolul arhimandrit pomenit mai sus.
Vechiul oportunism, și cu banii în sac, și cu discursuri „antisistem” ultrabigote și tradiționaliste, produce un dezechilibru major în spațiul public. Cam mulți profeți falși își flutură bărbile pe sub mască, cam multe idei de peșteră răsar cu forță înzecită. Acesta este un semnal și pentru noi toți, dar și pentru liderul bisericii, Daniel, responsabilul principal pentru faptul că biserica a început să vorbească pe mai multe voci, unele acceptabile, altele inacceptabile într-un stat laic și democratic.