Asistăm la prăbușirea sănătății mintale a românilor la niveluri nemaiîntâlnite până acum. Șase probleme grave

Și niciodată până acum azilele-mastodonți vechi de mai bine de un secol, spitalele psihiatrice, unica intervenție instituțională semnificativă din România, nu au apărut mai desuete și mai incapabile să facă față problemelor prezentului.

Iată o serie de evenimente care exemplifică din plin situația în care ne aflăm.

1. Un consumator dependent de droguri de 19 ani se suie la volan intoxicat fiind cu trei droguri foarte puternice și omoară doi tineri.  Câteva zile mai târziu, un accident similar a implicat un șofer de aceeași vârstă, intoxicat cu alcool.
   România este țara care nu are niciun centru de tratament cu paturi (nici detoxificare, nici post-cură) pentru consumatorii minori de droguri sau alcool. Practic, dacă ai un copil care consumă droguri, nu există pentru voi niciun centru specializat, deși consumul la tineri este în creștere și suntem oficial țara cu cel mai mare consum de etnobotanice din Uniunea Europeană.

Prevenirea, activitate specializată de intervenție psihologică și comportamentală, este lăsată pe seama câinelui polițist Șuier, în timp ce polițiștii se pozează cu baloane verzi pe Facebook. Lipsește o strategie la nivel național și lipsesc specialiștii care să o implementeze în comunitățile locale.

2. Un bărbat se leagă cu lanțuri de o linie de metrou pentru a-și exprima exasperarea și deznădejdea față de problema jocurilor de noroc care l-au distrus. Cu câteva luni în urmă, într-un oraș ca sute de alte orașe din această țară, un tânăr își dă foc și moare, aparent din cauza datoriilor la jocuri de noroc. Nicio reglementare nu a fost posibilă și niciun program de intervenție nu a fost dezvoltat din bani publici, în ciuda faptului că statul român primește miliarde de la această industrie care prosperă incomensurabil din sărăcirea populației sărace.

3. Recent, o femeie și-a aruncat de la balcon cei doi copii, probabil din cauza unui episod depresiv psihotic. Într-un sat, un bărbat cunoscut cu boli psihice își omoară părinții în timpul unui episod de boală – nimeni nu-l mai evaluase psihiatric pe acest pacient de multe luni. 
   În România, lipsește orice formă de monitorizare la domiciliu a pacienților psihiatrici cu forme grave de boală, nu am dezvoltat echipele mobile de psihiatrie, un punct central al intervențiilor moderne de sănătate mintală și nu avem continuitate a îngrijirilor, pacienții migrând de la un spital la altul, de la un medic la altul, pentru ca în final să se piardă ajungând în îngrijirea rudelor, în cel mai bun caz, pe stradă sau în penitenciar, cel mai adesea.
4. O serie de azile de bătrâni au fost descoperite recent în județul Ilfov, unde rezidenții, mulți cu demență sau alte probleme neuropsihice ale vârstei a treia, erau ținuți în condiții insalubre și dezumanizante. România nu dezvoltă în prezent niciun program care să abordeze numărul tot mai mare de bătrâni cu boală Alzheimer și alte forme de deteriorare cognitivă a vârstnicilor.
5. Confruntați cu un număr tot mai redus de persoane care să dorească să se interneze într-un spital de psihiatrie, numeroși manageri și angajați ai acestor vechi azile ridicate la începul anilor 1900 și mai devreme își internează pe rând rudele și prietenii pentru a îndeplini cota de internări pe patul de spital. Pe de altă parte, degradarea tot mai accentuată a acestor azile și absența unor proceduri moderne de îngrijire și supervizare au creat tragedii – în urmă cu câteva zile, o pacientă internată a fost ucisă de o colegă de salon. Nu de mult, la București, o pacientă internată a murit de sete și foame, rătăcită și dezorientată fiind în curtea Spitalului Obregia. Aceste decese se adaugă la cele aproape 80 de decese printre pacienți, documentate de Centrul pentru Resurse Juridice la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare în 2004.
6. Explozia unei stații de gaz lichefiat soldată cu morți și răniți cu arsuri grave a redeschis o traumă națională recentă, cea a accidentului de la Colectiv. Instituțiile Statului au dovedit încă o dată incapacitatea de a-și proteja cetățenii.
   Românii trăiesc într-un mediu cu un grad înalt de risc pentru dezvoltarea tulburărilor psihice: angoasa permananetă că ceva rău se poate întâmpla, sentimentul lipsei de protecție de la cei care ar trebui să te apere, sentimentul lipsei de încredere în cei care ar trebui să te îngrijească atunci când ești bolnav, lipsa de speranță într-un viitor mai bun și neajutorarea cronică sunt elemente favorizante pentru nivelurile tot mai mari de tulburări anxioase, depresie și violență. În disperare de cauză, oamenii simt că doar fuga din țară îi mai poate pune la adăpost.  

Lista acestor grozăvii poate continua. Pentru publicul larg, aceste întâmplări sunt povești disparate, pe care le uiți, pentru a consuma următoarea tragedie. Pentru politicieni sunt crize de imagine asupra cărora trebuie asmuțite echipele de PR și oameni de comunicare pentru a le găsi un unghi favorabil sau o explicație convenabilă. Pentru presă sunt hrana cea de toate zilele, surse inepuizabile de clicuri și share-uri. 

Pentru noi însă, cei care lucrăm în domeniul sănătății mintale, aceste întâmplări sunt fațete ale aceluiași fenomen – degradarea continuă a stării de sănătate a populației românești din cauza excluderii acestui domeniu din lista de priorități a Ministerului Sănătății și a Guvernului României. 

Recent, Casa de asigurări a diminuat la jumătate banii pe care îi decontează pentru psihoterapie, instituind și niște condiții imposibil de îndeplinit pentru micile cabinete individuale ale psihologilor, eliminând practic posibilitatea îngrijirilor psihologice decontate prin asigurările publice de sănătate!

Nu avem nici măcar un studiu care să evalueze starea mintală a populației, doar aceste știri cutremurătoare care ne reamintesc cu regularitate cât de bolnavi suntem și devenim!

O întrebare care ar trebui să ne fie adresată:

Ce este de făcut?, ne-ar plăcea să fim întrebați de responsabilii cu destinele acestei țări. Probabil că nu se va întâmpla, dar este important să știm că se poate și că alții pot. Și nu departe și nici măcar la Vest. 

Ce metode funcționează. Exemplul Republica Moldova 

Unul din modelele excelente ne-a fost livrat de aproape 10 ani de colegii din Republica Moldova, unde o reformă consistentă a serviciilor psihiatrice este implementată din 2014 în parteneriat cu Trimbos, unul dintre cele mai prestigioase institute de sănătate mintală din Europa. 

Priviți un pic lista celor 40 (!!!) de centre comunitare de sănătate mintală, fiecare cu adresă și contul ei de Facebook! Am deschis la întâmplare pagina de Facebook a unuia dintre ele – Centrul Comunitar de Sănătate Mintală Briceni, unde prima postare era o informare despre misofobie, teama de microbi. Laolaltă cu traininguri pentru profesioniști, echipe mobile și, mai ales, schimbarea de paradigmă de îngrijire dinspre spitale spre ambulator și comunitate, colegii din Republica Moldova au reușit spectaculos acolo unde noi am stagnat. 

În primăvară, Moldova a anunțat demararea celei de-a treia faze a reformei psihiatrice, cu fonduri elvețiene care vor acoperi „suport pentru consolidarea serviciilor de sănătate mintală la nivel comunitar, programe de formare în domeniul sănătății mintale, iar familiile și comunitățile (vor beneficia) de activități de informare, educare și comunicare”.

Metode care nu funcționează

Condiția psihiatrului în România este cea a unui om care a călătorit în timp 100 de ani și trebuie să le explice celor întâlniți că lucrurile sunt radical diferite de cum și le imaginează ei. 

Nu, poliția, pușcăria și câinii-lup nu sunt metode eficiente de prevenire și control al fenomenului drogurilor în populație, schizofrenia nu se tratează „parcând” pacienții pe paturi de spital și lăsându-i în plata Domnului după externare, dacă lași casele de pariuri să se înmulțească necontrolat, vei obține un număr în creștere de consumatori dependenți care își distrug viețile și familiile, alcoolismul nu se tratează cu anunțuri la TV despre cum dăunează alcoolul în exces, ci cu centre specializate și psihoterapie, azilele psihiatrice sunt foarte bune pentru a lua oamenii de pe stradă, dar se pot transforma în locuri dezumanizante și uneori criminale, pușcăria nu e o soluție pentru problemele de sănătate mintală decât în mintea persoanelor sadice sau limitate intelectual și așa mai departe.

În această sută de ani, românii au trecut prin două războaie mondiale, o dictatură care a omorât, schingiut și dezrădăcinat milioane de oameni, am experimentat o tranziție grea, un exod uriaș și brutal prin emigrarea unui procent însemnat al populației active, o pandemie, acum un război la granițe.

Poate că este timpul să admitem că nu suntem tocmai bine mintal. Nimic nu ne iese, tot ce construim se dărâmă sau iese prost, stagnăm sau dăm înapoi în absolut toate domeniile, educația este un dezastru, transporturile – la fel. Poate că totuși este timpul să realizăm că nu suntem tocmai în regulă.

Poate că e timpul să ne ocupăm de sănătatea mintală a acestei țări. De sănătatea noastră mintală. Pentru unii este deja prea târziu.

Urmărește-ne pe Google News