Există România CFR-ului, a camioanelor, a autoturismelor și avioanelor. Fiecare destul de diferite.

Pentru intern, CFR este cea mai bună rețea – chiar și distrus cum e, CFR e modernitatea din viitor. Are infrastructură și ordinea lucrurilor. Trebuie doar îmbunătățit. Distrugerea lui e o crimă.

Mașina e salvarea individuală – o înțelegere primitivă a transportului. Sperăm că autostrada va salva România. Este un mit. Este mult mai utilă dezvoltarea sistemului de călători şi marfă al CFR – mai ieftin, mai ecologic, mai comod.

Avionul e pentru exterior, la interior, doar pentru o mică pătură socială: tehno, politică, business, creativi și muncitori externi.

Zona cea mai precară – oamenii abandonați de care vorbesc des – e în autogările improvizate: copiii din sate, muncitori zilieri, sezonieri, bătrâni, urbanul mic, periferiile foarte sărace ale țării etc. 

Haos

Aceste busuri, mici sau mari, sau rate, cum mai sunt numite, unesc zone diverse decuplate de la CFR. 

Vin dinspre Sibiu, care este foarte prost conectat cu diverse centre importante: până și cu Cluj sau Braşov, care nu sunt chiar foarte departe, legăturile sunt proaste. 

Nu căutați pe net informații, nimic nu corespunde cu ce scrie acolo. Afli realitatea din autogară care, de obicei, e ceva improvizat pe lângă gară. Fiecare rută are o altă firmă, iar tu plătești, dacă ai noroc să prinzi ceva, direct șoferului. Care e și casier, și dispecer, și tot. 

Apropo: în fiecare oraş sunt mai multe astfel de autogări sau locuri improvizate. În Sibiu sunt cel puțin trei. Una e lângă o benzinărie: aştepţi în ploaie, pe trotuar.

Păcănelele sărăciei

În Sibiu am mers să iau ruta de Sfântu Gheorghe, cum anunță site-ul. Doar că ruta în mai exista de ani buni: din cele patru rute anunțate, niciuna nu mai era funcţională. Iar pe site scria că poți plăti online…

Am încercat să sun. Nu au telefon și nu știi de unde pleacă: nu ai acces la informaţie. O doamnă mă sfătuiește să plec la Brașov și de acolo la Sfântu Gheorghe: „Dar vine peste o oră cel de Brașov, mergeți în locul cutare că e altă firmă”. Aștept. 

În barul autogării stau muncitorii sezonieri, trag de o vodcă de dimineață. La păcănele bat tinerii veniți de pe la munci de afară: își toacă banii. Pentru cei mai precari, viața e un soi de păcănele: banii câștigați greu se duc repede – o iluzie că se vor înmulți mistic. Viitorul lor cam asta este: păcănelele sărăciei. 

Autogară transformată în supermarket

Circul des cu stopul și cu autobuzul. Peste tot este cam aceeași situaţie. La Iaşi, faimoasa autogară de peste drum de gara CFR, în spatele Copoului, a fost transformată în supermarket. 

Sunt chestiuni elementare: lipsă de infrastructură minimă, lipsă de personal, lipsă de predictibilitate – şoferul poate pleca atunci când crede el necesar sau când umple maşina – lipsă de informaţii, lipsă de reguli şi sistem. E un haos şi o precaritate cu minimă siguranţă şi zero confort.

Sunt tot mai convins că transportul judeţean şi interjudeţean, care e ceva de interes public, nu are cum să fie doar privat și fără reglementări clare. Niciun privat nu va investi în infrastructură. Multe dintre vechile autogări au fost distruse sau transformate în marketuri sau au alte destinaţii. 

La acest capitol e nevoie de un sistem structural, cu infrastructură și cu ordine clară, stabil şi predictibil, cu personal calificat, cu informaţii şi cu acces uşor la programare şi achiziţie de bilete. 

Da, există o Românie decuplată de la CFR, care nu are mașină și trebuie să se deplaseze. Sunt elevi, studenţi, bătrâni, muncitori şi ţărani care se folosesc de această infrastructură total haotică și de o calitate îndoielnică: chiar destul de riscantă deseori. 

De reglementări de preţuri şi diferenţieri de cost nici nu putem vorbi: un copil și un bătrân plătesc la fel ca oricare altă categorie. 

Această improvizație cu soluții temporare nu prea merge: asta ne arată cât de neputincioase sau mafiotizate sunt unele instituții care girează acest haos. Și să nu uităm că sensul transportului public este în primul rând pentru deplasarea în siguranță și bune condiții a oamenilor și secundar pentru profit. Iar acesta trebuie să fie un proiect coerent, complex, care să răspundă nevoilor cetăţenilor acestei ţări.

Cea mai tristă lume circulă cu autobuzul. Și eu cu ei. Precaritatea și sărăcia sunt triste și depresive, precum aceste autogări. Pe ruta Sibiu – Brașov, a început ploaia măruntă.

Foto: autogara Transmixt din Sibiu

 
 

Urmărește-ne pe Google News