ComenteazăCă legile sunt bune sau nu, este greu de spus. Mai ales din cauza faptului că ele nu sunt puse în practică, într-adevăr. O lege bună ar trebui fie să schimbe în bine anumite aspecte deficitare, fie să păstreze lucrurile pe un făgaș pozitiv. Atunci când guvernanții înșiși aleg să nu aplice o lege, nimeni nu-și va mai putea da seama dacă aceasta este bună sau rea, pentru că nu are cum să-i măsoare rezultatele.
De exemplu, nu vom ști niciodată dacă prevederea din Legea învățământului prin care educației trebuie să i se aloce 6% din PIB anual este o prevedere care produce efecte benefice. Pentru că această prevedere a fost mereu prorogată, de 12 ani încoace. Niciodată nu s-au alocat 6% din PIB educației, guvernul alegând la fiecare început de an să amâne aplicarea legii. Uneori educația nu a primit nici măcar 2,5% din PIB, alteori nici măcar 2%, în anii foarte proști.
Nimeni însă nu are curajul să inițieze amendarea legii în așa fel încât să se renunțe la această prevedere. Ar da rău la electorat ca un politician să recunoască faptul că, de fapt, nu le pasă de învățământ, tocmai în țara mărețului program „România educată”.
La fel se întâmplă, lunile acestea, și cu Legea responsabilității fiscal bugetare. Această lege, votată și promulgată în 2010, încearcă să nu lase guvernele României, printre altele, să delireze în materie de gestionare a finanțelor publice. Legea pornește, ca multe altele, da la tratatele și regulamentele UE și este unul dintre pașii pe care trebuia să-i facem pe drumul spre aderarea la moneda unică europeană.
Această lege, ale cărei prevederi nu au fost prorogate, prevede că datoria publică a României nu trebuie să depășească 60% din PIB și că, în cazul în care datoria publică depășește 50% din PIB, guvernul trebuie să ia de urgență anumite măsuri, consfințite printr-un act normativ la nivel de lege, aplicabile din semestrul următor celui în care s-a constatat depășirea plafonului de 50% pentru datoria publică.
Ei bine, datoria publică a României a depășit 3 luni la rând pragul de 50% din PIB. După ce aproape tot anul 2021 datoria publică s-a situat, oscilând, pe la 48-49% din PIB, din ianuarie nu s-a mai putut jongla cu PIB-ul și cu nevoia de bani a guvernului, iar datoria a depășit pragul de 50% în ianuarie, februarie și martie. Acestea sunt lunile pentru care există date până acum.
Legea spune că în această situație, printre măsurile ce se impun și trebuie prinse în programul guvernului se numără și înghețarea cheltuielilor totale privind salariile din sectorul public.
Guvernul nu doar că nu a luat în calcul înghețarea acestor cheltuieli, ba le-a mai și crescut. Între ianuarie și martie 2022, adică exact lunile în care datoria publică a început să stea constant peste 50% din PIB, numărul angajaților bugetari a crescut cu 5.000. Da, în doar 3 luni statul a mai angajat 5.000 de oameni. De altfel, între 2019 și martie 2022, numărul bugetarilor a crescut cu 44.000 de salariați. De ce am ales acești ani? Simplu: 2019 este anul în care PNL a venit la guvernare, înaintea alegerilor, 2020 este anul în care PNL a dat din nou premierul, deși obținuse al doilea scor în alegeri, iar 2021 este anul în care pentru a păstra un premier de la PNL, Klaus Iohannis a reunit fostul USL. În nici măcar 3 ani cu premier PNL, ajuns acolo nu neapărat prin voința electoratului, numărul angajaților la stat a crescut cu 44.000, iar datoria publică a crescut de la 35% din PIB, la peste 50% din PIB.
Și, totuși, ce face guvernul pentru a nu mai permite datoriei publice să crească?
Cârpeli
Câteva măsuri luate de guvern ar fi acordarea de vouchere de câte 250 de lei la fiecare două luni persoanelor cu nevoi, măsură deja aprobată prin ordonanță de urgență, precum și, mai nou, acordarea unui ajutor unic de 700 de lei pensionarilor cu pensii sub 2.000 de lei, precum și acordarea salariaților din sectorul public a unui sfert din diferența de salariu conform legii salarizării unitare. Adică, practic, majorarea salariilor din sectorul public.
Problemele pe care guvernul trebuie să le rezolve în acest moment sunt din ce în ce mai complicate și s-ar putea să depășească priceperea economică a unui profesor de fizică, a unui militar de carieră și a unui absolvent de drept la particulară. Este nevoie ca guvernul să intervină cumva pentru a nu împinge în sărăcie mase mari de oameni, dar guvernul se mulțumește cu cârpeli ineficiente, refuzând cu obstinație să ia măsuri care ar putea opri avalanșa de scumpiri ce pare că nu mai poate fi oprită.
Că măsurile guvernului sunt ineficiente, se vede din disperarea cu care aruncă noi și noi ajutoare financiare pe masă. Problema este că o face, deja, ilegal, ignorând prevederile unei legi care este în vigoare și care spune extrem de clar ce trebuie făcut.
Legea, desigur, poate fi suspendată sau poate fi abrogată în întregime ori pe capitole. Dar atâta vreme cât nu se întâmplă acest lucru, guvernul este obligat să o respecte. Ceea ce, evident, nu face.
Pe lângă majorarea salariilor din sectorul bugetar (în baza unei grile din altă lege, care trebuie și aceea respectată), acordarea de ajutoare financiare persoanelor cu venituri mici și majorarea numărului de angajați bugetari, guvernul mai are o idee care să-l scoată din încurcătură. Se vorbește, de câteva zile, despre o modalitate prin care împrumuturile din PNRR (15 miliarde de euro) să nu mai fie calculate ca parte din datoria publică a țării. Acest lucru este imposibil, dar, cine știe, poate reușesc băieții noștri să facă o minune și să fraierească pe toată lumea, inventând împrumutul care nu e datorie. Au mai încercat și grecii, acum un deceniu, un deceniu și ceva, și nu le-a mers, dar poate îi merge lui Ciolacu. Sigur știe el niște băieți, pe undeva, care ne pot ajuta, contra unui comision simbolic. Sau, cel puțin, așa pare, că e genul care ar ști așa ceva.
Avem legi, așadar, dar nu le aplicăm, pentru că nu ne convine ceea ce ar trebui să facem. Avem, uneori, și alte soluții, poate mai bune, dar nu le punem în aplicare, ca să nu deranjăm investitorii, de exemplu.
Într-un fel, avem de toate: legi, soluții, resurse naturale… Păcat că nu ne folosește la nimic.