5 comentariiIon Stoica, profesor la Berkeley, inovatorul unui sistem folosit de mii de mari companii (împreună cu Matei Zaharia) și cel de-al patrulea cel mai bogat român potrivit topului Forbes, mărturisea că are exemple de colegi care au revenit în țară.
„În România sunt profesori care au studiat în străinătate și s-au întors, cum ar fi Costin Raiciu, de la Politehnica. Au grupuri de cercetare bune care colaborează mult cu cercetători din alte țări”, descrie Ion Stoica mediul fără granițe ale cercetării moderne.
Cât mai poate continua neorganizarea?
Șansa de a se întoarce acasă
Ce trebuie să se întâmple pentru racordarea uriașului bazin de resurse al României, din țară și din Diaspora, la sporirea bunăstării țării, la ridicarea unei figuri frumoase pe scena lumii? Printre altele, o coaliție politică și mai mare? Cât de mare să fie?
Diaspora a fost, este și rămâne a României. A României. Nu deținută în mod propagandistic, romantic, ci conectată concret. Mame, tați, surori, frați, bunici, nași, fini, prieteni, colegi.
Din discuții recente cu români bine situați în mediul universitar american: există o șansă de a se întoarce acasă dacă este găsită o formulă ca universități de acolo să aibă prezență fizică și aici.
Motivele par mai variante și de substanță decât s-ar imagina în discuții de o polarizare superficială. Românii din California, o bună parte a celor 140.000 de compatrioți, reiese și din dialogul Alexandrei Nistoroiu cu prorectorul Daniela Bota, nu văd în roz situația din SUA. Oricât de bine recompensați și instalați ar fi acolo, costurile vieții sunt imense.
Unii dintre ei se gândesc să se retragă în Europa, odată cu vârsta. Asistența medicală din SUA este extraordinar de costisitoare. Chiar și asigurat, cineva plătește și, de regulă, costurile se văd la un moment dat.
Dacă se gândesc la Europa, de ce să nu se gândească la România? Unele dintre motivele vehiculate de ei sunt realmente onorante pentru traseul RO.
Prezența fizică aici a unor universități cu bună reputație internațională este un pas cheie. Au și ei o vârstă, fiecare dintre noi are, nu mai pot aștepta, din păcate, o improbabilă ridicare rapidă a universităților autohtone din abisuri ale clasamentelor.
Cine sunt cei care se opun?
La cum arată perspectivele curente, cine mai poate aștepta? Formula cu universitățile mari în România ar ajuta și la rămâneri fizice în țară. Cei care ar învăța ar obține promisiunea unei educații de calitate. Era să scriu că „ar obține garanția”, dar educația este responsabilitatea celor care învață, așa cum te învață în prima zi a unei școli bune.
De ce unii universitari influenți și politic din România nu ar vrea universități de afară aici? Poate pentru ca noul ecart al valorilor i-ar dezavantaja pe plan național.
Dar noi unde ajungem dacă tot pleacă seva țării? Ajungem la faliment, nu doar cel vizibil ci și scriptic. Iar acesta poate veni mai rapid decât se imaginează în diverse discuții ale Coaliției. Pariurile de viitor se fac în prezent, doar efectele curg în viitor.
Educația, cea mai bună apărare a unei țări
Puține păcate sistemice sunt mai mari decât uciderea premeditată sau involuntară a speranțelor pentru un viitor mai bun. Și pentru o Românie Educată.
Întărirea, și simbolică a unor granițe (UE, NATO, OECD), începe să arate a nevoie foarte acută. Clădirile pot fi ocupate cu tancuri, copacii pot fi puși la pământ de obuze, dar mințile nu prea, dacă sunt corespunzător pregătite și li se oferă prima șansă acasă. Așa cum scrie chiar în actul de fondare al uneia dintre cele mai mari universități publice din SUA: „Educația tinerilor este cea mai bună apărare a libertății țării noastre”.