ComenteazăStarea de urgență instituită de guverne va fi înlocuită cu o stare de alertă permanentă, care să mențină omenirea pe linia de plutire, economic și sanitar. Măsurile inițiale, luate la debutul pandemiei – izolare și distanțare socială – s-au situat în zona necesității de moment, în lipsa unor proceduri medico-sanitare cu efect imediat, care ar fi însemnat testare în masă, carantinare și vaccinare. Acest comportament instituțional, aplicat la scară globală, a demonstrat că nicăieri – în nici un stat îngenuncheat de virus! – nu au existat proceduri prestabilite, programe aplicate la scară națională de reziliență la atacurile biologice, pandemice.
Un răspuns ezitant la o amenințare letală
Lipsa generalizată a depozitelor masive în rezerva strategică a națiunilor lumii, de echipamente de protecție – dezinfectanți, măști, mănuși, viziere, combinezoane – sau de aparatură și logistică medicală specifică (ventilatoare, izolete) a prins omenirea total descoperită. Răspândirea COVID-19 le-a scăpat din control decidenților de sănătate din întreaga lume, precum și celor din zona guvernamentală sau din rețeaua organizațiilor internaționale – ONU, OMS, NATO, UE, centrelor de cercetare microbiologică avansată, organizațiilor și alianțelor transnaționale din Extremul Orient ori din zona civilizațiilor arabe.
Răspunsuri ca și inexistente, bâlbâite, bâjbâite am tot văzut, de aproape două luni, dinspre liderii de facto ai lumii – SUA, Uniunea Europeană, Rusia, China, Germania, Marea Britanie, Franța. Nici formatele mari de colaborare interstatală, G7 sau G20, nu au ajutat la o solidarizare a eforturilor împotriva pandemiei.
Națiuni care altădată duceau cu succes lupta globală de îngrădire a virusului Ebola – care a apărut și continuă să apară local pe continenul african și poate fi controlat, cu episoade grave în 1976, între 1995–2014, între 2013–2016 în Africa de Vest, apoi în 2017 și 2018 în Republica Democratică Congo, ca mai apoi să reapară în intervalul 2018-2020 în provincia de nord Kivu, tot în Congo – sau cu virusul SARS, apărut în 2000-2004 în provincia Guangdon, din China, acum luptă separat pentru a recupera din handicapul răspândirii fulgerătoare a COVID-19.
(Cel puțin) curiosul caz al Chinei, în vremuri de COVID-19
China și-a transformat economia națională în economie de război – un program strategic tradițional poporului chinez – și produce la scară planetară echipamente de protecție împotriva noului coronavirus.
În doar două luni, din martie, până în aprilie, chinezii arătați cu degetul de SUA pentru că au generat criza sanitară prin secretomanie și egoism comercial – au făcut din criză o oportunitate. E drept, primele cazuri de COVID -19 au apărut în decembrie 2019, astfel că, pe lângă infectarea mondială, autoritățile chineze au furat și startul reorientării comerțului cu măști și combinezoane.
Firmele chinezești au comercializat și comercializează, înaintea tututor, zeci de milioane de măști, de combinezoane și ventilatoare, și și-au oferit – primele! – serviciile de protecție sanitară țărilor europene, înaintea UE sau a OMS. Atunci când organizațiile Europei comunitare tăceau la apelurile disperate ale Italiei, Olandei sau ale Serbiei, China a făcut prima ofertă de sprijin pragmatic, contra cost. O birocrație teribilă, care atârnă greu pe mecanismele de cooperare și de solidaritate europene, a făcut ca măsurile de prevenție/protecție să fie asigurate de ”inamicul public nr. 1” al răspândirii pandemiei pe glob, China.
Despre ce vorbim
aici, de fapt?
Despre o situație
excepțională – pandemia cu COVID-19 -, care a arătat un lucru grav, tolerat de
mult prea multă vreme: solidaritatea declarată prin documente fundamentale ale
marilor organizații/organisme politice ale lumii nu este defel o solidaritate
probată cu fapte, cu acțiuni imediate de sprijin și reziliență în fața
pericolelor comune.
Europa își soluția post-pandemie în propria rațiune de a fi – solidaritate și echitate socială
Ca niciodată în întreaga ei existență, construcția europeană este pusă la grea încercare, când se așteaptă de la ea solidaritate și bani mai mulți pentru statele membre, bani repartizați și rezonabil, și echitabil.
Europenii se confruntă cu un pericol mortal, cel care amenință deopotrivă toată planeta; decuplarea economică, prin contestarea eficienței fenomenului globalizării, cel s-a dovedit a fi vehiculul cel mai facil al răspândirii noului coronavirus. Cursa furibundă după profit și creștere economică continuă, explozia fără precedent a schimburilor comerciale au făcut ca mobilitatea și interacțiunea interplanetară să atingă cele mai înalte cote din istoria omenirii, în secolul al XXI-lea. Modelul liberal occidental de economie și de comerț liber internațional, considerat atuul marilor piețe – americană, europeană, asiatică, arabă – și soluția prosperității mondiale reprezintă în acest moment marea vulnerabilitate a societăților și economiilor deschise, a sistemelor economice interdependente, în fața amenințărilor biologice.
Este notorie
disputa cinică pe bugetul Uniunii Europene, care face ca orgoliile guvernelor
naționale din cadrul comunității europene să tragă de bani pentru propriile
popoare, în detrimentul țărilor mai mici numeric, dar și ca influență. Cum tot
la fel de discutată este capacitatea de răspuns a Comisiei Europene în privinţa
deschiderii largi a buzunarelor comunitare, pentru mediul de afaceri din țările
afectate de măsurile restrictive, adoptate de guvernele naționale.
Paradigma modelului liberal occidental este zdruncinată din temelii, cu efecte devastatoare, în fața provocărilor pandemice. Entuziasmul (lăcomia?) generate de goana după profit cu orice preț a dus la scăderea vigilenței statelor, în ceea ce privește strategiile de reziliență proprie. S-a cheltuit pentru ”mai mult”, dar nu și pentru ”mai sigur”.
Să te pregătești
din timp, în fața tuturor provocărilor, să pui deoparte bani, bunuri și resursă
profesională, pentru zile negre, să fii practic conștient că oricând echilibrul
fragil al societății se poate rupe dramatic, aceasta este, de fapt, sarcina
supremă a liderilor politici, militari, economici și medico-sanitari ai lumii
de azi.
Strategia de reziliență de care trebuie să țină cont și România
Perioada
post-pandemie care se apropie va reseta modul de gândire al instituțiilor
politice și economice, din România, din Europa și din lume. Noile provocări vor
avea în vedere politici naționale de stocare a rezervelor, de diversificare a
surselor de aprovizionare, dezvoltarea capacității de învățare și inovare în
direcții de nișă, reducerea birocrației pentru menținerea fluxurilor de
alimentare.
Dar cea mai
importantă măsură politică, asumată ca răspuns la teribila încercare prin care
trecem, este reorientarea economiilor naționale spre resurse disponibile și accesibile
local, în propria țară.
România poate depăși cu succes impasul economic al unor posibile viitoare pandemii sau al problemelor cauzate de armele biologice ori cele generate de situații naturale dezastruoase (cutremure, inundații, fenomene meteorologice de proporții epice – ploi excesive, caniculă îndelungată), dacă își va reconsidera propriile capacități de a genera resursă de supraviețuire, la nivel național. Fie ea resursă alimentară, energetică, sanitară, educațională, antreprenorială sau securitară.
Mai mult decât oricând, guvernarea va fi nevoită să găsească soluții de reziliență pe termen lung, cu încurajarea, finanțarea și utilizarea capabilităților din țară, oferite de specialiști, experți, profesioniști, meseriași și întreprinzători români. Reprioritizarea economiei românești va avea loc, odată cu setarea noilor nevoi și trebuințe, la nivel global.
Reziliența europeană va reprezenta miza următorilor ani ai Uniunii Europene. Europenii vor fi nevoiți să relocheze afacerile și lanțurile de producție în Europa. Tot de la Bruxelles se vor deschide linii strategice de acțiune comunitară, prin investiții masive în inovare tehnologică în aria digitalizării societăților, prin anticiparea scenariilor pandemice, prin asigurarea unor domenii de refulare a mâinii de lucru – cum se întâmplă în industria hotelieră, turistică, de trafic aerian, aproape prăbușite, la această oră .
Uniunea Europeană
va mai trebui să găsească soluții viabile, pentru preîntâmpinarea tendințelor
spre suveranism, izolaționism, în interiorul spațiului comunitar.
Să ne pregătim mult mai bine pentru ce va veni, după ce ne-am pregătit cât s-a putut, și nu a fost rău, pentru ce a fost și încă este.