În trei ani, ANAF a auditat doar 96 dintre cei 31.000 de români cu avere de peste 1 milion de euro! Bani există, dar ei nu se află unde trebuie

Mai  bine de o treime din vârstnicii din Romania (37% din cei cu vârsta de peste 65 de ani, conform Eurostat) se află în risc de sărăcie. Când vine vorba de femei, aproape jumătate (43%) din populația feminină a României cu vârsta de peste 65 de ani se află în risc de sărăcie. Cu toate astea, un Guvern stă să cadă, ba chiar își dorește să cadă pentru  a declanșa anticipate și pentru a evita, astfel, o majorare a pensiilor cu 40% în luna septembrie, în pragul alegerilor parlamentare din această toamnă. 

Sigur, o gaură de 24 de miliarde la buget, așa cum anunță Ministrul Florin Cîțu, e o lovitură de grație pentru un buget precum cele cu care a operat România de la Revoluție încoace.  

Cu un buget construit pe încasări fiscale  care abia depășesc 25% din PIB și care, în ciuda creșterii economice,  sunt în scădere de la an la an, România își permite cu greu să facă față problemelor sociale cu care se confruntă:

• Sărăcie pe scară largă
• Infrastructură de secol 19
• Educație subfinanțată
• Sănătate publică la pământ

În atare condiții, în care în punga statului  bate vântul, nu e de mirare că discuțiile care monopolizează agenda publică sunt despre ce cheltuieli tăiem, cât tăiem, despre montarea categoriilor sociale care primesc o majorare de salariu sau pensie împotriva altor categorii sociale, care nu beneficiază de  așa ceva. 

Iată un exemplu – de ceva vreme, după ce a anunțat înghețarea pensiei sociale minime la începutul acestui an, doamna Ministru Violeta Alexandru rostogolește ideea cum  că beneficiarii pensiei sociale sunt cei care nu au muncit niciodată sau care nu au muncit suficient încât să atingă stagiul minim de cotizare. 

Un conflict artificial: pensionarii harnici vs pensionarii leneși

De exemplu, un agricultor care are o pensie de 300 de lei va primi de la stat, suplimentar,  încă 404 lei sub forma pensiei sociale, pentru a ajunge la suma de 704 lei. Puțin probabil că doamna Alexandru nu cunoaște aceste lucruri – dar decizia de a îngheța pensia minimă trebuie legitimată, are nevoie de un alibi moral!  

Iar pentru asta, e necesar să creezi un conflict între pensionarii harnici și cei leneși, între săracii merituoși și cei nemerituoși, pentru a te poziționa ca vajnic luptător împotriva risipei și a leneviei. 

În lipsa unor venituri bugetare măcar comparabile cu cele ale țărilor din regiune, penuria de resurse financiare va menține România într-o astfel de luptă permanentă între  categorii inventate de politicieni abili pentru a-și justifica deciziile politice – între asistați sociali și cetățeni muncitori, între bugetari și angajați la privat, între pensionari care merită și pensionari care nu merită. 

Perpetuând aceste false opoziții:

1. PSD a majorat salariile la stat, dar nu s-a atins deloc de cuantumul ajutoarelor sociale ale celor mai săraci  români, chipurile leneși, pe care i-a penalizat prin votarea a diverse legi anti-sociale;
2. PNL, la rândul său, declară că vrea să crească pensiile unor pensionari care au muncit și le îngheață pe cele ale altora, care, chipurile, nu au muncit niciodată.

Acesta este un război al sfârșitului resurselor bugetare în care  ne lăsăm prinși cu toții, ca societate, măcelărindu-ne între noi, în loc să punem tunurile pe politicieni și să le cerem să sporească veniturile la visteria statului. 

Banii există, dar un sistem fiscal regresiv, tăieri succesive de taxe și incapacitatea instituțională redusă a ANAF au împuținat veniturile statului. 

0,2% din populație are avere de peste 1 milion de euro

Iată doar câteva exemple extrase dintr-un studiu recent scris de un economist român, Cornel Ban – în România, povara fiscală apasă în mod disproporționat pe forța de muncă și pe consumatori, în favoarea companiilor și a celor foarte  bogați. 

Practic, cea mai mare parte a banilor de la bugetul de stat vine de la angajați și de la consumatorii care plătesc TVA, un fel de contribuabili captivi. 

În schimb, statul colectează doar 20% din cât ar trebui să colecteze din impozitul pe profit al companiilor; restul de 80%, estimat la aproximativ 3 miliarde de euro, adică 1,5% din PIB se pierd prin diverse „sifonări” legale sau mai puțin legale. 

La fel reușesc să se strecoare și milionarii României –  31 de mii de români (adică 0,2%) din populație) au o avere situată între 1 milion și 50 de milioane de dolari. 

Banii există, dar ei rămân în conturile companiilor și în buzunarele milionarilor, în loc să ajungă în punga publică. Altfel spus și revenind la chestiunea pensiilor, bani pentru  majorare ar exista, dar ei nu se află în conturile în care trebuie să se afle. 

Ca să adunăm mai mulți bani avem nevoie de oameni mai buni la ANAF

Din păcate,   revoluția ANAF anunțată de Florin Cîțu pornește cu stângul  atunci când ne anunță că vrea să facă economii, informatizând ANAF. 

Informatizarea ANAF e vitală – în urma unei reforme care a digitalizat sistemul fiscal în perioada 2003-2008, Bulgaria a reușit să își crească considerabil încasările, devenind un model de bune practici în regiune. 

Dar o reformă serioasă a unei instituții nu poate porni de la obiectivul economisirii – ANAF are nevoie de specialiști bine pregătiți, dar și bine plătiți. 

Specialiști care să poată să facă facă față sutelor de experți în tactici de optimizare fiscală pe care  marile companii îi plătesc cu sute de euro ora de consultanță. Sistemul informatic este crucial, dar angajații ANAF trebuie să devină un corp de elită. Asta înseamnă cheltuieli în plus, nu economisire. 

Un proverb din bătrâni spune că nici orbul nu mai cade în groapa în care a mai căzut, dar  se pare că înțelepciunea populară și se prea intersectează cu înțelepciunea guvernanților noștri. 

Urmărește-ne pe Google News