21 comentariiDe obicei, se moralizează mult și se înțelege puțin. Copiii nu știu ce e aia muzică, ce e ăla „live”, ce e ăla rap adevărat, ce să mai!, o întreagă pleiadă de „boșorogi” și-au exprimat cunoștințele în materie de muzică, arătând că n-au mai ascultat nimic nou în ultimii 10 ani. Trapul e unul dintre puținele genuri care mai provoacă energie în mulțime, indiferent cât de prost e cântat. Pentru că nu de „cântat” e vorba, ci de performance.
E de ajuns să dai play și nu mai contează că Rava sau Albert NBN își mormăie versurile, ce e important e că s-a declanșat instant o conexiune cam ca la concertele punk din anii 90. După conexiunea aia au fugit tinerii dintotdeauna. Iar astăzi așa arată ea, vedetele TikTok ies pe scenă și tinerii consumă în direct ceea ce consumă oricum toată ziua acasă. Sigur că sunt și versuri imbecile, sigur că sunt versuri sexiste, dar, ce să zic, nu sunt mai sexiste sau rasiste ca ale Paraziților în anii 90.
Discuția despre „Beach, please” ar trebui să fie însă discuția despre festivaluri în general. Cele mai multe reacții, în afară de alea plătite sau de cele făcute conformist de „activiștii” lui Selly, au fost despre prețuri. Pe lângă prețul la bilete, sute de euro, în funcție de când le-ai cumpărat, era vorba despre prețul la mâncare și, mai ales, la apă, în niște zile în care oamenii au fiert la propriu la peste 40 de grade.
S-au instalat câteva cișmele mai mult de formă, în rest, supraviețuirea în câmpul de pe Costinești a fost dură pentru rătăciții fără prea mulți bani. Transportul a fost asigurat cu suma de 5 euro cursa!, asta în caz că nu te duci cu mașina la festival. Evident, toată lumea s-a înghesuit la statul român – ieftin, hulit, dar care te mai și scoate din rahat – adică la CFR. Trenurile au fost neîncăpătoare pentru țoalele și adidașii de mii de euro strânși la festival.
O lecție importantă a industriei festivalurilor e că acestea aduc bani, dar și consumă zdravăn infrastructură publică fără să plătească direct. Untold ocupă un oraș întreg, Clujul tace, oferă parcuri, bulevarde etc. și încasează chirii (acel Cluj care are ceva de închiriat). Oricât se vor lăuda influencerii și antreprenorii că rup ei norii cu idei geniale de business, fără efortul comunităților și administrațiilor publice nu faci nimic. Iar aceste costuri nu se văd niciodată.
Lui Șelaru, zis Selly, organizatorul festivalului, i se spune „Ceaușescu” sau „dictatorul”. Iar el savurează acest nou statut. Culmea e că avem un Ceaușescu hipercapitalist, care ia zeci de mii de copii și adolescenți din clasa de mijloc – că doar tinerii prezenți acolo în proporție covârșitoare sunt recrutați din familiile care-și și permit să dea un salariu minim pe un bilet – și mi ți-i educă în piață liberă sălbatică. Vrei apă? 5 euro! Vrei un mic și niște pâine, alți 5 euro. Vrei să mergi acasă? 5 euro.
Sigur că acest antrenament pe bani mulți se practică și la Untold de ani de zile, și în multe alte locuri de acest tip. Ideea e însă că avem un dresaj unde se despart cu adevărat generațiile. Ăia de 40+ au mai prins măcar ceea ce se chema distracția pe ieftineală, fără festivaluri, fără rezervări, fără țoale stupid de scumpe. Aici e, de fapt, marea neînțelegere. Ce mă deranjează la Ceaușeștii de TikTok nu e că ar fi nonconformiști și că ar provoca pe cineva, ci că sunt culmea conformismului epocii: toți sunt obsedați de bani și prețuri, toți le împuie capul tinerilor cu „altfel decât fără mulți bani nu se poate”. Tinerii sunt dresați să cheltuie și ce n-au pe două minute de fericire și statut: am fost acolo, deci exist.
Ceaușescu Selly a convins zeci de mii de tineri să vină într-un țarc și să se lase taxați la sânge pentru fiecare pas pe care îl fac. Vrei să te simți bine? Atunci nu se poate dacă nu cheltui alocația pe doi covrigi. Aceasta e marea lecție. Lecția secundară e că Selly a înțeles că aceste businessuri se fac cu sprijin serios de la stat. Și uite așa a reușit să bage și Ministerul de Interne cu diviziile antidrog în joc, cu cheltuieli publice adiacente, desigur, la pachet cu un gen muzical care e 90% cu și despre droguri. Kalifa cu un joint pe scenă era de așteptat. Ce nu era de așteptat era să apară pe o scenă pe care s-au afișat și Ceaușescu cel mic împreună cu o duzină de polițai explicând ce mediu safe a găsit el pentru copii.
Dar ăsta e Selly, știe să fie și cu polițiștii în conferință, și cu Andrew Tate pe scenă. Amestec de polițienism și afacerism din ăla dur, japcă pe litoral cu șezlonguri.
Nu e prima oară când Selly încearcă să se lipească de bani publici, a luat o finanțare de la Guvern, apoi s-a plâns că i-a dat statul țeapă. I-a dat țeapă și apoi a apărut cu MAI partener. S-a implicat în tot felul de acțiuni, că doar a vorbit și în numele tineretului românesc la o reuniune NATO pentru tineri. Mă mir că n-a făcut și recrutări pentru războiul din Ucraina la festival.
Selly Ceaușescu e cool pentru puști, e și pus pe stors bani, la braț cu horeca, susținut din spate de Poliția Română. Cam asta a fost imaginea, cam asta a fost lecția principală „Beach, please!”. Cum să faci un ban grămadă și să ai și un Andrew Tate pe scenă, figură interlopă care a sedus la greu publicul masculin cu mintea sub 13 ani.
Selly Ceaușescu e emblema celui mai complet mix de individualism, controversă, marketing din orice. Știrea nu e că tinerii noștri iubesc trapul. Știrea e că, drept figură tutelară a acestei generații, e un campion al conformismului românesc de tip anii 2000 care predă lecția principală a epocii: ești un looser dacă nu faci bani, restul e prosteală! Or, Selly, de fapt, vorbește ca alți sute de mii de înțelepți ai neamului care și pe vremea mea predau lecția „totul pentru bani”, dar care nu erau și respectați și băgați în seamă.
Când îl văd pe Selly Ceaușescu, îmi amintesc cu nostalgie de Vântu, Patriciu sau Voiculescu, cei care musteau de filozofie hipercapitalistă de care propagă și Selly, dar măcar nu scoteau albume și filme și nu făceau festivaluri.