ComenteazăAm chef să nu mai știu. Sunt extenuat și senzația e atât de ciudată că vreau cumva să dispară nu numai gândurile mele, dar să dispar și eu. Tata a adormit, în sfârșit, după ce a încercat să spargă cu un topor ușa în spatele căreia se baricadase mama. E în starea lui naturală, frânt de beat, e toamnă și cel puțin trei-patru luni o să aibă îndeajuns de multă băutură încât coșmarul ăsta să tot dureze.
Mama o să se răzbune crunt de dimineață, o să-l facă să se simtă un nimic și lui o să-i fie rușine de mine, căci mi-a învinețit fața în furia lui alcoolică. Apoi o să bea din nou și o să redevină animalul pe care m-am chinuit să-l opresc să îmi omoare mama.
Și vreau să plec. Sunt atât de obosit să fiu tamponul între ei încât am chef să fug de acasă și să mă pierd de ei și de mine. Dar îmi e frică pentru mama și nu mi-aș putea ierta niciodată dacă ar reuși să o ucidă.
Și mă simt blestemat. Blestemat să fiu tot timpul între. Între țigancă și român.
Și nu, nu e deloc simplu. Să nu fii nici una, nici cealaltă și să vrei disperat să nu trebuiască să alegi fără să ascunzi. Și zâna de care sunt îndrăgostit pulbere vrea să nu vadă că sunt mult, mult mai mult mama, femeia asta fantastică, dar un pic prea neagră, decât alcoolicul alb cu ochi verzi plin de gânduri nemernice fără de care relația noastră ar fi practic imposibilă.
Anii ăia au trecut de mult. M-am mai simțit de câteva ori extenuat, dar niciodată atât de lipsit de speranță ca atunci.
E mult, mult mai bine acum. Dar tot nu e simplu. Mai ales că nu vreau să aparțin nici românului, dar nici romului verde. Nu vreau să fiu responsabil pentru toți “țiganii mei” și nici să renunț la identitatea mamei și a bunicii.
Cât timp am fost în PLUS, conducerea partidului a încercat tot timpul să mă împingă în față. Mi-a fost mereu teamă că o făcea pentru că eram “exotic”, și nu pentru că eram îndeajuns de bun și ăsta a fost un motiv important pentru care am refuzat pozițiile de conducere care mi s-au propus. Totuși, a durut mult auzind la congresul partidului un idiot vorbind despre mine – neștiind că stăteam chiar lângă el, oripilat de faptul că și partidul lui are “un țigan în conducere”. Clar am o hipersensibilitate pe subiectul ăsta.
E obositor să fii nevoit aproape tot timpul să muncești mult mai mult pentru a primi același tip de recunoaștere. E frustrant să îți vezi ideile tale ignorate, dar dacă sunt preluate de alții nesuspecți de “țigănie”, văzute ca fiind foarte bune sau senzaționale.
Să fii întrebat întotdeauna despre cum s-ar rezolva problemele “voastre” și să te sune oameni dragi pentru a le aplana conflictul cu câte un idiot violent care se întâmplă să pară țigan.
Acum câțiva ani, un regizor faimos m-a sunat furios să îi rezolv conflictul cu un taximetrist pe care el îl vedea țigan. Taximetrist care fusese lovit de domnul regizor și care nu avea nicio legătură cu “neamurile mele”.
Și totuși, eu sunt unul dintre puținii răsfățați care sunt între. Eu nu mă pot plânge de rasism. În fapt, singurul rasism de care mă pot plânge este rasismul idiot și agresiv din partea unor activiști romi cu obsesii ale purității etnice demne de cele mai cretine regimuri naziste. Iar aceștia sunt foarte puțini și atât de proști încât pot fi lejer ignorați.
Totuși, nu e ușor. E o chestie în plus pe care mulți dintre voi, dragii mei cititori, nu o aveți. Faptul că voi nu o aveți nu înseamnă că nu există. Sigur că nu sunteți voi responsabili pentru ceea ce e în capul meu. Dar poate sunteți responsabili de faptul că fiica sau fiul dumneavoastră va face oamenii din jur care îi iubesc și pe care îi iubesc să se simtă blestemați. Și asta, pentru un motiv absolut idiot: că s-au născut un pic mai colorați decât cere standardul de român de treabă.
A fost tare trist să văd foarte mulți oameni care își ascundeau disperați originile “nesănătoase” pentru a fi acceptați de cei din jurul lor. Și mai trist este să văd tineri talentați care decid să aleagă să fie doar romi pentru a evita competiția, pentru că le e teamă că încep cu un handicap irecuperabil.
Am ezitat să scriu despre asta, mai ales că ne-am umplut ochii și de expertiză pe rasism în ultima vreme. Bobo, un puști din Ferentari, mi-a spus că se simte blestemat că este țigan. Pentru el am scris.